Psalmii 21
Către mai marele cântăreţilor.
1. Împăratul se va bucura în puterea ta, DOAMNE; şi cât de mult se va bucura în salvarea ta!
2. Tu i-ai dat dorinţa inimii sale şi nu ai refuzat cererea buzelor sale. Selah.
3. Fiindcă îl întâmpini cu binecuvântările bunătăţii; pui o coroană de aur pur pe capul lui.
4. A cerut viaţă de la tine şi i-ai dat-o: lungime a zilelor pentru totdeauna şi întotdeauna.
5. Gloria lui este mare în salvarea ta, onoare şi maiestate ai pus peste el.
6. Fiindcă l-ai făcut cel mai binecuvântat pentru totdeauna; l-ai înveselit peste măsură cu înfăţişarea ta.
7. Pentru că împăratul se încrede în DOMNUL şi prin mila celui Preaînalt nu se va clătina.
8. Mâna ta va găsi pe toţi duşmanii tăi; dreapta ta va găsi pe cei ce te urăsc.
9. Îi vei face ca un cuptor încins în timpul mâniei tale; DOMNUL îi va înghiţi în furia lui şi focul îi va mistui.
10. Vei distruge rodul lor de pe pământ şi sămânţa lor de printre copiii oamenilor.
11. Pentru că au vrut să facă răul împotriva ta; au închipuit un plan viclean pe care nu sunt în stare să îl îndeplinească.
12. De aceea îi vei face să întoarcă spatele când vei pregăti săgeţile pe corzile tale împotriva feţei lor.
13. Fii înălţat, DOAMNE, în puterea ta; astfel noi vom cânta şi vom lăuda puterea ta.