Eclesiastul 6

Averea şi cinstea sunt tot deşertăciuni.

1. Există un rău pe care l-am văzut sub soare, un mare rău pentru fiii oamenilor.

2. De exemplu, unui om căruia Dumnezeu i-a dat bogăţie, averi şi faimă, aşa încât nu-i lipseşte nimic din ceea ce-şi doreşte, totuşi Dumnezeu nu i-a dat dreptul să se bucure de ele, ci a dat acest drept unui străin. Aceasta este o deşertăciune şi un rău tulburător!

3. Ar putea exista un om căruia i s-ar naşte o sută de fii şi care ar trăi o viaţă lungă, un om căruia i s-ar lungi anii vieţii lui, dar al cărui suflet nu s-ar sătura de bunătăţile strânse şi care nu ar avea parte nici de loc de îngropare. Eu zic că, decât ca el, mai bine stârpitură!

4. Acesta se naşte în zadar şi pleacă în întuneric, iar întunericul îi acoperă numele.

5. În plus, el nu a văzut şi nu a cunoscut soarele. Totuşi este mai multă linişte pentru acesta, decât pentru celălalt,

6. chiar dacă celălalt ar trăi cu două mii de ani mai mult, căci de bunătăţi nu a avut parte. Oare nu merg toate într-un singur loc?

7. Deşi toată osteneala omului este pentru gura lui, totuşi sufletul nu este mulţumit.

8. Cu ce este mai câştigat înţeleptul faţă de cel prost? Ce câştigă săracul ştiind cum să se poarte înaintea celorlalţi?

9. Mai bună este priveliştea dată de ochi, decât hoinăreala după pofte! Dar şi aceasta este deşertăciune şi goană după vânt!

10. Ceea ce există de mult timp a fost deja numit şi ce este omul a fost cunoscut deja; el nu se poate judeca cu cel ce este mai tare decât el.

11. Cu cât sunt mai numeroase cuvintele, cu atât este mai mare deşertăciunea! Şi ce folos are omul din aceasta?

12. Cine ştie ce este bine cu adevărat pentru om în scurta lui viaţă, în zilele vieţii lui deşarte, pe care le petrece ca o umbră? Cine îi poate spune omului ce va fi după el sub soare?“