Detaliile cărții

Isaia 16

1. Trimiteţi mielul la conducătorul ţării, de la Sela până la pustiu, la muntele fiicei Sionului.

2. Căci, precum o pasăre rătăcitoare aruncată din cuib, la fel fiicele Moabului vor fi la vadurile Arnonului.

3. Ţine sfat, fă judecată; fă umbra ta ca noaptea în mijlocul amiezii; ascunde proscrişii; nu da pe faţă pe cel ce rătăceşte.

4. Să locuiască proscrişii mei cu tine, Moab; fii adăpost pentru ei din faţa jefuitorului, căci jecmănitorul a ajuns la capăt, jefuitorul încetează, opresorii sunt mistuiţi din ţară.

5. Şi în milă va fi tronul întemeiat; şi el va şedea pe acesta în adevăr, în cortul lui David, judecând şi căutând judecată şi grăbind dreptatea.

6. Noi am auzit de mândria Moabului; este foarte mândru, de asemenea de aroganţa lui şi mândria lui şi furia lui, dar minciunile lui nu se vor împlini.

7. De aceea Moab va urla pentru Moab, fiecare va urla, pentru temeliile Chir-Haresetului veţi jeli; cu siguranţă sunt loviţi.

8. Căci câmpurile Hesbonului şi via Sibmei lâncezesc, domnii păgânilor au frânt viţele alese ale acesteia, au ajuns până la Iaezer, au rătăcit prin pustiu; ramurile ei sunt întinse, au trecut peste mare.

9. De aceea voi plânge cu plângerea Iaezerului, via Sibmei, te voi uda cu lacrimile mele, Hesbonule şi Elealeule, căci a căzut strigătul pentru fructele tale de vară şi pentru secerişul tău.

10. Şi veselia şi bucuria din câmpul roditor este luată; şi în vii nu va fi cântare, nici nu va fi strigăt, vierii nu vor mai presa vin în presele lor; am făcut să înceteze strigătul recoltei lor.

11. De aceea adâncurile mele vor suna ca o harpă pentru Moab şi părţile mele ascunse pentru Chir-Hares.

12. Şi se va întâmpla, când se va vedea că Moab este obosit pe locul înalt, că el va veni la sanctuarul său să se roage, dar nu va învinge.

13. Acesta este cuvântul pe care DOMNUL l-a vorbit de atunci referitor la Moab.

14. Dar acum DOMNUL a vorbit, spunând: În trei ani, ca anii unui angajat, gloria Moabului va fi dispreţuită, cu toată acea mare mulţime; şi rămăşiţa va fi foarte mică şi slabă.

A PHP Error was encountered

Severity: Core Warning

Message: PHP Startup: Unable to load dynamic library 'pdo_sqlite' (tried: /usr/lib/php/20190902/pdo_sqlite (/usr/lib/php/20190902/pdo_sqlite: cannot open shared object file: No such file or directory), /usr/lib/php/20190902/pdo_sqlite.so (/usr/lib/php/20190902/pdo_sqlite.so: undefined symbol: php_pdo_unregister_driver))

Filename: Unknown

Line Number: 0

Backtrace: