Iosua 2
Cele două iscoade la Ierihon.
1. Şi Iosua, fiul lui Nun, a trimis din Sitim doi bărbaţi să spioneze pe ascuns, spunând: Mergeţi să vedeţi ţara, mai ales Ierihonul. Şi au mers şi au intrat în casa unei curve, numită Rahab, şi au găzduit acolo.
2. Şi i s-a spus împăratului Ierihonului, zicând: Iată, nişte bărbaţi dintre copiii lui Israel au venit aici în această noapte, să cerceteze ţara.
3. Şi împăratul Ierihonului a trimis la Rahab, spunând: Scoate pe bărbaţii care au venit la tine, care au intrat în casa ta, fiindcă au venit să cerceteze toată ţara.
4. Şi femeia a luat pe cei doi bărbaţi şi i-a ascuns şi a spus astfel: Au venit nişte bărbaţi la mine, dar nu ştiam de unde erau.
5. Şi s-a întâmplat, pe când se închidea poarta, când era întuneric, că bărbaţii au ieşit; încotro au luat-o nu ştiu. Urmăriţi-i repede, fiindcă îi veţi ajunge.
6. Dar ea îi dusese sus pe acoperişul casei şi îi ascunsese cu mănunchiurile de in, pe care le aşezase în rânduială pe acoperiş.
7. Şi bărbaţii i-au urmărit pe calea Iordanului până la vaduri; şi imediat ce au ieşit urmăritorii, au închis poarta.
8. Şi, înainte ca ei să se fi culcat, ea s-a urcat la ei pe acoperiş;
9. Şi le-a spus bărbaţilor: Ştiu că DOMNUL v-a dat ţara şi că spaima de voi a căzut peste noi şi că toţi locuitorii ţării se topesc din cauza voastră.
10. Căci noi am auzit cum DOMNUL a secat apa Mării Roşii pentru voi, când aţi ieşit din Egipt şi ce aţi făcut celor doi împăraţi ai amoriţilor, care erau dincolo de Iordan, lui Sihon şi lui Og, pe care i-aţi nimicit de tot.
11. Şi imediat ce am auzit aceste lucruri ni s-au topit inimile şi nu a mai rămas curaj în vreun om, din cauza voastră; fiindcă DOMNUL Dumnezeul vostru, el este Dumnezeu sus în cer şi jos pe pământ.
12. De aceea acum, vă rog, juraţi-mi pe DOMNUL că, deoarece am arătat bunătate faţă de voi şi voi să arătaţi bunătate faţă de casa tatălui meu şi să îmi daţi un semn adevărat,
13. Şi că veţi lăsa vii pe tatăl meu şi pe mama mea şi pe fraţii mei şi pe surorile mele şi tot ceea ce au şi că ne veţi salva vieţile de la moarte.
14. Şi bărbaţii i-au răspuns: Viaţa noastră pentru a voastră, dacă nu faceţi cunoscut acest lucru al nostru. Şi va fi astfel: când DOMNUL ne va fi dat ţara, ne vom purta cu bunătate şi cu adevăr faţă de tine.
15. Apoi i-a coborât cu o funie pe fereastră, deoarece casa ei era pe zidul cetăţii şi ea locuia pe zid.
16. Şi le-a spus: Mergeţi la munte, ca nu cumva să vă întâlnească urmăritorii; şi ascundeţi-vă acolo trei zile, până când urmăritorii se întorc; şi după aceea mergeţi pe drumul vostru.
17. Şi bărbaţii i-au spus: Astfel vom fi dezlegaţi de acest jurământ al tău pe care ne-ai pus să îl jurăm:
18. Iată, când intrăm în ţară, să legi frânghia aceasta de fir stacojiu la fereastra prin care ne-ai coborât; şi să aduci acasă la tine pe tatăl tău şi pe mama ta şi pe fraţii tăi şi toată casa tatălui tău.
19. Şi va fi, că oricine va ieşi pe uşile casei tale în stradă, sângele său va fi asupra capului său şi noi vom fi nevinovaţi; şi oricine va fi cu tine în casă, sângele său va fi asupra capului nostru, dacă cineva pune mâna pe el.
20. Dacă faci cunoscut acest lucru al nostru, atunci vom fi dezlegaţi de jurământul pe care ne-ai pus să îl jurăm.
21. Şi ea a spus: Să fie conform cuvintelor voastre. Şi ea i-a trimis iar ei au plecat. Şi ea a legat frânghia stacojie la fereastră.
22. Iar ei au mers şi au ajuns la munte şi au rămas acolo trei zile, până când s-au întors urmăritorii; şi urmăritorii i-au căutat pe tot drumul, dar nu i-au găsit.
23. Şi cei doi bărbaţi s-au întors şi au coborât din munte şi au trecut şi au venit la Iosua, fiul lui Nun, şi i-au spus tot ce li s-a întâmplat.
24. Şi i-au spus lui Iosua: Cu adevărat DOMNUL a dat în mâinile noastre toată ţara, fiindcă toţi locuitorii ţării se topesc din cauza noastră.