Ezechiel 47
1. După aceea m-a dus înapoi la intrarea Casei. Şi iată că ieşea apă de sub pragul Casei, înspre răsărit, căci Casa era cu faţa spre răsărit. Apa venea de sub partea dreaptă a Casei, de la sud de altar.
2. M-a scos prin poarta de nord şi m-a făcut să ocolesc prin exterior până la poarta exterioară dinspre răsărit. Şi iată că apa curgea din partea de sud.
3. Bărbatul acela a ieşit spre răsărit cu o funie de măsurat în mână, a măsurat o mie de coţi şi apoi m-a trecut prin apă. Apa era până la glezne.
4. A mai măsurat o mie de coţi şi m-a trecut iarăşi prin apă. Apa era până la genunchi. A mai măsurat o mie de coţi şi m-a trecut din nou prin ea. Apa era până la brâu.
5. A măsurat încă o mie de coţi şi iată că apa devenise acum un râu pe care nu-l puteam trece, căci apa crescuse atât de mult, încât se putea înota în ea. Aceasta devenise un râu care nu mai putea fi traversat.
6. El mi-a zis: „Ai văzut, fiul omului?“ Apoi m-a luat şi m-a adus înapoi pe malul râului.
7. Când am ajuns, am mai văzut că pe malurile râului, de ambele părţi, erau foarte mulţi copaci.
8. El mi-a zis: „Această apă curge spre ţinutul de răsărit, se coboară în Araba şi se varsă în mare. Şi vărsându-se în mare, apa mării se va vindeca.
9. Pe oriunde va trece, râul va mişuna de tot felul de creaturi. Vor fi foarte mulţi peşti pentru că, pe unde va ajunge apa aceasta, apele se vor vindeca. Pretutindeni pe unde va ajunge râul acesta, totul va prinde viaţă.
10. Pescarii vor sta pe malul lui de la En-Ghedi până En-Eglaim şi va fi un loc de întins mrejele. Peştii din el vor fi de multe feluri – asemenea peştilor din Marea cea Mare.
11. Mlaştinile şi bălţile însă nu vor fi vindecate, ci vor fi lăsate pentru sare.
12. Pe malurile râului, de ambele părţi, vor creşte tot felul de pomi fructiferi. Frunzele lor nu se vor veşteji şi roadele lor nu se vor sfârşi căci vor rodi la fiecare lună nouă şi aceasta pentru că apa râului iese din Lăcaş. Roadele lor vor fi pentru mâncare, iar frunzele lor pentru vindecare.“
13. Aşa vorbeşte Stăpânul Domn: „Acestea sunt hotarele ţării pe care o veţi împărţi drept moştenire celor douăsprezece seminţii ale lui Israel. Lui Iosif îi revin două părţi, dar restul ţării
14. s-o împărţiţi în mod egal, aşa cum am jurat cu mâna ridicată, că o voi da strămoşilor voştri. Ţara aceasta va intra deci în moştenirea voastră.
15. Iată care trebuie să fie hotarele ţării: hotarul de nord va fi de la Marea cea Mare, pe drumul Hetlonului, trecând de Lebo-Hamat, spre Ţedad,
16. Berota, Sibraim (care este între hotarul Damascului şi hotarul Hamatului) şi Haţer-Haticon care este aproape de hotarul Hauranului.
17. Aşadar hotarul va fi de la mare spre Haţar-Enan, de-a lungul hotarului de nord al Damascului, având în nord hotarul Hamatului. Acesta va fi hotarul de nord.
18. Hotarul de răsărit va fi între Hauran şi Damasc, de-a lungul Iordanului între Ghilad şi ţara lui Israel, spre Marea de la Răsărit şi anume până la Tamar. Acesta va fi hotarul de răsărit.
19. Hotarul de sud va fi de la Tamar spre sud, până la apele de la Meribot-Kadeş, şi apoi de-a lungul Râului Egiptului, până la Marea cea Mare. Acesta va fi hotarul de sud.
20. În partea de apus hotarul va fi Marea cea Mare până în dreptul Lebo-Hamatului. Aceasta va fi partea de apus.
21. Să vă împărţiţi ţara aceasta între voi, potrivit cu seminţiile lui Israel.
22. S-o împărţiţi prin sorţ ca moştenire atât pentru voi cât, şi pentru străinii care locuiesc în mijlocul vostru şi care au avut urmaşi în mijlocul vostru. Ei să fie pentru voi ca nişte cetăţeni ai lui Israel; să-şi primească moştenirea prin sorţ împreună cu voi în mijlocul seminţiilor lui Israel.
23. Să le daţi moştenirea în seminţia în care s-au aşezat să locuiască, zice Stăpânul Domn.