2 Imparati 16
Ahaz, împăratul lui Iuda.
1. Ahaz, fiul lui Iotam, regele lui Iuda, a devenit rege în al şaptesprezecelea an al domniei lui Pekah, fiul lui Remalia.
2. Ahaz era în vârstă de douăzeci de ani când a început să domnească şi a domnit la Ierusalim timp de şaisprezece ani. El nu a făcut ce este drept înaintea Domnului, Dumnezeul lui, cum făcuse strămoşul său David,
3. ci a umblat în căile regilor lui Israel. El l-a trecut chiar şi pe fiul său prin foc, potrivit obiceiurilor idolatre ale popoarelor pe care le izgonise Domnul dinaintea israeliţilor.
4. De asemenea, el a adus jertfe şi tămâie pe înălţimi, pe dealuri şi sub orice copac verde.
5. Atunci Reţin, regele Aramului, şi Pekah, fiul lui Remalia, regele lui Israel, au pornit război împotriva Ierusalimului. L-au asediat pe Ahaz, dar nu l-au putut învinge.
6. În vremea aceea, Reţin, regele Aramului, a readus Elatul sub stăpânirea Aramului, izgonindu-i pe iudei. Astfel edomiţii s-au întors la Elat şi au locuit acolo până în ziua de azi.
7. Ahaz a trimis nişte soli la Tiglat-Pileser, împăratul Asiriei, ca să-i spună: „Eu sunt slujitorul şi fiul tău! Vino şi salvează-mă de regele Aramului şi de regele lui Israel, care s-au ridicat împotriva mea.“
8. Ahaz a luat argintul şi aurul care se aflau în Casa Domnului şi în vistieriile palatului regelui şi le-a trimis ca dar împăratului Asiriei.
9. Împăratul Asiriei l-a ascultat. Şi astfel împăratul Asiriei a înaintat împotriva Damascului şi l-a capturat. Apoi i-a dus pe locuitori în captivitate la Chir şi l-a ucis pe Reţin.
10. Regele Ahaz a plecat la Damasc pentru a-l întâlni pe Tiglat-Pileser, împăratul Asiriei. Când a văzut altarul care era în Damasc, regele Ahaz a trimis preotului Urie copia şi modelul altarului împreună cu toate măsurile lui.
11. Preotul Urie a zidit un altar întocmai după modelul trimis din Damasc de regele Ahaz; şi preotul Urie l-a terminat înainte de întoarcerea regelui din Damasc.
12. Când s-a întors regele din Damasc şi a văzut altarul, s-a apropiat de el şi a adus jertfe pe el.
13. A adus pe altar arderile de tot şi darurile de mâncare, a turnat darurile de băutură şi a vărsat sângele jertfelor pentru pace.
14. A îndepărtat dinaintea Casei altarul de bronz care era înaintea Domnului, pentru a nu fi între noul altar şi Casa Domnului şi l-a aşezat la nord de noul altar.
15. Regele Ahaz i-a dat următoarea poruncă preotului Urie: „Să aduci pe altarul cel mare arderea de tot de dimineaţă şi darul de mâncare de seară, arderea de tot a regelui şi darul lui de mâncare, arderea de tot a întregului popor din ţară, darul lor de mâncare şi darurile lor de băutură; să torni pe el tot sângele arderilor de tot şi tot sângele jertfelor. Iar altarul de bronz îl voi folosi pentru a căuta călăuzire!“
16. Şi preotul Urie a făcut totul aşa cum i-a poruncit regele Ahaz.
17. Regele Ahaz a sfărâmat panelele piedestalelor şi a îndepărtat bazinele de pe ele. A dat jos şi „marea“ de pe boii de bronz care erau sub ea şi a aşezat-o pe o pardoseală de piatră.
18. La dorinţa împăratului Asiriei a îndepărtat din Casa Domnului atât arcada Sabatului, care fusese construită în interiorul Casei, cât şi intrarea de afară a regelui.
19. Celelalte fapte pe care le-a făcut Ahaz, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Iuda“?
20. Ahaz s-a culcat alături de părinţii săi şi a fost înmormântat alături de părinţii săi, în Cetatea lui David. Şi în locul lui a domnit fiul său Ezechia.