Detaliile cărții

Ieremia 9

1. De s-ar preface în ape, capul meu, şi o fântână de lacrimi, ochii mei, ca să plâng zi şi noapte pentru cei ucişi ai fiicei poporului meu!

2. De aş fi avut în pustie un loc de găzduire pentru călători; ca să las pe poporul meu şi să plec de la ei! Pentru că ei toţi sunt adulteri, o adunare de oameni perfizi.

3. Şi ei îşi încordează limbile, arcul lor de minciuni; dar nu sunt viteji pentru adevărul de pe pământ, pentru că merg din rău în rău şi nu mă cunosc, spune DOMNUL.

4. Luaţi bine seama, fiecare la aproapele său, şi să nu vă încredeţi în niciun frate, pentru că fiecare frate va piedica mult şi fiecare prieten va umbla cu defăimări.

5. Şi fiecare va înşela pe aproapele său şi nu va vorbi adevărul; şi-au învăţat limba să vorbească minciuni şi se obosesc ca să facă nelegiuire.

6. Locuinţa ta este în mijlocul înşelăciunii; prin înşelăciune ei refuză să mă cunoască, spune DOMNUL.

7. De aceea astfel spune DOMNUL oştirilor: Iată, îi voi topi şi îi voi încerca, pentru că ce altceva aş putea face pentru fiica poporului meu?

8. Limba lor este precum o săgeată trasă, vorbeşte înşelăciune; unul vorbeşte paşnic cu gura lui aproapelui său, dar în inima lui el îşi întinde cursa.

9. Să nu îi cercetez eu pentru acestea? spune DOMNUL; să nu fie sufletul meu răzbunat pe o naţiune ca aceasta?

10. Pentru munţi voi ridica plânset şi bocet; şi o plângere pentru locuinţele pustiei, deoarece sunt arse de tot, încât nimeni nu poate trece prin ele; nici nu se poate auzi vocea vitelor; deopotrivă pasărea cerurilor şi fiara au fugit; s-au dus.

11. Şi eu voi face Ierusalimul ruine şi o groapă de dragoni; şi voi face cetăţile lui Iuda un pustiu, fără vreun locuitor.

12. Cine este omul înţelept, ca să înţeleagă aceasta? Şi cui i-a vorbit gura DOMNULUI, ca să vestească aceasta, pentru ce a pierit ţara şi a ars ca o pustie, încât nimeni nu trece prin ea?

13. Şi DOMNUL spune: Deoarece ei au părăsit legea mea pe care am pus-o înaintea lor, şi nu au ascultat de vocea mea, nici nu au umblat în aceasta;

14. Ci au umblat după închipuirea inimii lor proprii şi după Baali precum i-au învăţat taţii lor;

15. De aceea astfel spune DOMNUL oştirilor, Dumnezeul lui Israel: Iată, voi hrăni acest popor cu pelin şi le voi da să bea apă cu fiere.

16. Îi voi împrăştia printre păgâni, pe care nici ei nici taţii lor nu i-au cunoscut; şi voi trimite o sabie după ei, până îi voi fi mistuit.

17. Astfel spune DOMNUL oştirilor: Luaţi aminte şi chemaţi femeile care jelesc, şi ele să vină; şi trimiteţi după femei iscusite, şi ele să vină;

18. Şi să se grăbească ele şi să înalţe un bocet pentru noi, ca din ochii noştri să curgă lacrimi şi din pleoapele noastre să ţâşnească ape.

19. Fiindcă o voce de jale se aude din Sion: Cum suntem prădaţi! Suntem foarte încurcaţi, deoarece am părăsit ţara, deoarece locuinţele noastre ne-au lepădat.

20. Totuşi ascultaţi cuvântul DOMNULUI, voi femeilor, şi să primească urechea voastră cuvântul gurii lui şi învăţaţi-le pe fiicele voastre bocetul şi fiecare, pe vecina ei, plângerea.

21. Pentru că moartea s-a urcat prin ferestrele noastre şi a intrat în palatele noastre, pentru a-i stârpi pe copiii de afară şi pe tinerii de pe străzi.

22. Vorbeşte: Astfel spune DOMNUL: Chiar trupurile moarte ale oamenilor vor cădea ca balega pe câmpul deschis şi ca snopul după secerător şi nimeni nu le va aduna.

23. Astfel spune DOMNUL: Să nu se laude înţeleptul cu înţelepciunea lui, nici cel puternic să nu se fălească cu puterea lui, bogatul să nu se fălească în bogăţiile lui;

24. Ci cel ce se făleşte să se fălească cu aceasta: că înţelege şi că mă cunoaşte, că eu sunt DOMNUL, care lucrez cu bunătate iubitoare, care fac judecată şi dreptate pe pământ, pentru că în acestea mă desfătez, spune DOMNUL.

25. Iată, vin zilele, spune DOMNUL, că îi voi pedepsi pe toţi cei circumcişi împreună cu cei necircumcişi;

26. Egiptul şi Iuda şi Edom şi copiii lui Amon şi Moab şi toţi cei din cele mai îndepărtate colţuri, care locuiesc în pustie, pentru că toate aceste naţiuni sunt necircumcise şi toată casa lui Israel este necircumcisă în inimă.