Romani 3

Întâietatea Iudeului.

1. Ce avantaj are atunci iudeul, sau care este folosul circumciziei?

2. Este mare oricum; mai întâi de toate, fiindcă într-adevăr, lor le-au fost încredinţate oracolele lui Dumnezeu.

3. Şi ce dacă unii nu au crezut? Necredinţa lor va face credinţa lui Dumnezeu fără efect?

4. Nicidecum! Ci Dumnezeu să fie adevărat şi fiecare om mincinos; aşa cum este scris: Ca să poţi fi declarat drept în cuvintele tale şi să învingi când eşti judecat.

5. Dar dacă nedreptatea noastră arată dreptatea lui Dumnezeu, ce vom spune? Este nedrept Dumnezeu care se răzbună? (Vorbesc ca un om).

6. Nicidecum; fiindcă atunci cum va judeca Dumnezeu lumea?

7. Căci dacă prin minciuna mea adevărul lui Dumnezeu a abundat mai mult pentru gloria lui, de ce totuşi sunt de asemenea judecat eu ca păcătos?

8. Şi nu, (aşa cum suntem defăimaţi şi aşa cum afirmă unii că spunem noi): Să facem rele, ca să vină bune? A căror damnare este justă.

Iudeii şi Neamurile sunt la fel.

9. Ce atunci? Suntem mai buni decât ei? Nu, nicidecum; fiindcă noi am dovedit înainte, deopotrivă pe iudei şi pe greci, că toţi sunt sub păcat,

10. Aşa cum este scris: Nu este niciunul drept, niciunul măcar.

11. Nu este niciunul care înţelege, nu este niciunul care îl caută pe Dumnezeu.

12. Toţi s-au abătut, toţi împreună au devenit inutili; nu este niciunul care face bine, nu este niciunul măcar.

13. Gâtlejul lor este un mormânt deschis; cu limbile lor au folosit înşelăciune; veninul de aspidă este sub buzele lor;

14. A căror gură este plină de blestem şi amărăciune;

15. Picioarele lor sunt iuţi să verse sânge;

16. Distrugere şi nenorocire sunt în căile lor;

17. Şi nu au ştiut calea păcii;

18. Nu este teamă de Dumnezeu înaintea ochilor lor.

19. Ştim însă că oricâte spune legea, le spune celor sub lege; ca fiecare gură să fie astupată şi toată lumea să devină vinovată înaintea lui Dumnezeu.

20. De aceea prin faptele legii nicio făptură nu va fi declarată dreaptă înaintea lui; fiindcă prin lege este cunoştinţa păcatului.

Iertarea prin credinţă.

21. Dar acum dreptatea lui Dumnezeu, fără lege, este arătată, fiind adeverită prin lege şi profeţi;

22. Chiar dreptatea lui Dumnezeu, care este prin credinţa lui Isus Cristos pentru toţi şi peste toţi cei ce cred; fiindcă nu este diferenţă;

23. Fiindcă toţi au păcătuit şi nu ajung la gloria lui Dumnezeu;

24. Fiind declaraţi drepţi în dar prin harul său, prin răscumpărarea care este în Cristos Isus;

25. Pe care Dumnezeu l-a pus în faţă să fie ispăşire prin credinţa în sângele lui, să declare dreptatea lui, pentru trecerea cu vederea a păcatelor din trecut, prin îngăduinţa lui Dumnezeu;

26. Să declare dreptatea lui în acest timp; ca el să fie just şi justificatorul celui ce crede în Isus.

27. Unde este atunci fala? Este exclusă. Prin ce lege? A faptelor? Nu, ci prin legea credinţei.

28. De aceea concludem că un om este declarat drept prin credinţă, fără faptele legii.

29. Este el doar Dumnezeul iudeilor? Nu şi al neamurilor? Da, şi al neamurilor;

30. Văzând că este un singur Dumnezeu care va declara drept prin credinţă pe cel circumcis şi prin credinţă pe cel necircumcis.

Pilda lui Avraam.

31. Zădărnicim atunci legea prin credinţă? Nicidecum; ci confirmăm legea.