Detaliile cărții

2 Timotei 1

1. Pavel, apostol al lui Cristos Isus, prin voia lui Dumnezeu, după promisiunea vieţii în Cristos Isus,

2. către Timotei, copilul preaiubit: har, îndurare şi pace de la Dumnezeu Tatăl şi de la Cristos Isus, Domnul nostru!

3. Îi sunt recunoscător lui Dumnezeu, pe Care-L slujesc cu o conştiinţă curată, aşa cum au făcut-o şi strămoşii mei, când îmi aduc aminte mereu de tine în rugăciunile mele, zi şi noapte.

4. Îmi amintesc de lacrimile tale şi doresc să te văd, ca să mă umplu de bucurie.

5. Îmi aduc aminte de credinţa ta, care este fără ipocrizie şi care a locuit mai întâi în bunica ta, Lois, apoi în mama ta, Eunice, iar acum sunt convins că şi în tine.

6. De aceea, îţi aduc aminte să înflăcărezi darul lui Dumnezeu, care este în tine prin punerea mâinilor mele.

7. Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste şi de înţelepciune.

8. Aşadar, să nu-ţi fie ruşine să mărturiseşti despre Domnul nostru şi nici despre mine, prizonier de dragul Lui, ci suferă împreună cu mine pentru Evanghelie, prin puterea lui Dumnezeu.

9. El ne-a mântuit şi ne-a chemat cu o chemare sfântă, nu datorită faptelor noastre, ci datorită planului şi harului Său, pe care ni l-a dat în Cristos Isus înainte de vremurile veşniciilor,

10. dar care a fost descoperit acum prin arătarea Mântuitorului nostru, Isus Cristos, Care a desfiinţat moartea şi a adus la lumină viaţa şi nemurirea, prin Evanghelie.

11. Iar eu am fost pus predicatorul, apostolul şi învăţătorul ei.

12. De aceea sufăr aceste lucruri, dar nu mi-e ruşine, pentru că ştiu în Cine am crezut şi sunt convins că El poate să păzească până în ziua aceea ce I-am încredinţat.

13. Păstrează modelul cuvintelor sănătoase, pe care le-ai auzit de la mine, împreună cu credinţa şi dragostea care sunt în Cristos Isus!

14. Păzeşte lucrul acela bun care ţi-a fost încredinţat prin Duhul Sfânt, Care locuieşte în noi!

15. Tu ştii că toţi cei ce sunt în Asia m-au părăsit, între care sunt şi Figel, şi Hermogen.

16. Fie ca Domnul să-Şi arate îndurarea peste casa lui Onisifor, pentru că, de multe ori, el m-a încurajat şi nu i-a fost ruşine de lanţul meu.

17. Dimpotrivă, când a fost în Roma, m-a căutat cu mult efort şi m-a găsit.

18. Să dea Domnul să găsească îndurare de la Domnul în ziua aceea! Tu ştii bine cât de mult mi-a slujit în Efes.

A PHP Error was encountered

Severity: Core Warning

Message: PHP Startup: Unable to load dynamic library 'pdo_sqlite' (tried: /usr/lib/php/20190902/pdo_sqlite (/usr/lib/php/20190902/pdo_sqlite: cannot open shared object file: No such file or directory), /usr/lib/php/20190902/pdo_sqlite.so (/usr/lib/php/20190902/pdo_sqlite.so: undefined symbol: php_pdo_unregister_driver))

Filename: Unknown

Line Number: 0

Backtrace: