Detaliile cărții

Geneza 36

Esau se aşează în Seir.

1. Acum acestea sunt generaţiile lui Esau, care este Edom.

2. Esau şi-a luat soţiile lui dintre fiicele lui Canaan: Ada, fiica lui Elon hititul, şi Oholibama, fiica Anei, fiica lui Ţibeon hivitul.

3. Şi Basmat, fiica lui Ismael, sora lui Nebaiot.

4. Şi Ada i-a născut lui Esau pe Elifaz; şi Basmat a născut pe Reuel;

5. Şi Oholibama a născut pe Ieuş şi Iaalam şi Core; aceştia sunt fiii lui Esau, care i s-au născut în ţara lui Canaan.

6. Şi Esau şi-a luat soţiile şi fiii lui şi fiicele lui şi toate persoanele din casa lui şi vitele lui şi toate animalele lui şi toată averea lui pe care a dobândit-o în ţara lui Canaan; şi a plecat într-un alt ţinut din faţa fratelui său, Iacob.

7. Fiindcă bogăţiile lor erau prea mari ca ei să poată locui împreună; şi ţara în care ei erau străini nu putea să îi ţină din cauza vitelor lor.

8. Astfel a locuit Esau în muntele Seir; Esau este Edom.

Urmaşii lui Esau.

9. Şi acestea sunt generaţiile lui Esau, tatăl Edomiţilor, în muntele Seir,

10. Şi acestea sunt numele fiilor lui Esau: Elifaz, fiul Adei, soţia lui Esau; Reuel, fiul lui Basmat, soţia lui Esau.

11. Şi fiii lui Elifaz au fost: Teman, Omar, Ţefo şi Gatam şi Chenaz.

12. Şi Timna era concubina lui Elifaz, fiul lui Esau; şi i-a născut lui Elifaz pe Amalec; aceştia au fost fiii Adei, soţia lui Esau.

13. Şi aceştia sunt fiii lui Reuel: Nahat şi Zerah, Şama şi Miza; aceştia au fost fiii lui Basmat, soţia lui Esau.

14. Şi aceştia au fost fiii Oholibamei, fiica Anei, fiica lui Ţibeon, soţia lui Esau; şi i-a născut lui Esau, pe Ieuş şi Iaalam şi Core.

15. Aceştia au fost conducătorii fiilor lui Esau: fiii lui Elifaz, întâiul născut fiu al lui Esau, conducătorul Teman, conducătorul Omar, conducătorul Ţefo, conducătorul Chenaz,

16. Conducătorul Core, conducătorul Gatam şi conducătorul Amalec; aceştia sunt conducătorii care au ieşit din Elifaz în ţara lui Edom; aceştia au fost fiii Adei.

17. Şi aceştia sunt fiii lui Reuel, fiul lui Esau; conducătorul Nahat, conducătorul Zerah, conducătorul Şama, conducătorul Miza; aceştia sunt conducătorii care au ieşit din Reuel în ţara lui Edom; aceştia sunt fiii lui Basmat, soţia lui Esau.

18. Şi aceştia sunt fiii Oholibamei, soţia lui Esau, conducătorul Ieuş, conducătorul Iaalam, conducătorul Core; aceştia au fost conducătorii care au ieşit din Oholibama, fiica Anei, soţia lui Esau.

19. Aceştia sunt fiii lui Esau, care este Edom, şi aceştia sunt conducătorii lor.

Urmaşii lui Seir.

20. Aceştia sunt fiii lui Seir horitul, care au locuit ţara: Lotan şi Şobal şi Ţibeon şi Ana,

21. Şi Dişon şi Eţer şi Dişan; aceştia sunt conducătorii horiţilor, copiii lui Seir în ţara lui Edom.

22. Şi copiii lui Lotan au fost Hori şi Hemam; şi sora lui Lotan a fost Timna.

23. Şi copiii lui Şobal au fost aceştia: Alvan şi Manahat şi Ebal, Şefo şi Onam.

24. Şi aceştia sunt copiii lui Ţibeon: deopotrivă Aia şi Ana; acesta a fost acel Ana care a găsit catârii în pustie, pe când hrănea măgarii lui Ţibeon, tatăl său.

25. Şi copiii lui Ana au fost aceştia: Dişon şi Oholibama, fiica Anei.

26. Şi aceştia sunt copiii lui Dişon: Hemdan şi Eşban şi Itran şi Cheran.

27. Copiii lui Eţer sunt aceştia: Bilhan şi Zaavan şi Acan.

28. Copiii lui Dişan sunt aceştia: Uz şi Aran.

29. Aceştia sunt conducătorii care au ieşit din horiţi: conducătorul Lotan, conducătorul Şobal, conducătorul Ţibeon, conducătorul Ana,

30. Conducătorul Dişon, conducătorul Eţer, conducătorul Dişan; aceştia sunt conducătorii care au ieşit din Hori, printre conducătorii lor în ţara lui Seir.

Împăraţii Edomului.

31. Şi aceştia sunt împăraţii care au domnit în ţara lui Edom, înainte să domnească vreun împărat peste copiii lui Israel.

32. Şi Bela, fiul lui Beor, a domnit în Edom; şi numele cetăţii lui a fost Dinhaba.

33. Şi Bela a murit; şi Iobab, fiul lui Zerah al lui Boţra, a domnit în locul lui.

34. Şi Iobab a murit; şi Huşam, din ţara lui Temani, a domnit în locul lui.

35. Şi Huşam a murit; şi Hadad, fiul lui Bedad, care a lovit pe Madian în câmpul lui Moab, a domnit în locul lui; şi numele cetăţii lui a fost Avit.

36. Şi Hadad a murit; şi Samla, din Masreca, a domnit în locul lui.

37. Şi Samla a murit; şi Saul, din Rehobot, de lângă râu, a domnit în locul lui.

38. Şi Saul a murit; şi Baal-Hanan, fiul lui Ahbor, a domnit în locul lui.

39. Şi Baal-Hanan, fiul lui Ahbor, a murit; şi Hadar a domnit în locul lui şi numele cetăţii lui a fost Pau; şi numele soţiei lui a fost Mehetabeel, fiica lui Matred, fiica lui Mezahab.

40. Şi acestea sunt numele conducătorilor care au ieşit din Esau, conform cu familiile lor, după locurile lor, pe numele lor: conducătorul Timna, conducătorul Alva, conducătorul Iete,

41. Conducătorul Oholibama, conducătorul Ela, conducătorul Pinon,

42. Conducătorul Chenaz, conducătorul Teman, conducătorul Mibţar,

43. Conducătorul Magdiel, conducătorul Iram; aceştia sunt conducătorii lui Edom, conform cu locuinţele lor în ţara stăpânirii lor; el este Esau, tatăl edomiţilor.