Numeri 7
Darurile căpetenilor seminţiilor.
1. Şi s-a întâmplat în ziua în care Moise a ridicat în întregime tabernacolul şi l-a uns şi l-a sfinţit pe el şi toate uneltele lui, deopotrivă altarul şi toate vasele acestuia şi le-a uns şi le-a sfinţit;
2. Că prinţii lui Israel, capi ai casei taţilor lor, care erau prinţii triburilor şi erau peste cei care au fost număraţi, au oferit,
3. Şi au adus darul lor înaintea DOMNULUI, şase care acoperite şi doisprezece boi; un car pentru doi dintre prinţi şi pentru fiecare dintre ei un bou şi i-au adus înaintea tabernacolului.
4. Şi DOMNUL i-a vorbit lui Moise, spunând:
5. Ia-le de la ei, ca să poată fi făcut serviciul tabernacolului întâlnirii; şi să le dai leviţilor, fiecărui bărbat conform serviciului său.
6. Şi Moise a luat carele şi boii şi le-a dat leviţilor.
7. Două care şi patru boi le-a dat fiilor lui Gherşon, conform serviciului lor;
8. Şi patru care şi opt boi le-a dat fiilor lui Merari, conform serviciului lor, sub mâna lui Itamar, fiul lui Aaron, preotul.
9. Dar fiilor lui Chehat nu le-a dat nimic, deoarece serviciul sanctuarului ce le aparţinea era ca ei să care pe umerii lor.
Darurile pentru târnosirea altarului.
10. Şi prinţii au adus ofrande pentru dedicarea altarului în ziua în care a fost uns, prinţii au adus darul lor înaintea altarului.
11. Şi DOMNUL i-a spus lui Moise: Să aducă darul lor, fiecare prinţ în ziua lui, pentru dedicarea altarului.
12. Şi cel ce a adus darul său în prima zi a fost Nahşon, fiul lui Aminadab, din tribul lui Iuda,
13. Şi darul său a fost un platou de argint, greutatea lui era de o sută treizeci de şekeli, un bol de argint de şaptezeci de şekeli, după şekelul sanctuarului; amândouă erau pline de floarea făinii amestecată cu untdelemn, ca dar de mâncare;
14. O lingură din aur, de zece şekeli, plină cu tămâie;
15. Un taur tânăr, un berbec, un miel de un an, ca ofrandă arsă;
16. Un ied dintre capre ca ofrandă pentru păcat;
17. Şi ca sacrificiu al ofrandelor de pace, doi boi, cinci berbeci, cinci ţapi, cinci miei de un an, acesta a fost darul lui Nahşon, fiul lui Aminadab.
18. În a doua zi a oferit Nataneel, fiul lui Ţuar, prinţul lui Isahar,
19. A adus ca dar al său, un platou din argint, greutatea lui era de o sută treizeci de şekeli, un bol de argint de şaptezeci de şekeli, după şekelul sanctuarului; amândouă pline cu floarea făinii amestecată cu untdelemn, ca dar de mâncare;
20. O lingură din aur, de zece şekeli, plină de tămâie;
21. Un taur tânăr, un berbec, un miel de un an ca ofrandă arsă;
22. Un ied dintre capre ca ofrandă pentru păcat;
23. Şi ca sacrificiu al ofrandelor de pace, doi boi, cinci berbeci, cinci ţapi, cinci miei de un an, acesta a fost darul lui Nataneel, fiul lui Ţuar.
24. În ziua a treia a oferit Eliab, fiul lui Helon, prinţul copiilor lui Zabulon,
25. Darul său a fost un platou din argint, greutatea lui era de o sută treizeci de şekeli, un bol de argint de şaptezeci de şekeli, după şekelul sanctuarului; amândouă pline cu floarea făinii amestecată cu untdelemn, ca dar de mâncare;
26. O lingură din aur, de zece şekeli, plină de tămâie;
27. Un taur tânăr, un berbec, un miel de un an, ca ofrandă arsă;
28. Un ied dintre capre ca ofrandă pentru păcat;
29. Şi ca sacrificiu al ofrandelor de pace, doi boi, cinci berbeci, cinci ţapi, cinci miei de un an, acesta a fost darul lui Eliab, fiul lui Helon.
30. În ziua a patra a oferit Eliţur, fiul lui Şedeur, prinţul copiilor lui Ruben,
31. Darul său a fost un platou din argint în greutatea de o sută treizeci de şekeli, un bol de argint de şaptezeci de şekeli, după şekelul sanctuarului; amândouă pline cu floarea făinii amestecată cu untdelemn, ca dar de mâncare;
32. O lingură din aur, de zece şekeli, plină de tămâie;
33. Un taur tânăr, un berbec, un miel de un an ca ofrandă arsă;
34. Un ied dintre capre ca ofrandă pentru păcat;
35. Şi ca sacrificiu al ofrandelor de pace, doi boi, cinci berbeci, cinci ţapi, cinci miei de un an, acesta a fost darul lui Eliţur, fiul lui Şedeur.
36. În ziua a cincea a oferit Şelumiel, fiul lui Ţurişadai, prinţul copiilor lui Simeon,
37. Darul său a fost un platou din argint, greutatea lui era de o sută treizeci de şekeli, un bol de argint de şaptezeci de şekeli, după şekelul sanctuarului; amândouă pline cu floarea făinii amestecată cu untdelemn, ca dar de mâncare;
38. O lingură din aur, de zece şekeli, plină de tămâie;
39. Un taur tânăr, un berbec, un miel de un an ca ofrandă arsă;
40. Un ied dintre capre ca ofrandă pentru păcat;
41. Şi ca sacrificiu al ofrandelor de pace, doi boi, cinci berbeci, cinci ţapi, cinci miei de un an, acesta a fost darul lui Şelumiel, fiul lui Ţurişadai.
42. În ziua a şasea a oferit Eliasaf, fiul lui Deuel, prinţul copiilor lui Gad,
43. Darul său a fost un platou din argint în greutatea de o sută treizeci de şekeli, un bol de argint de şaptezeci de şekeli, după şekelul sanctuarului; amândouă pline cu floarea făinii amestecată cu untdelemn, ca dar de mâncare;
44. O lingură din aur, de zece şekeli, plină de tămâie;
45. Un taur tânăr, un berbec, un miel de un an ca ofrandă arsă;
46. Un ied dintre capre ca ofrandă pentru păcat;
47. Şi ca sacrificiu al ofrandelor de pace, doi boi, cinci berbeci, cinci ţapi, cinci miei de un an, acesta a fost darul lui Eliasaf, fiul lui Deuel.
48. În ziua a şaptea a oferit Elişama, fiul lui Amihud, prinţul copiilor lui Efraim,
49. Darul său a fost un platou din argint, greutatea lui era de o sută treizeci de şekeli, un bol de argint de şaptezeci de şekeli, după şekelul sanctuarului; amândouă pline cu floarea făinii amestecată cu untdelemn, ca dar de mâncare;
50. O lingură din aur, de zece şekeli, plină de tămâie;
51. Un taur tânăr, un berbec, un miel de un an ca ofrandă arsă;
52. Un ied dintre capre ca ofrandă pentru păcat;
53. Şi ca sacrificiu al ofrandelor de pace, doi boi, cinci berbeci, cinci ţapi, cinci miei de un an, acesta a fost darul lui Elişama, fiul lui Amihud.
54. În ziua a opta a oferit Gamaliel, fiul lui Pedahţur, prinţul copiilor lui Manase,
55. Darul său a fost un platou din argint, în greutatea de o sută treizeci de şekeli, un bol de argint de şaptezeci de şekeli, după şekelul sanctuarului; amândouă pline cu floarea făinii amestecată cu untdelemn, ca dar de mâncare;
56. O lingură din aur de zece şekeli, plină de tămâie;
57. Un taur tânăr, un berbec, un miel de un an ca ofrandă arsă;
58. Un ied dintre capre ca ofrandă pentru păcat;
59. Şi ca sacrificiu al ofrandelor de pace, doi boi, cinci berbeci, cinci ţapi, cinci miei de un an, acesta a fost darul lui Gamaliel, fiul lui Pedahţur.
60. În ziua a noua a oferit Abidan, fiul lui Ghideoni, prinţul copiilor lui Beniamin,
61. Darul său a fost un platou din argint, greutatea lui era de o sută treizeci de şekeli, un bol de argint de şaptezeci de şekeli, după şekelul sanctuarului; amândouă pline cu floarea făinii amestecată cu untdelemn, ca dar de mâncare;
62. O lingură din aur, de zece şekeli, plină de tămâie;
63. Un taur tânăr, un berbec, un miel de un an ca ofrandă arsă;
64. Un ied dintre capre ca ofrandă pentru păcat;
65. Şi ca sacrificiu al ofrandelor de pace, doi boi, cinci berbeci, cinci ţapi, cinci miei de un an, acesta a fost darul lui Abidan, fiul lui Ghideoni.
66. În ziua a zecea a oferit Ahiezer, fiul lui Amişadai, prinţul copiilor lui Dan,
67. Darul său a fost un platou din argint, greutatea lui era de o sută treizeci de şekeli, un bol de argint de şaptezeci de şekeli, după şekelul sanctuarului; amândouă pline cu floarea făinii amestecată cu untdelemn, ca dar de mâncare;
68. O lingură din aur, de zece şekeli, plină de tămâie;
69. Un taur tânăr, un berbec, un miel de un an ca ofrandă arsă;
70. Un ied dintre capre ca ofrandă pentru păcat;
71. Şi ca sacrificiu al ofrandelor de pace, doi boi, cinci berbeci, cinci ţapi, cinci miei de un an, acesta a fost darul lui Ahiezer, fiul lui Amişadai.
72. În ziua a unsprezecea a oferit Paghiel, fiul lui Ocran, prinţul copiilor lui Aşer,
73. Darul său a fost un platou din argint, greutatea lui era de o sută treizeci de şekeli, un bol de argint de şaptezeci de şekeli, după şekelul sanctuarului; amândouă pline cu floarea făinii amestecată cu untdelemn, ca dar de mâncare;
74. O lingură din aur, de zece şekeli, plină de tămâie;
75. Un taur tânăr, un berbec, un miel de un an ca ofrandă arsă;
76. Un ied dintre capre ca ofrandă pentru păcat;
77. Şi ca sacrificiu al ofrandelor de pace, doi boi, cinci berbeci, cinci ţapi, cinci miei de un an, acesta a fost darul lui Paghiel, fiul lui Ocran.
78. În ziua a douăsprezecea a oferit Ahira, fiul lui Enan, prinţul copiilor lui Neftali,
79. Darul său a fost un platou din argint, greutatea lui era de o sută treizeci de şekeli, un bol de argint de şaptezeci de şekeli, după şekelul sanctuarului; amândouă pline cu floarea făinii amestecată cu untdelemn, ca dar de mâncare;
80. O lingură din aur, de zece şekeli, plină de tămâie;
81. Un taur tânăr, un berbec, un miel de un an ca ofrandă arsă;
82. Un ied dintre capre ca ofrandă pentru păcat;
83. Şi ca sacrificiu al ofrandelor de pace, doi boi, cinci berbeci, cinci ţapi, cinci miei de un an, acesta a fost darul lui Ahira, fiul lui Enan.
84. Aceasta a fost dedicarea altarului, în ziua când a fost uns, de prinţii lui Israel, douăsprezece platouri de argint, douăsprezece boluri de argint, douăsprezece linguri de aur;
85. Fiecare platou din argint cântărind o sută treizeci de şekeli, fiecare bol şaptezeci, toate vasele din argint cântăreau două mii patru sute de şekeli, după şekelul sanctuarului;
86. Lingurile din aur erau douăsprezece, pline cu tămâie, cântărind zece şekeli o bucată, după şekelul sanctuarului, tot aurul lingurilor era o sută douăzeci de şekeli.
87. Toate vitele pentru ofranda arsă erau, doisprezece tauri, doisprezece berbeci, doisprezece miei de un an, împreună cu darul lor de mâncare; şi doisprezece iezi dintre capre pentru ofranda pentru păcat.
88. Şi toate vitele pentru sacrificiul ofrandelor de pace erau, douăzeci şi patru de tauri, şaizeci de berbeci, şaizeci de ţapi, şaizeci de miei de un an. Aceasta a fost dedicarea altarului, după ce a fost uns.
89. Şi când a intrat Moise în tabernacolul întâlnirii, ca să îi vorbească, a auzit vocea unuia vorbind de pe şezământul milei care era pe chivotul mărturiei dintre cei doi heruvimi şi el i-a vorbit.