Detaliile cărții

Isaia 66

1. Astfel spune DOMNUL: Cerul este tronul meu şi pământul este aşternutul picioarelor mele, unde este casa pe care voi mi-o construiţi? Şi unde este locul odihnei mele?

2. Căci toate acele lucruri mâna mea le-a făcut şi toate acele lucruri au fost, spune DOMNUL, dar la acest om mă voi uita, chiar la cel care este sărac şi cu un duh căit şi tremură la cuvântul meu.

3. Cel care ucide un bou este precum ar ucide un om; cel ce sacrifică un miel, precum ar reteza gâtul unui câine; cel ce aduce un dar, precum ar fi adus sânge de porc; cel ce arde tămâie, precum ar fi binecuvântat un idol. Da, ei şi-au ales propriile căi şi sufletul li se desfată în urâciunile lor.

4. De asemenea voi alege amăgirile lor şi voi aduce temerile lor peste ei; deoarece când am chemat, nimeni nu a răspuns; când am vorbit, nu au auzit, ci au făcut rău înaintea ochilor mei şi au ales aceea în care nu mă desfăt.

5. Ascultaţi cuvântul DOMNULUI, voi ce tremuraţi la cuvântul său: Fraţii voştri care v-au urât, care vă leapădă de dragul numelui meu, au spus: Să fie DOMNUL glorificat şi el se va arăta spre bucuria voastră; dar ei vor fi ruşinaţi.

6. O voce a zgomotului din cetate, o voce din templu, o voce a DOMNULUI ce întoarce răsplată duşmanilor lui.

7. Înainte ca ea să aibă durerile naşterii, a născut; înainte să fi venit durerea ei, a dat naştere unui copil de parte bărbătească.

8. Cine a auzit un astfel de lucru? Cine a văzut astfel de lucruri? Va fi făcut pământul să nască totul într-o singură zi? Sau o naţiune va fi născută deodată? Căci imediat ce Sionul a avut durerile naşterii, şi-a născut copiii.

9. Voi aduce la momentul naşterii şi nu voi face să nască? spune DOMNUL; voi face să nască şi apoi să închid pântecele? spune Dumnezeul tău.

10. Bucuraţi-vă cu cetatea Ierusalimului şi veseliţi-vă cu ea, toţi cei ce o iubiţi, bucuraţi-vă cu bucurie împreună cu ea, toţi cei care jeliţi pentru ea,

11. Ca să sugeţi şi să fiţi săturaţi cu sânii mângâierilor ei; ca să mulgeţi şi să fiţi desfătaţi cu plinătatea gloriei sale.

12. Fiindcă astfel spune DOMNUL: Iată, voi întinde pace spre ea ca un râu şi gloria neamurilor ca un pârâu revărsat, atunci veţi suge, veţi fi purtaţi pe braţele ei şi dezmierdaţi pe genunchii ei.

13. Ca pe unul pe care mama lui îl mângâie, la fel vă voi mângâia şi eu; şi veţi fi mângâiaţi în Ierusalim.

14. Şi când vedeţi aceasta, inima voastră se va bucura şi oasele voastre vor înflori ca iarba, şi mâna DOMNULUI va fi cunoscută de toţi servitorii lui şi indignarea lui de toţi duşmanii săi.

15. Căci, iată, DOMNUL va veni cu foc şi cu carele lui ca un vârtej de vânt, să întoarcă mânia lui cu furie şi mustrarea lui cu flăcări de foc.

16. Fiindcă DOMNUL se va judeca, prin foc şi prin sabia lui, cu orice făptură; şi cei ucişi de DOMNUL vor fi mulţi.

17. Cei ce se sfinţesc şi se purifică în grădinile din spatele unui copac care este în mijloc, mâncând carne de porc şi urâciunea şi şoarecele, vor fi mistuiţi împreună, spune DOMNUL.

18. Căci eu cunosc faptele şi gândurile lor, se va întâmpla, că voi aduna toate naţiunile şi limbile; iar ele vor veni şi vor vedea gloria mea.

19. Şi voi pune un semn printre ei şi voi trimite pe cei ce scapă de ei, la toate naţiunile, la Tarsis, Pul şi Lud, pe cei ce încordează arcul, la Tubal şi Iavan, la insulele de departe, care nu au auzit de faima mea, nici nu au văzut gloria mea; şi vor vesti gloria mea printre neamuri.

20. Iar ei vor aduce pe toţi fraţii voştri ca ofrandă DOMNULUI din toate naţiunile pe cai şi în care şi pe tărgi şi pe catâri şi pe animale iuţi, la muntele meu sfânt Ierusalim, spune DOMNUL, precum copiii lui Israel aduc o ofrandă într-un vas curat în casa DOMNULUI.

21. Şi de asemenea voi lua dintre ei ca preoţi şi ca leviţi, spune DOMNUL.

22. Căci precum cerurile noi şi pământul nou, pe care le voi face, vor rămâne înaintea mea, spune DOMNUL, tot astfel sămânţa şi numele vostru vor rămâne.

23. Şi se va întâmpla, că de la o lună nouă la alta şi de la un sabat la altul, toată făptura va veni să se închine înaintea mea, spune DOMNUL.

24. Şi vor ieşi şi vor privi peste trupurile moarte ale oamenilor care au încălcat legea împotriva mea, căci viermele lor nu va muri, nici focul lor nu se va stinge; şi vor fi de dispreţ pentru toată făptura.