Ieremia 19
Vasul zdrobit şi dărâmarea Ierusalimului.
1. Astfel spune DOMNUL: Du-te şi ia un urcior de lut de la olar şi ia dintre bătrânii poporului şi dintre bătrânii preoţilor;
2. Şi ieşi la valea fiului lui Hinom, care este la intrarea porţii de est şi vesteşte acolo cuvintele pe care ţi le voi zice,
3. Şi spune: Ascultaţi cuvântul DOMNULUI, împăraţi ai lui Iuda şi locuitori ai Ierusalimului: Astfel spune DOMNUL oştirilor, Dumnezeul lui Israel: Iată, voi aduce asupra acestui loc, răul, de care îi vor ţiui urechile oricui aude.
4. Pentru că ei m-au părăsit şi au înstrăinat acest loc şi au ars tămâie în el, altor dumnezei, pe care nici ei nici taţii lor nu i-au cunoscut, nici împăraţii lui Iuda, şi au umplut acest loc cu sângele celor nevinovaţi;
5. Au zidit de asemenea înălţimi lui Baal, ca să îi ardă pe fiii lor cu foc ca ofrande arse lui Baal, ceea ce eu nu am poruncit, nici nu am vorbit, nici nu mi-a venit în minte;
6. De aceea, iată, vin zilele, spune DOMNUL, când acest loc nu va mai fi numit Tofet, nici valea fiului lui Hinom, ci Valea măcelului.
7. Şi voi zădărnici sfatul lui Iuda şi al Ierusalimului în acest loc; şi îi voi face să cadă prin sabie înaintea duşmanilor lor şi prin mâinile celor ce le caută vieţile; şi trupurile lor moarte le voi da ca hrană pentru păsările cerului şi pentru fiarele pământului.
8. Şi voi face această cetate pustie şi un motiv de şuierare: oricine trece prin ea va fi înmărmurit şi va şuiera din cauza tuturor plăgilor ei.
9. Şi îi voi face să mănânce carnea fiilor lor şi carnea fiicelor lor şi vor mânca fiecare carnea prietenului său în asediul şi în strâmtorarea cu care îi vor strâmtora duşmanii lor şi cei care le caută viaţa.
10. Atunci să spargi urciorul înaintea ochilor oamenilor care merg cu tine,
11. Şi să le spui: Astfel spune DOMNUL oştirilor: Astfel voi zdrobi acest popor şi această cetate, precum cineva sparge un vas al olarului, care nu mai poate fi întregit; şi ei îi vor îngropa în Tofet, până când nu va mai fi loc de îngropare.
12. Astfel voi face acestui loc, spune DOMNUL şi locuitorilor lui, şi voi face chiar această cetate precum Tofetul;
13. Şi casele Ierusalimului şi casele împăraţilor lui Iuda vor fi întinate ca locul Tofetului, din cauza tuturor caselor pe a căror acoperişuri ei au ars tămâie întregii oştiri a cerului şi au turnat daruri de băutură altor dumnezei.
Închiderea lui Ieremia.
14. Atunci a venit Ieremia din Tofet, unde îl trimisese DOMNUL să profeţească; şi a stat în picioare în curtea casei DOMNULUI; şi a spus întregului popor:
15. Astfel spune DOMNUL oştirilor, Dumnezeul lui Israel: Iată, voi aduce asupra acestei cetăţi şi asupra tuturor oraşelor ei tot răul pe care l-am pronunţat împotriva ei, pentru că şi-au împietrit gâturile, ca să nu asculte cuvintele mele.