Detaliile cărții

Iov 31

1. Am făcut un legământ cu ochii mei; de ce atunci să mă gândesc la o tânără?

2. Căci ce este partea de la Dumnezeu de sus? Şi ce moştenire a celui Atotputernic din înalt?

3. Nu este nimicire pentru cel stricat? Şi o pedeapsă neobişnuită lucrătorilor nelegiuirii?

4. Nu vede el căile mele şi nu numără toţi paşii mei?

5. Dacă am umblat în deşertăciune, sau dacă piciorul meu s-a grăbit la înşelăciune,

6. Să fiu cântărit într-o balanţă dreaptă, ca Dumnezeu să îmi cunoască integritatea.

7. Dacă mi s-a abătut pasul de pe cale şi inima mea mi-a urmat ochii şi dacă vreo pată s-a lipit de mâinile mele,

8. Atunci să seamăn şi să mănânce altul; da, să fie dezrădăcinaţi urmaşii mei.

9. Dacă inima mea a fost înşelată de-o femeie, sau dacă am pândit la uşa aproapelui meu,

10. Atunci să macine soţia mea pentru altul şi alţii să se aplece peste ea.

11. Căci aceasta este o crimă odioasă; da, este o nelegiuire ce trebuie pedepsită de judecători.

12. Pentru că este un foc ce mistuie până la nimicire şi care ar dezrădăcina tot venitul meu.

13. Dacă am dispreţuit cauza servitorului meu sau a servitoarei mele, când s-au certat cu mine;

14. Ce voi face atunci când Dumnezeu se ridică? Şi când cercetează, ce îi voi răspunde?

15. Cel care m-a făcut pe mine în pântece, nu l-a făcut şi pe el? Şi nu unul ne-a format în pântece?

16. Dacă am împiedicat pe săraci de la dorinţa lor, sau am făcut ochii văduvei să se sfârşească;

17. Sau am mâncat bucata mea singur şi cel fără tată nu a mâncat din ea;

18. (Căci din tinereţea mea el a fost crescut cu mine, precum cu un tată; şi am îndrumat-o din pântecele mamei mele);

19. Dacă am văzut pe cineva pierind din lipsă de haină, sau vreun sărac fără învelitoare,

20. Dacă coapsele lui nu m-au binecuvântat şi dacă el nu a fost încălzit cu lâna oilor mele,

21. Dacă mi-am ridicat mâna împotriva celui fără tată, când am văzut ajutorul meu în poartă,

22. Să îmi cadă braţul din umărul meu şi braţul să îmi fie frânt din os.

23. Căci nimicirea de la Dumnezeu mi-a fost teroare şi din cauza înălţimii lui nu am putut îndura.

24. Dacă am făcut aurul speranţa mea, sau am spus aurului pur: Tu eşti încrederea mea;

25. Dacă m-am bucurat că bogăţia mea era mare şi că mâna mea a obţinut mult,

26. Dacă am privit soarele când acesta strălucea, sau luna umblând în strălucire,

27. Şi inima mea a fost în ascuns ademenită, sau gura mea mi-a sărutat mâna,

28. Şi aceasta ar fi nelegiuire ce trebuie pedepsită de judecător; fiindcă aş fi negat pe Dumnezeu de sus.

29. Dacă m-am bucurat la nimicirea celui ce m-a urât, sau m-am înălţat când răul l-a găsit,

30. Nici nu am permis ca gura mea să păcătuiască prin a dori un blestem sufletului său.

31. Dacă bărbaţii cortului meu nu au spus: O, de am fi avut din carnea lui, nu putem fi săturaţi!

32. Străinul nu a rămas noaptea în stradă, ci am deschis uşile mele călătorului.

33. Dacă am acoperit fărădelegile mele precum Adam, prin ascunderea nelegiuirii mele în sânul meu;

34. M-am temut de o mare mulţime, sau dispreţul familiilor m-a îngrozit, încât să tac şi să nu ies afară pe uşă?

35. O, de m-ar asculta cineva! Iată, dorinţa mea este ca cel Atotputernic să îmi răspundă şi potrivnicul meu să fi scris o carte.

36. Cu siguranţă aş lua-o pe umărul meu şi mi-aş lega-o ca pe o coroană.

37. I-aş spune numărul paşilor mei; ca un prinţ m-aş apropia de el.

38. Dacă pământul meu strigă împotriva mea, sau dacă brazdele lui în acelaşi fel se plâng,

39. Dacă i-am mâncat roadele fără bani, sau am făcut pe proprietarii lui să îşi piardă viaţa,

40. Să crească ciulini în loc de grâu şi neghine în loc de orz. Cuvintele lui Iov s-au terminat.

A PHP Error was encountered

Severity: Core Warning

Message: PHP Startup: Unable to load dynamic library 'pdo_sqlite' (tried: /usr/lib/php/20190902/pdo_sqlite (/usr/lib/php/20190902/pdo_sqlite: cannot open shared object file: No such file or directory), /usr/lib/php/20190902/pdo_sqlite.so (/usr/lib/php/20190902/pdo_sqlite.so: undefined symbol: php_pdo_unregister_driver))

Filename: Unknown

Line Number: 0

Backtrace: