Ezechiel 34
Împotriva căpeteniilor lui Israel. Făgăduinţe.
1. Şi cuvântul DOMNULUI a venit la mine, spunând:
2. Fiu al omului, profeţeşte împotriva păstorilor lui Israel, profeţeşte şi spune-le: Astfel spune Domnul DUMNEZEU păstorilor: Vai fie păstorilor lui Israel care se pasc pe ei înşişi! Nu ar trebui păstorii să pască turmele?
3. Voi mâncaţi grăsimea şi vă îmbrăcaţi cu lâna; le înjunghiaţi pe cele hrănite; dar nu paşteţi turma.
4. Pe cea îmbolnăvită nu aţi întărit-o, nici nu aţi vindecat pe cea bolnavă, nici nu aţi legat pe cea zdrobită, nici nu aţi întors pe cea alungată, nici nu aţi căutat pe cea pierdută; ci cu forţă şi cruzime le-aţi stăpânit.
5. Şi ele s-au împrăştiat, pentru că nu era păstor; şi au devenit mâncare pentru toate fiarele câmpului, după ce s-au împrăştiat.
6. Oile mele au rătăcit pe toţi munţii şi pe fiecare deal înalt; da, turma mea s-a împrăştiat pe toată faţa pământului şi nimeni nu a cercetat sau a căutat după ele.
7. De aceea, voi păstorilor, ascultaţi cuvântul DOMNULUI:
8. Precum eu trăiesc, spune Domnul DUMNEZEU, într-adevăr, deoarece turma mea a devenit o pradă şi turma mea a devenit mâncare pentru fiecare fiară a câmpului, deoarece nu era păstor, nici păstorii mei nu căutau oile mele, ci păstorii se păşteau pe ei înşişi şi nu păşteau turma mea;
9. De aceea, voi păstorilor, ascultaţi cuvântul DOMNULUI;
10. Astfel spune Domnul DUMNEZEU: Iată, eu sunt împotriva păstorilor; şi voi cere turma mea din mâna lor şi îi voi face să înceteze să mai pască turma; nici păstorii nu se vor mai paşte pe ei înşişi; fiindcă voi scăpa turma mea din gura lor, ca să nu fie mâncare pentru ei.
11. Pentru că astfel spune Domnul DUMNEZEU: Iată, eu, chiar eu, deopotrivă voi cerceta oile mele şi le voi căuta.
12. Ca un păstor care îşi caută turma în ziua când este printre oile sale împrăştiate; astfel voi căuta eu oile mele şi le voi scăpa din toate locurile în care s-au împrăştiat în ziua înnorată şi întunecată.
13. Şi le voi scoate dintre popoare şi le voi aduna din ţări şi le voi aduce în propria lor ţară şi le voi paşte pe munţii lui Israel lângă râuri şi în toate locurile locuite ale ţării.
14. Le voi paşte într-o păşune bună şi pe munţii înalţi ai lui Israel va fi staulul lor; acolo se vor culca într-un staul bun şi într-o păşune grasă vor paşte ele pe munţii lui Israel.
15. Eu voi paşte turma mea şi eu le voi face să se culce, spune Domnul DUMNEZEU.
16. O voi căuta pe cea pierdută şi o voi întoarce pe cea alungată şi o voi lega pe cea zdrobită şi o voi întări pe cea bolnavă; dar voi nimici pe cea grasă şi pe cea tare; le voi paşte cu judecată.
17. Şi cât despre voi, turma mea, astfel spune Domnul DUMNEZEU: Iată, judec între vite şi vite, între berbeci şi ţapi.
18. Vi se pare un lucru mic că aţi mâncat păşunea cea bună dar trebuie să călcaţi cu picioarele voastre ceea ce rămâne din păşunile voastre? Şi aţi băut din apele adânci dar trebuie să murdăriţi rămăşiţa cu picioarele voastre?
19. Şi cât despre turma mea, ele mănâncă ceea ce voi aţi călcat cu picioarele voastre; şi beau ceea ce voi aţi murdărit cu picioarele voastre.
20. De aceea astfel le spune Domnul DUMNEZEU: Iată, eu, chiar eu, voi judeca între vitele grase şi între vitele slabe.
21. Pentru că aţi îmbrâncit cu coasta şi cu umărul şi aţi împins pe toate cele îmbolnăvite cu coarnele voastre, până le-aţi împrăştiat peste tot;
22. De aceea îmi voi salva turma şi ele nu vor mai fi o pradă; şi voi judeca între vite şi vite.
23. Şi voi ridica un singur păstor peste ele şi el le va paşte, servitorul meu David; el le va paşte şi va fi păstorul lor.
24. Şi eu DOMNUL voi fi Dumnezeul lor şi servitorul meu David va fi un prinţ printre ei; eu DOMNUL am vorbit aceasta.
25. Şi eu voi face un legământ de pace cu ele şi voi face să înceteze fiarele rele din ţară; şi vor locui în siguranţă în pustie şi vor dormi în păduri.
26. Şi le voi face pe acestea şi locurile de jur împrejurul dealului meu, o binecuvântare; şi voi face ploaia să cadă la timpul ei; vor fi ploi de binecuvântare.
27. Şi pomul de pe câmp îşi va da rodul şi pământul îşi va da venitul şi vor fi în siguranţă în ţara lor şi vor cunoaşte că eu sunt DOMNUL, după ce voi fi sfărâmat legăturile jugului lor şi îi voi fi eliberat din mâna celor ce se serveau de ei.
28. Şi nu vor mai fi o pradă păgânilor, nici fiarele pământului nu îi vor mai mânca; ci vor locui în siguranţă şi nimeni nu îi va înspăimânta.
29. Şi le voi ridica o plantă de renume şi nu vor mai fi mistuiţi de foame în ţară, nici nu vor mai purta ruşinea păgânilor.
30. Astfel ei vor cunoaşte că eu DOMNUL Dumnezeul lor sunt cu ei şi că ei, casa lui Israel, sunt poporul meu, spune Domnul DUMNEZEU.
31. Şi voi turma mea, turma păşunii mele, sunteţi oameni, iar eu sunt Dumnezeul vostru, spune Domnul DUMNEZEU.