Detaliile cărții

Ezechiel 44

1. Şi m-a dus înapoi pe calea porţii sanctuarului de afară, care dă spre est; şi ea era închisă.

2. Atunci DOMNUL mi-a spus: Această poartă să fie închisă, să nu se deschidă şi niciun om să nu intre pe ea, pentru că DOMNUL, Dumnezeul lui Israel, a intrat pe ea; de aceea să fie închisă.

3. Aceasta este pentru prinţ; prinţul va şedea în ea pentru a mânca pâine înaintea DOMNULUI; el va intra pe calea porticului acelei porţi şi va ieşi tot pe calea lui.

4. Apoi m-a dus pe calea porţii de nord, înaintea casei; şi eu am privit şi, iată, gloria DOMNULUI umplea casa DOMNULUI, şi am căzut cu faţa la pământ.

5. Şi DOMNUL mi-a spus: Fiu al omului, ia aminte şi priveşte cu ochii tăi şi ascultă cu urechile tale tot ce îţi spun referitor la toate rânduielile casei DOMNULUI şi la toate legile ei; şi ia aminte la intrarea casei, la toate ieşirile sanctuarului.

6. Şi să spui celor răzvrătiţi, casei lui Israel: Astfel spune Domnul DUMNEZEU: Voi casă a lui Israel, fie-vă destul toate urâciunile voastre,

7. În aceea că aţi adus în sanctuarul meu străini, necircumcişi în inimă şi necircumcişi în carne, să fie în sanctuarul meu, să îl murdărească în chiar casa mea, când oferiţi pâinea mea, grăsimea şi sângele, iar ei au călcat legământul meu din cauza tuturor urâciunilor voastre.

8. Şi nu aţi păzit însărcinarea lucrurilor mele sfinte; ci aţi pus păzitori ai însărcinării mele în sanctuarul meu pentru voi înşivă.

9. Astfel spune Domnul DUMNEZEU: Niciun străin, necircumcis în inimă, nici necircumcis în carne, să nu intre în sanctuarul meu, din toţi străinii câţi se vor afla între copiii lui Israel.

10. Şi leviţii care s-au depărtat de mine, când Israel rătăcea, care au rătăcit de la mine după idolii lor, să îşi poarte nelegiuirea lor.

11. Totuşi ei să fie servitori în sanctuarul meu, având sarcina la porţile casei şi servind casei; ei să înjunghie ofranda arsă şi sacrificiul pentru popor şi să stea în picioare înaintea lor să le servească.

12. Pentru că ei le-au servit înaintea idolilor lor şi au făcut să cadă casa lui Israel în nelegiuire; de aceea mi-am ridicat mâna împotriva lor, spune Domnul DUMNEZEU şi ei îşi vor purta nelegiuirea.

13. Şi să nu se apropie de mine, ca să îmi facă serviciul de preot, nici să nu se apropie de vreunul din lucrurile mele sfinte, în locul preasfânt; ci să îşi poarte ruşinea şi urâciunile lor pe care le-au făcut.

14. Ci îi voi face păzitori ai sarcinii casei, pentru tot serviciul ei şi pentru tot ce se va face în ea.

15. Dar preoţii, leviţii, fiii lui Ţadoc, care au păzit sarcina sanctuarului meu când copiii lui Israel au rătăcit de la mine, ei să se apropie de mine ca să îmi servească; şi să stea în picioare înaintea mea pentru a-mi aduce grăsimea şi sângele, spune Domnul DUMNEZEU;

16. Ei să intre în sanctuarul meu şi să se apropie de masa mea, pentru a-mi servi şi să păzească însărcinarea mea.

17. Şi se va întâmpla, când vor intra pe porţile curţii interioare, vor fi îmbrăcaţi cu haine de in şi să nu pună lână pe ei în timp ce servesc în porţile curţii interioare şi înăuntru.

18. Să aibă bonete de in pe capetele lor şi să aibă izmene de in pe coapsele lor; să nu se încingă cu vreun lucru care să îi facă să transpire.

19. Şi când ies în curtea exterioară, în curtea exterioară la popor, să se dezbrace de hainele lor în care au servit şi să le pună în camerele sfinte; şi să îmbrace alte haine; şi să nu sfinţească poporul cu hainele lor.

20. Nici să nu îşi radă capetele, nici să nu permită şuviţelor lor să crească lungi; ei doar să îşi tundă scurt capetele.

21. Nici să nu bea vin vreunul dintre preoţi când intră în curtea interioară.

22. Nici să nu îşi ia de soţii vreo văduvă, nici pe cea divorţată, ci să ia tinere din sămânţa casei lui Israel sau o văduvă de preot.

23. Şi să înveţe pe poporul meu deosebire dintre ce este sfânt şi ce nu este sfânt şi să îi facă să discearnă între necurat şi curat.

24. Şi în neînţelegeri ei să stea în picioare la judecată; şi să judece conform cu judecăţile mele; şi să păzească legile mele şi statutele mele în toate adunările mele; şi să sfinţească sabatele mele.

25. Şi să nu vină la nicio persoană moartă să se întineze, numai pentru tată sau pentru mamă sau pentru fiu sau pentru fiică, pentru frate sau pentru soră care nu a avut soţ, se pot întina.

26. Şi după ce se curăţeşte, să îi numere şapte zile.

27. Şi, în ziua când el intră în sanctuar, în curtea interioară, pentru a servi în sanctuar, să ofere ofranda lui pentru păcat, spune Domnul DUMNEZEU.

28. Şi aceasta să le fie ca moştenire, eu sunt moştenirea lor; şi să nu le daţi nicio stăpânire în Israel, eu sunt stăpânirea lor.

29. Ei vor mânca darul de mâncare şi ofranda pentru păcat şi ofranda pentru fărădelege; şi fiecare lucru dedicat în Israel va fi al lor.

30. Şi primele dintre toate roadele dintâi din toate lucrurile şi fiecare dar dintre toate, din fiecare fel de daruri, vor fi ale preoţilor; voi să daţi de asemenea preotului cel dintâi din aluatul vostru, ca să facă să se odihnească binecuvântarea în casa voastră.

31. Preoţii să nu mănânce din vreun lucru care a murit de la sine, sau sfâşiat, fie pasăre fie animal.