2 Samuel 1
Ştirea morţii lui Saul.
1. După moartea lui Saul, David se întorsese de la înfrângerea amalekiţilor şi se afla în Ţiklag de două zile.
2. A treia zi a venit un bărbat din tabăra lui Saul, cu hainele sfâşiate şi cu pământ pe cap. Când a ajuns înaintea lui David, a căzut cu faţa la pământ şi i s-a închinat.
3. – De unde vii? l-a întrebat David. – Am scăpat din tabăra israelită, i-a răspuns el.
4. – Spune-mi ce s-a întâmplat! i-a cerut David. – Oamenii au fugit de pe câmpul de luptă şi mulţi dintre ei au murit, a răspuns el. Saul şi fiul său Ionatan au murit şi ei.
5. – De unde ştii că Saul şi fiul său Ionatan au murit? l-a mai întrebat David pe tânărul care i-a adus veştile.
6. – S-a întâmplat să mă aflu pe muntele Ghilboa, a răspuns tânărul, unde l-am văzut pe Saul, sprijinit pe suliţa sa, iar carele şi călăreţii îl ajungeau din urmă.
7. Când Saul s-a uitat în urmă şi m-a văzut, m-a chemat, iar eu i-am răspuns: – Iată-mă!
8. – Cine eşti? m-a întrebat el. – Sunt amalekit, i-am răspuns eu.
9. Atunci el mi-a zis: – Apropie-te de mine şi ucide-mă pentru că sunt în agonia morţii cu toate că sunt încă în viaţă.
10. Aşadar, m-am apropiat de el şi l-am ucis deoarece ştiam că, odată rănit, nu va mai trăi. I-am luat apoi coroana de pe cap şi brăţara de la braţ şi le-am adus aici, stăpânului meu.
11. Atunci David şi-a apucat hainele şi le-a sfâşiat, iar toţi bărbaţii care erau cu el au făcut acelaşi lucru.
12. Au bocit, au plâns şi au postit până seara pentru Saul, pentru fiul său Ionatan, pentru oştirea Domnului şi pentru casa lui Israel, căci au murit de sabie.
13. Apoi David l-a întrebat pe tânărul care i-a adus veştile: – De unde eşti? – Sunt fiul unui străin, un amalekit, i-a răspuns el.
14. Atunci David i-a zis: – Cum de nu ţi-a fost frică să-ţi ridici mâna şi să ucizi pe unsul Domnului?
15. Apoi David l-a chemat pe unul dintre oamenii lui şi i-a zis: – Apropie-te şi doboară-l! El l-a lovit şi acesta a murit.
16. David i-a zis: – Sângele tău să cadă asupra capului tău, căci gura ta a mărturisit împotriva ta când ai zis: „L-am ucis pe unsul Domnului.“
Cântarea de jale a lui David pentru Saul şi Ionatan.
17. David a plâns după Saul şi după fiul său Ionatan cu o cântare de jale
18. şi a poruncit ca cei din Iuda să înveţe această Cântare a Arcului (ea se află scrisă în Cartea lui Iaşar):
19. Gloria ta, Israele, zace ucisă pe înălţimile tale. Cum au căzut vitejii!
20. Nu faceţi cunoscut acest lucru în Gat şi nu-l vestiţi pe străzile Aşchelonului, ca nu cumva să se bucure fiicele filistenilor şi să tresalte de bucurie fiicele celor necircumcişi.
21. O, munţi ai Ghilboei! Nici roua şi nici ploaia să nu mai cadă peste voi! Nici câmpii să nu mai aveţi care să dea roade pentru darurile de mâncare! Căci acolo au fost pângărite scuturile vitejilor, scutul lui Saul care nu va mai fi uns cu untdelemn.
22. De la sângele celor ucişi, de la grăsimea vitejilor, săgeata lui Ionatan nu venea înapoi, iar sabia lui Saul nu se învârtea în gol.
23. Saul şi Ionatan, care în viaţă s-au iubit şi s-au plăcut, nici măcar în moarte n-au fost despărţiţi. Erau mai iuţi decât vulturii şi mai puternici decât leii.
24. Voi, fiice ale lui Israel, plângeţi-l pe Saul! Pe cel care vă îmbrăca în stacojiu şi cu mult fast, pe cel care vă împodobea veşmintele cu ornamente de aur.
25. Cum au căzut vitejii în mijlocul luptei! Ionatan zace ucis pe înălţimile tale.
26. Sunt mâhnit din pricina ta, frate Ionatane! Mi-ai fost atât de drag! Dragostea ta pentru mine a fost minunată, mai minunată chiar decât dragostea femeilor.