Detaliile cărții

Tefania 2

Ameninţări împotriva popoarelor străine.

1. Adunaţi-vă, da, adunaţi-vă, naţiune nedorită;

2. Înainte de a se da hotărârea, înainte ca ziua să treacă precum pleava, înainte ca mânia înverşunată a DOMNULUI să vină asupra voastră, înainte ca ziua mâniei DOMNULUI să vină asupra voastră.

3. Căutaţi-l pe DOMNUL, voi toţi cei blânzi ai pământului, care aţi lucrat judecata lui; căutaţi dreptatea, căutaţi blândeţea, poate că veţi fi ascunşi în ziua mâniei DOMNULUI.

4. Fiindcă Gaza va fi părăsită şi Ascalonul va fi un pustiu, ei vor alunga Asdodul la amiază şi Ecronul va fi dezrădăcinat.

5. Vai locuitorilor ţărmului mării, naţiunea cheretiţilor! Cuvântul DOMNULUI este împotriva voastră; Canaane, ţara filistenilor, te voi nimici până nu va mai fi niciun locuitor.

6. Şi ţărmul mării va fi locaşuri şi colibe pentru păstori şi staule pentru turme.

7. Şi ţărmul va fi pentru rămăşiţa casei lui Iuda; ei se vor hrăni de acolo; ei se vor culca seara în casele Ascalonului, pentru că DOMNUL Dumnezeul lor îi va cerceta şi îi va întoarce din captivitatea lor.

8. Am auzit ocara Moabului şi dispreţuirile copiilor lui Amon, cu care au ocărât poporul meu şi s-au preamărit peste graniţele lor.

9. De aceea, precum eu trăiesc, spune DOMNUL oştirilor, Dumnezeul lui Israel, negreşit Moabul va fi ca Sodoma şi copiii lui Amon ca Gomora, locul înmulţirii urzicilor şi ocnelor de sare şi o pustiire veşnică, restul poporului meu îi va prăda, şi rămăşiţa poporului meu îi va stăpâni.

10. Aceasta vor avea pentru mândria lor, pentru că au ocărât şi s-au preamărit împotriva poporului DOMNULUI oştirilor.

11. DOMNUL va fi înfricoşător împotriva lor, pentru că el îi va înfometa pe toţi dumnezeii pământului; şi oamenii i se vor închina, fiecare din locul lui, toate insulele păgânilor.

12. Voi, de asemenea, etiopienilor, veţi fi ucişi de sabia mea.

13. Şi el îşi va întinde mâna împotriva nordului şi va distruge Asiria; şi va face Ninive o pustietate şi uscat ca o sălbăticie.

14. Şi turme se vor culca în mijlocul ei, toate animalele naţiunilor: şi cormoranul şi cocostârcul vor cuibări pe capitelurile stâlpilor ei; glasul lor va cânta la ferestre; pustiirea va fi pe praguri, pentru că el va dezgoli lucrarea de cedru.

15. Aceasta este cetatea care se bucură, care a trăit fără grijă, care a spus în inima ei: Eu sunt şi nu este niciuna în afară de mine; cum a devenit ea o pustietate, un loc în care animalele să se culce! Fiecare ce trece pe lângă ea va şuiera şi va face semn cu mână.