Detaliile cărții

1 Tesaloniceni 4

1. În cele din urmă, fraţilor, fiindcă aţi primit învăţătură de la noi despre cum trebuie să umblaţi şi să-I fiţi plăcuţi lui Dumnezeu, aşa cum, de altfel, şi faceţi, vă cerem şi vă îndemnăm în Domnul Isus să sporiţi tot mai mult în privinţa aceasta.

2. Voi ştiţi ce porunci v-am dat, prin autoritatea Domnului Isus.

3. Voia lui Dumnezeu este sfinţirea voastră: să vă feriţi de desfrâu.

4. Fiecare dintre voi trebuie să ştie să-şi ţină vasul în sfinţenie şi cinste,

5. nu în patimi, ca păgânii, care nu-L cunosc pe Dumnezeu.

6. Nimeni să nu-l nedreptăţească pe fratele său şi nici să nu profite de el, pentru că Domnul îl va pedepsi pentru toate acestea, aşa cum v-am spus şi v-am avertizat.

7. Dumnezeu nu ne-a chemat la necurăţie, ci la sfinţenie;

8. de aceea, cel ce respinge aceste porunci nu respinge un om, ci pe Dumnezeu, Cel Care vă dă Duhul Sfânt.

9. Cu privire la dragostea frăţească, nu aveţi nevoie să vă scriem, pentru că voi înşivă aţi fost învăţaţi de Dumnezeu să vă iubiţi unii pe alţii.

10. Şi, într-adevăr, îi iubiţi pe toţi fraţii din întreaga Macedonie. Însă vă încurajăm, fraţilor, să sporiţi tot mai mult în privinţa aceasta.

11. Daţi-vă toată silinţa să trăiţi liniştiţi, să vă vedeţi de-ale voastre şi să lucraţi cu mâinile voastre, aşa cum v-am poruncit,

12. ca să trăiţi aşa cum se cuvine faţă de cei din afară şi să nu depindeţi de nimeni.

13. Nu vrem să nu ştiţi, fraţilor, despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi care nu au nădejde.

14. Căci dacă credem că Isus a murit şi a înviat, credem şi că Dumnezeu îi va aduce împreună cu Isus pe cei ce au adormit în El.

15. Vă spunem prin Cuvântul Domnului că noi, cei vii, care vom fi rămas până la venirea Domnului, nicidecum nu o vom lua înaintea celor ce au adormit.

16. Căci Domnul Însuşi, la un strigăt de poruncă, la sunetul vocii arhanghelului şi la sunetul trâmbiţei lui Dumnezeu, Se va coborî din cer şi, mai întâi, vor învia cei morţi în Cristos,

17. apoi noi, cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi împreună cu ei în nori, ca să-L întâlnim pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi întotdeauna cu Domnul.

18. De aceea, încurajaţi-vă unii pe alţii cu aceste cuvinte.

A PHP Error was encountered

Severity: Core Warning

Message: PHP Startup: Unable to load dynamic library 'pdo_sqlite' (tried: /usr/lib/php/20190902/pdo_sqlite (/usr/lib/php/20190902/pdo_sqlite: cannot open shared object file: No such file or directory), /usr/lib/php/20190902/pdo_sqlite.so (/usr/lib/php/20190902/pdo_sqlite.so: undefined symbol: php_pdo_unregister_driver))

Filename: Unknown

Line Number: 0

Backtrace: