Apocalipsa 12

1. În cer s-a văzut un semn mare: o femeie învăluită în soare, având luna sub picioare, iar pe cap o coroană de douăsprezece stele,

2. era însărcinată şi striga în durerile şi suferinţa naşterii.

3. În cer s-a văzut un alt semn: iată că un balaur mare, roşu, cu şapte capete şi zece coarne, având pe capete şapte diademe,

4. a târât cu coada lui a treia parte din stelele cerului şi le-a aruncat pe pământ. Balaurul a stat înaintea femeii care urma să nască, pentru ca, atunci când copilul se va naşte, să-l mănânce.

5. Ea a născut un fiu, un băiat, care are să conducă toate neamurile cu un sceptru de fier. Copilul ei a fost răpit la Dumnezeu, la tronul Său.

6. Iar femeia a fugit în deşert, unde avea un loc pregătit de Dumnezeu, pentru ca acolo să poată fi hrănită timp de o mie două sute şaizeci de zile.

7. În cer a avut loc un război. Mihail şi îngerii lui s-au războit cu balaurul. Balaurul şi îngerii lui s-au războit şi ei,

8. dar nu au putut învinge şi locul lor nu li s-a mai găsit în cer.

9. Marele balaur a fost aruncat, şi anume şarpele cel vechi, numit diavolul şi Satan, cel care înşală întreaga omenire, a fost aruncat pe pământ, iar împreună cu el au fost aruncaţi şi îngerii lui.

10. Apoi am auzit în cer un glas puternic spunând: „Acum au venit mântuirea, puterea, Împărăţia Dumnezeului nostru şi autoritatea Cristosului Său, căci acuzatorul fraţilor noştri a fost aruncat, a fost aruncat cel care îi acuza înaintea Dumnezeului nostru zi şi noapte.

11. Ei l-au învins prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturiei lor; ei nu şi-au iubit viaţa, chiar până la moarte.

12. De aceea, bucuraţi-vă ceruri şi voi, cei ce locuiţi în ele! Vai de voi, pământ şi mare, pentru că diavolul a coborât la voi cuprins de o mare furie, fiindcă ştie că are puţin timp!“

13. Când balaurul a văzut că a fost aruncat pe pământ, a urmărit-o pe femeia care născuse băiatul.

14. Femeii i s-au dat două aripi mari de vultur, ca să zboare în deşert, în locul pregătit pentru ea, unde să fie hrănită o vreme, vremi şi jumătatea unei vremi, departe de faţa şarpelui.

15. Şarpele a aruncat din gura lui apă, ca un râu, după femeie, pentru ca s-o ducă râul,

16. dar pământul a venit în ajutorul femeii; şi-a deschis gura şi a înghiţit râul pe care-l aruncase balaurul din gură.

17. Atunci balaurul s-a mâniat pe femeie şi s-a dus să poarte război cu rămăşiţa seminţei ei, cei care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi ţin mărturia lui Isus.