Marcu 3
Omul cu mâna uscată.
1. Şi a intrat din nou în sinagogă; şi acolo era un om care avea o mână uscată.
2. Şi îl pândeau să vadă dacă îl va vindeca în sabat, ca să îl acuze.
3. Iar el i-a spus omului care avea mâna uscată: Ridică-te şi vino în mijloc.
4. Şi le-a spus: Este legiuit a face bine în sabate, sau a face rău? A salva viaţă, sau a ucide? Dar ei tăceau.
5. Şi uitându-se împrejur la ei cu mânie, fiind mâhnit din cauza împietririi inimii lor, îi spune omului: Întinde-ţi mâna. Şi el a întins-o; şi mâna lui a fost refăcută complet, ca cealaltă.
6. Şi fariseii au ieşit şi îndată au ţinut sfat cu irodienii împotriva lui, cum să îl nimicească.
Isus vindecă pe bolnavi.
7. Dar Isus s-a retras cu discipolii lui la mare; şi o mare mulţime din Galileea l-a urmat şi din Iudeea,
8. Şi din Ierusalim şi din Idumeea şi de dincolo de Iordan; şi cei din jurul Tirului şi Sidonului, când au auzit ce lucruri mari făcea, o mare mulţime a venit la el.
9. Şi el a spus discipolilor săi ca o corabie mică să îl aştepte, din cauza mulţimii, ca nu cumva să îl îmbulzească.
10. Fiindcă vindecase pe mulţi; încât toţi câţi aveau boli îl înghesuiau ca să îl atingă.
11. Şi duhurile necurate, când îl vedeau, se prosternau înaintea lui şi strigau, spunând: Tu eşti Fiul lui Dumnezeu.
12. Şi le-a poruncit cu stricteţe ca nu cumva să îl facă cunoscut.
Alegerea celor doisprezece apostoli.
13. Şi el a urcat pe un munte şi a chemat la el pe cine a voit; şi ei au venit la el.
14. Şi a rânduit doisprezece, ca să fie cu el şi ca să îi trimită să predice,
15. Şi să aibă putere să vindece bolile şi să scoată dracii;
16. Şi lui Simon, i-a adăugat numele Petru;
17. Şi lui Iacov, al lui Zebedei, şi lui Ioan, fratele lui Iacov; şi le-a adăugat numele Boanerghes, adică Fiii Tunetului;
18. Şi Andrei şi Filip şi Bartolomeu şi Matei şi Toma şi Iacov al lui Alfeu şi Tadeu şi Simon Canaanitul,
19. Şi Iuda Iscariot, care l-a şi trădat; şi s-au dus într-o casă.
Păcatul împotriva Duhului Sfânt.
20. Şi mulţimea s-a adunat din nou, aşa încât ei nu mai puteau nici pâine să mănânce.
21. Şi când au auzit prietenii săi, s-au dus să îl prindă; fiindcă spuneau: Şi-a ieşit din minţi.
22. Şi scribii care au coborât din Ierusalim, spuneau: El are pe Beelzebub şi prin prinţul dracilor scoate dracii.
23. Dar el i-a chemat şi le-a spus în parabole: Cum poate Satan să îl scoată afară pe Satan?
24. Şi dacă o împărăţie este dezbinată împotriva ei însăşi, acea împărăţie nu poate sta în picioare.
25. Şi dacă o casă este dezbinată împotriva ei însăşi, acea casă nu poate sta în picioare.
26. Şi dacă Satan se ridică împotriva lui însuşi şi ar fi dezbinat, el nu poate rămâne în picioare, ci are un sfârşit.
27. Nimeni nu poate intra în casa celui tare şi să îi jefuiască bunurile, decât dacă întâi leagă pe cel tare şi apoi îi va jefui casa.
28. Adevărat vă spun: Toate păcatele vor fi iertate fiilor oamenilor şi blasfemiile cu care vor blasfemia;
29. Dar cel ce va blasfemia împotriva Duhului Sfânt, nu are niciodată iertare, ci este sub ameninţarea damnării eterne;
30. Pentru că ei spuneau: Are un duh necurat.
Mama şi fraţii lui Isus.
31. Atunci au venit fraţii lui şi mama lui, şi, stând în picioare afară, au trimis la el să îl cheme.
32. Şi mulţimea şedea în jurul lui şi i-au spus: Iată, mama ta şi fraţii tăi sunt afară, te caută.
33. Iar el le-a răspuns, zicând: Cine este mama mea, sau fraţii mei?
34. Şi s-a uitat împrejur la cei ce şedeau în jurul lui şi a spus: Iată, mama mea şi fraţii mei.
35. Fiindcă oricine va face voia lui Dumnezeu, acesta este fratele meu şi sora mea şi mamă.