Eclesiastul 5

1. „Păzeşte-ţi piciorul când intri în Casa lui Dumnezeu şi apropie-te mai bine să asculţi, decât să aduci jertfa nesăbuiţilor, căci ei nu ştiu că săvârşesc un rău.

2. Nu te grăbi să-ţi deschizi gura şi inima ta să nu se pripească să rostească ceva înaintea lui Dumnezeu, căci Dumnezeu este în ceruri, iar tu eşti pe pământ; de aceea cuvintele tale să fie cumpănite.

3. Căci aşa cum visele se nasc din mulţimea grijilor, tot aşa prostia nesăbuitului se cunoaşte din mulţimea cuvintelor.

4. Când faci o promisiune înaintea lui Dumnezeu, nu întârzia să o împlineşti, căci Lui nu Îi plac nesăbuiţii. Aşadar, împlineşte-ţi promisiunea!

5. Este mai bine să nu faci promisiuni, decât să faci promisiuni şi să nu le împlineşti.

6. Nu lăsa gura să-ţi ducă trupul în păcat, aşa încât să-i zici trimisului lui Dumnezeu: «Promisiunea a fost o greşeală!» Pentru ce să se mânie Dumnezeu din pricina glasului tău şi să nimicească lucrarea mâinilor tale?

7. Visele multe sunt deşarte, la fel cum şi cuvintele multe sunt nefolositoare. Aşadar, teme-te de Dumnezeu!“

8. „Când vezi că într-o provincie săracul este asuprit, iar dreptatea şi omul drept sunt persecutaţi, să nu te îngrijorezi de lucrurile acestea, căci un dregător veghează peste un alt dregător, iar peste amândoi veghează alţii şi mai mari!

9. Cu toţii au parte de resursele ţării, iar menirea unui rege este de a apăra ogoarele.

10. Cel ce iubeşte argintul nu se satură de el, iar cine iubeşte bogăţia nu are câştig. Aceasta este tot o deşertăciune!

11. Când se înmulţesc bunătăţile, se înmulţesc şi cei ce le mănâncă şi ce câştig mai are proprietarul lor, decât doar că le vede cu ochii lui?

12. Dulce este somnul pentru cel ce a muncit, fie că a mâncat puţin, fie că a mâncat mult, însă bogatului, îndestularea nu-i oferă liniştea pentru odihnă.

13. Există un rău tulburător pe care l-am văzut sub soare: am văzut bogăţie strânsă pentru proprietarul ei, dar înspre răul său,

14. bogăţie pierdută printr-un negoţ nereuşit; astfel fiul care i s-a născut nu mai rămâne cu nimic.

15. Gol a ieşit din pântecele mamei sale şi tot astfel s-a şi întors, plecând precum a venit. Nimic nu a luat din osteneala lui, din tot ce-i aparţinuse!

16. Şi următorul lucru este un mare rău: întocmai cum vine omul, aşa şi pleacă, şi ce câştig are omul din aceasta?! S-a ostenit în zadar!

17. Toată viaţa lui a mâncat pe întuneric, cu multă tulburare, cu suferinţă şi cu mânie.

18. Iată ce am înţeles eu că este bine şi frumos: ca omul să mănânce, să bea şi să trăiască bine de pe urma întregii lui osteneli pe care a depus-o sub soare în timpul puţinelor zile ale vieţii sale, pe care Dumnezeu i le-a dat, căci aceasta este partea sa.

19. De asemenea, orice om, căruia Dumnezeu i-a dat bogăţie şi averi şi căruia i-a dat dreptul să se înfrupte din ele, să-şi ia partea ce i se cuvine din ele şi să se bucure de osteneala lui; acesta este un dar de la Dumnezeu.

20. Căci el nu se gândeşte prea mult la cât de trecătoare îi este viaţa, fiindcă Dumnezeu îi umple inima de bucurie.“