Detaliile cărții

Proverbe 21

1. Inima împăratului este în mâna DOMNULUI, precum râurile de ape: el o întoarce oriîncotro voieşte.

2. Fiecare cale a omului este dreaptă în propriii ochi, dar DOMNUL cumpăneşte inimile.

3. A face dreptate şi judecată este pentru DOMNUL mai bine primit decât sacrificiul.

4. O privire măreaţă şi o inimă mândră şi arătura celui stricat, sunt păcat.

5. Gândurile celui harnic tind doar la abundenţă dar ale fiecăruia care este pripit doar la lipsă.

6. Obţinerea de tezaure printr-o limbă mincinoasă este o deşertăciune aruncată încolo şi încoace de cei ce caută moartea.

7. Jaful celor stricaţi îi va nimici, pentru că refuză să facă judecată.

8. Calea omului este perversă şi sucită, dar cât despre cel pur, lucrarea lui este dreaptă.

9. Mai bine este să locuieşti într-un colţ al acoperişului casei, decât cu o femeie arţăgoasă într-o casă largă.

10. Sufletul celui stricat doreşte răul; aproapele său nu găseşte favoare în ochii lui.

11. Când batjocoritorul este pedepsit, cel simplu este făcut înţelept; şi când cel înţelept este instruit, primeşte cunoaştere.

12. Omul drept cu înţelepciune ia aminte la casa celui stricat, dar Dumnezeu răstoarnă pe cei stricaţi din cauza stricăciunii lor.

13. Oricine îşi astupă urechile la strigătul săracului, va striga şi el, dar nu va fi ascultat.

14. Un dar dat în ascuns potoleşte mânia, şi o răsplată în sân, furia aprinsă.

15. Este bucurie pentru cel drept să facă judecată, dar nimicire va fi celor ce lucrează nelegiuire.

16. Omul care rătăceşte în afara căii înţelegerii va rămâne în adunarea celor morţi.

17. Cel ce iubeşte plăcerea va fi un om sărac; cel ce iubeşte vinul şi untdelemnul nu va fi bogat.

18. Cel stricat va fi o răscumpărare pentru cel drept şi călcătorul de lege pentru cel integru.

19. Mai bine este să locuieşti în pustie, decât cu o femeie certăreaţă şi mânioasă.

20. Este un tezaur de dorit şi untdelemn în locuinţa înţeleptului, dar un om prost le cheltuieşte complet.

21. Cel ce urmează dreptate şi milă găseşte viaţă, dreptate şi onoare.

22. Un om înţelept escaladează cetatea celui tare şi dărâmă tăria încrederii ei.

23. Oricine îşi ţine gura sa şi limba sa, îşi ţine sufletul lui de la tulburare.

24. Batjocoritor mândru şi îngâmfat este numele lui, al celui ce lucrează în furie mândră.

25. Dorinţa celui leneş îl ucide, fiindcă mâinile lui refuză să muncească.

26. El doreşte cu lăcomie cât este ziua de lungă, dar cel drept dă şi nu se zgârceşte.

27. Sacrificiul celui stricat este urâciune; cu cât mai mult când îl aduce cu o minte stricată?

28. Un martor fals va pieri, dar omul care ascultă vorbeşte statornic.

29. Un om stricat îşi înăspreşte faţa, dar cel integru îşi conduce calea.

30. Nu este nici înţelepciune, nici înţelegere, nici sfat împotriva DOMNULUI.

31. Calul este pregătit pentru ziua bătăliei, dar siguranţa este a DOMNULUI.