Detaliile cărții

Judecatorii 16

Dalila.

1. Atunci Samson a mers la Gaza şi a văzut acolo o curvă şi a intrat la ea.

2. Şi li s-a spus gaziţilor, zicând: Samson a venit aici. Şi l-au încercuit şi l-au pândit toată noaptea la poarta cetăţii şi au stat liniştiţi toată noaptea, spunând: Dimineaţă, când va fi ziuă, îl vom ucide.

3. Şi Samson s-a culcat până la miezul nopţii; şi la miezul nopţii s-a sculat şi a luat porţile cetăţii şi cei doi stâlpi, cu tot cu zăvor, şi a plecat cu ele şi le-a pus pe umerii săi şi le-a dus pe vârful unui deal care este înaintea Hebronului.

4. Şi s-a întâmplat, după aceasta, că a iubit o femeie în Valea Sorec al cărei nume era Dalila.

5. Şi domnii filistenilor s-au urcat la ea şi i-au spus: Ademeneşte-l şi vezi în ce stă marea lui putere şi prin ce mijloace îl vom putea învinge, ca să îl legăm şi să îl chinuim; şi îţi vom da fiecare o mie o sută de şekeli de argint.

6. Şi Dalila i-a spus lui Samson: Spune-mi, te rog, în ce stă marea ta putere şi cu ce poţi fi legat ca să fii chinuit.

7. Şi Samson i-a spus: Dacă mă leagă cu împletituri de şapte nuiele verzi, care nu au fost niciodată uscate, atunci voi fi slab şi voi fi ca orice alt om.

8. Atunci domnii filistenilor i-au adus împletituri de şapte nuiele verzi, care nu fuseseră uscate, şi ea l-a legat cu ele.

9. Şi erau acolo bărbaţi pândind, şezând cu ea în cameră. Şi ea i-a spus: Filistenii sunt asupra ta, Samson. Şi el a rupt împletiturile de nuiele cum se rupe o aţă de câlţi când este atinsă de foc. Astfel puterea lui nu a fost cunoscută.

10. Şi Dalila i-a spus lui Samson: Iată, m-ai batjocorit şi mi-ai spus minciuni, acum spune-mi, te rog, cu ce poţi fi legat.

11. Şi el i-a spus: Dacă mă leagă strâns cu funii noi care nu au fost niciodată folosite, atunci voi fi slab şi voi fi ca orice om.

12. Dalila de aceea a luat funii noi şi l-a legat cu ele şi i-a spus: Samson, filistenii sunt asupra ta. Şi erau acolo pânditori, şezând în cameră. Şi el le-a rupt de pe braţele sale ca pe o aţă.

13. Şi Dalila i-a spus lui Samson: Până aici m-ai batjocorit şi mi-ai spus minciuni; spune-mi cu ce poţi fi legat. Şi el i-a spus: Dacă împleteşti cele şapte şuviţe ale capului meu în urzeala ţesăturii.

14. Şi ea le-a prins cu un ţăruş şi i-a spus: Samson, filistenii sunt asupra ta. Şi el s-a trezit din somnul său şi a luat cu el ţăruşul bârnei şi urzeala.

15. Şi ea i-a spus: Cum poţi să spui, te iubesc, când inima ta nu este cu mine? În aceste trei rânduri m-ai batjocorit şi nu mi-ai spus în ce stă marea ta putere.

16. Şi s-a întâmplat, după ce l-a supărat zilnic prin cuvintele ei şi l-a implorat, astfel că sufletul lui a fost chinuit până la moarte,

17. Că şi-a deschis toată inima şi i-a spus: Brici nu s-a pus pe capul meu, pentru că sunt nazireu lui Dumnezeu din pântecele mamei mele; dacă voi fi ras, atunci puterea mea mă va părăsi şi voi deveni slab şi voi fi ca orice alt om.

18. Şi când Dalila a văzut că îşi deschisese toată inima, a trimis şi a chemat pe domnii filistenilor, spunând: Urcaţi-vă de data aceasta, pentru că şi-a deschis toată inima faţă de mine. Atunci domnii filistenilor s-au urcat la ea şi au adus bani în mâinile lor.

19. Şi ea l-a adormit pe genunchii ei; şi a chemat un om şi l-a pus să îi radă cele şapte şuviţe ale capului său; şi ea a început să îl chinuiască; şi puterea lui l-a părăsit.

20. Şi ea a spus: Samson, filistenii sunt asupra ta. Şi el s-a trezit din somnul său şi a spus: Voi ieşi ca în celelalte dăţi şi mă voi scutura. Şi nu ştia că DOMNUL îl părăsise.

21. Dar filistenii l-au luat şi i-au scos ochii; şi l-au coborât la Gaza şi l-au legat cu cătuşe de aramă; şi el măcina în casa închisorii.

Răzbunarea şi moartea lui Samson.

22. Totuşi, părul capului său a început să crească din nou după ce fusese ras.

23. Apoi domnii filistenilor s-au adunat ca să ofere un mare sacrificiu lui Dagon, dumnezeul lor, şi să se bucure, pentru că spuneau: Dumnezeul nostru a dat în mâna noastră pe Samson, duşmanul nostru.

24. Şi când poporul l-a văzut, au lăudat pe dumnezeul lor, pentru că spuneau: Dumnezeul nostru a dat în mâna noastră pe duşmanul nostru şi pe nimicitorul ţării noastre, care a ucis pe mulţi dintre noi.

25. Şi s-a întâmplat, când inimile lor erau vesele, că au spus: Chemaţi pe Samson, ca să ne distreze. Şi au chemat pe Samson din casa închisorii; şi el i-a distrat; şi l-au pus între stâlpi.

26. Şi Samson a spus băiatului care îl ţinea de mână: Permite-mi să ating stâlpii pe care stă casa, ca să mă sprijin de ei.

27. Acum, casa era plină de bărbaţi şi de femei; şi toţi domnii filistenilor erau acolo; şi erau pe acoperiş cam trei mii de bărbaţi şi de femei, care priveau în timp ce Samson îi distra.

28. Şi Samson a chemat pe DOMNUL şi a spus: O, DOAMNE Dumnezeule, aminteşte-ţi de mine te rog şi întăreşte-mă, doar de data aceasta, O, Dumnezeule, ca să fiu răzbunat îndată asupra filistenilor pentru cei doi ochi ai mei.

29. Şi Samson a apucat cei doi stâlpi din mijloc pe care stătea casa şi de care era susţinută, pe unul cu mâna lui dreaptă şi pe celălalt cu stânga lui.

30. Şi Samson a spus: Să mor împreună cu filistenii. Şi s-a plecat cu toată puterea lui; şi casa a căzut peste domni şi peste tot poporul care era în ea. Astfel că morţii pe care i-a ucis la moartea sa au fost mai mulţi decât aceia pe care îi ucisese în viaţa sa.

31. Atunci fraţii săi şi toată casa tatălui său au coborât şi l-au luat şi l-au urcat şi l-au îngropat între Ţoreea şi Eştaol, în locul de îngropare al lui Manoah, tatăl său. Şi el judecase pe Israel douăzeci de ani.