Detaliile cărții

Isaia 42

Robul Domnului.

1. Iată, pe servitorul meu pe care îl înalţ, alesul meu, în care sufletul meu se desfată; am pus duhul meu peste el, el va aduce judecată neamurilor.

2. El nu va striga, nici nu îşi va ridica vocea, nici nu va face ca vocea lui să fie auzită în stradă.

3. O trestie frântă el nu o va rupe şi inul fumegând nu îl va stinge, va aduce judecata la adevăr.

4. Nu va slăbi nici nu se va descuraja până ce nu va fi aşezat judecata pe pământ; şi insulele vor aştepta legea lui.

5. Astfel spune Dumnezeu DOMNUL, cel ce a creat cerurile şi le-a întins; cel ce a desfăşurat pământul şi ceea ce vine din el; cel ce dă suflare oamenilor pe acesta şi duh celor ce umblă pe el:

6. Eu, DOMNUL, te-am chemat în dreptate şi te voi ţine de mână şi te voi ţine şi te voi da ca un legământ al poporului, ca o lumină a neamurilor,

7. Pentru a deschide ochii orbi, pentru a scoate prizonierii din închisoare şi pe cei care şed în întuneric, afară din casa închisorii.

8. Eu sunt DOMNUL, acesta este numele meu, şi gloria mea nu o voi da altuia, nici lauda mea chipurilor cioplite.

9. Iată, cele dintâi s-au întâmplat şi lucruri noi vestesc, vă spun despre ele înainte să răsară.

10. Cântaţi DOMNULUI o cântare nouă şi lauda lui de la marginea pământului, voi care coborâţi la mare şi tot ceea ce este în ea, insulele şi locuitorii acestora.

11. Pustiul şi cetăţile acestuia să îşi ridice vocea lor, satele locuite din Chedar, să cânte locuitorii stâncii, să strige de pe vârful munţilor.

12. Să dea glorie DOMNULUI şi să vestească lauda lui în insule.

13. DOMNUL va înainta ca un viteaz, va stârni gelozie ca un bărbat de război, el va striga, da, va răcni; va învinge pe duşmanii săi.

14. Mult timp am tăcut; am fost liniştit şi m-am stăpânit, acum voi striga precum o femeie în travaliu; voi distruge şi voi mânca îndată.

15. Voi risipi munţii şi dealurile şi voi usca toate ierburile lor; şi râurile le voi face insule şi voi usca iazurile.

16. Şi voi aduce orbii pe o cale ce nu au cunoscut-o; îi voi conduce pe căi ce nu le-au cunoscut, voi face întunericul lumină înaintea lor şi voi îndrepta lucrurile strâmbe. Aceste lucruri le voi face şi nu îi voi părăsi.

17. Ei vor fi întorşi înapoi, vor fi foarte ruşinaţi cei ce se încred în chipuri cioplite, care spun chipurilor turnate: Voi sunteţi dumnezeii noştri.

18. Auziţi surzilor; şi priviţi orbilor, ca să vedeţi.

19. Cine este orb în afară de servitorul meu? Sau surd, ca mesagerul meu pe care l-am trimis? Cine este orb ca cel desăvârşit şi orb ca servitorul DOMNULUI?

20. Deşi vezi multe lucruri, totuşi nu iei seama de ele; deşi deschide urechile, totuşi el nu aude.

21. DOMNUL se desfată de dragul dreptăţii lui; el va preamări legea şi o va face demnă de cinste.

22. Dar acesta este un popor jefuit şi prădat; toţi sunt prinşi în găuri şi sunt ascunşi în casele închisorii, sunt ca pradă şi nimeni nu îi eliberează; sunt jefuiţi şi nimeni nu spune: Restauraţi.

23. Cine dintre voi va pleca urechea la aceasta? Cine va da ascultare şi va auzi pentru timpul ce va veni?

24. Cine a dat pe Iacob ca jefuire şi pe Israel tâlharilor? Nu DOMNUL, acela împotriva căruia noi am păcătuit? Fiindcă refuză să umble în căile lui şi nu au ascultat de legea lui.

25. De aceea el a turnat asupra lui furia mâniei sale şi tăria bătăliei şi i-a dat foc de jur împrejur, totuşi el nu şi-a dat seama; şi l-a ars, totuşi nu a pus la inimă.

A PHP Error was encountered

Severity: Core Warning

Message: PHP Startup: Unable to load dynamic library 'pdo_sqlite' (tried: /usr/lib/php/20190902/pdo_sqlite (/usr/lib/php/20190902/pdo_sqlite: cannot open shared object file: No such file or directory), /usr/lib/php/20190902/pdo_sqlite.so (/usr/lib/php/20190902/pdo_sqlite.so: undefined symbol: php_pdo_unregister_driver))

Filename: Unknown

Line Number: 0

Backtrace: