Detaliile cărții

Exodul 18

Ietro la Moise.

1. Când Ietro, preotul din Madian, socrul lui Moise, a auzit despre tot ceea ce Dumnezeu a făcut pentru Moise şi pentru Israel, poporul său, şi că DOMNUL a scos pe Israel din Egipt,

2. Atunci Ietro, socrul lui Moise, a luat pe Sefora, soţia lui Moise, după ce el a trimis-o înapoi,

3. Şi pe cei doi fii ai ei, dintre care numele unuia era Gherşom, pentru că a spus el: Am fost străin într-o ţară străină;

4. Şi numele celuilalt era Eliezer, pentru că Dumnezeul tatălui meu, a spus el, a fost ajutorul meu şi m-a eliberat de sabia Faraonului.

5. Şi Ietro, socrul lui Moise, a venit cu fiii lui şi cu soţia lui la Moise în pustie, unde îşi aşezase tabăra la muntele lui Dumnezeu;

6. Şi i-a spus lui Moise: Eu, Ietro, socrul tău, am venit la tine şi soţia ta şi cei doi fii ai ei cu ea.

7. Şi Moise a ieşit să întâlnească pe socrul său şi s-a prosternat şi l-a sărutat; şi s-au întrebat unul pe celălalt despre bunăstarea lor; şi au intrat în cort.

8. Şi Moise a istorisit socrului său tot ceea ce DOMNUL a făcut lui Faraon şi egiptenilor de dragul lui Israel şi toată durerea care a venit peste ei pe cale şi cum DOMNUL i-a eliberat.

9. Şi Ietro s-a bucurat pentru toată bunătatea pe care DOMNUL o făcuse lui Israel, pe care el l-a eliberat din mâna egiptenilor.

10. Şi Ietro a spus: Binecuvântat fie DOMNUL, care te-a eliberat din mâna egiptenilor şi din mâna lui Faraon, care a eliberat poporul de sub mâna egiptenilor.

11. Acum ştiu că DOMNUL este mai mare decât toţi dumnezeii, pentru că în lucrul în care s-au purtat cu mândrie, el a fost deasupra lor.

12. Şi Ietro, socrul lui Moise, a luat o ofrandă arsă şi sacrificii pentru Dumnezeu, şi Aaron a venit şi toţi bătrânii lui Israel, pentru a mânca pâine cu socrul lui Moise înaintea lui Dumnezeu.

Judecătorii.

13. Şi s-a întâmplat, a doua zi, că Moise s-a aşezat să judece poporul; şi poporul a stat în picioare lângă Moise de dimineaţa până seara.

14. Şi când socrul lui Moise a văzut tot ce făcea el poporului, a spus: Ce este acest lucru pe care tu îl faci poporului? De ce şezi tu singur şi tot poporul stă în picioare lângă tine de dimineaţa până seara?

15. Şi Moise i-a spus socrului său: Deoarece oamenii vin la mine să întrebe pe Dumnezeu;

16. Când au ceva de judecat, ei vin la mine; şi judec între unul şi celălalt şi le fac cunoscute statutele lui Dumnezeu şi legile lui.

17. Şi socrul lui Moise i-a spus: Lucrul pe care îl faci nu este bun.

18. Cu adevărat te vei epuiza, deopotrivă tu şi acest popor care este cu tine, pentru că acest lucru este prea greu pentru tine; nu eşti în stare să îl împlineşti singur.

19. Dă ascultare acum vocii mele, îţi voi da sfat şi Dumnezeu va fi cu tine: Fii pentru popor înaintea lui Dumnezeu, ca să aduci cauzele lor lui Dumnezeu;

20. Şi învaţă-i rânduieli şi legi şi arătă-le calea în care trebuie să umble şi lucrarea pe care trebuie să o facă.

21. Mai mult, caută din tot poporul bărbaţi capabili, care se tem de Dumnezeu, bărbaţi ai adevărului, urând lăcomia; şi pune-i peste ei, pentru a fi conducători a mii şi conducători a sute, conducători a cincizeci şi conducători a zeci;

22. Şi ei să judece poporul în tot timpul; şi să fie, că fiecare lucru mare îl vor aduce la tine, dar fiecare lucru mic îl vor judeca ei; aşa va fi mai uşor pentru tine şi vor purta povara împreună cu tine.

23. Dacă vei face acest lucru şi Dumnezeu îţi porunceşte astfel, atunci vei fi în stare să înduri şi tot acest popor va merge de asemenea la locul lui în pace.

24. Atunci Moise a dat ascultare vocii socrului său şi a făcut tot ce a spus el.

25. Şi Moise a ales bărbaţi capabili din tot Israelul şi i-a făcut căpetenii peste popor, conducători a mii, conducători a sute, conducători a cincizeci şi conducători a zeci.

26. Şi au judecat poporul în tot timpul, lucrurile grele le aduceau la Moise, dar fiecare lucru mic îl judecau ei înşişi.

27. Şi Moise a lăsat pe socrul său să plece; şi el a plecat pe calea lui în ţara sa.

A PHP Error was encountered

Severity: Core Warning

Message: PHP Startup: Unable to load dynamic library 'pdo_sqlite' (tried: /usr/lib/php/20190902/pdo_sqlite (/usr/lib/php/20190902/pdo_sqlite: cannot open shared object file: No such file or directory), /usr/lib/php/20190902/pdo_sqlite.so (/usr/lib/php/20190902/pdo_sqlite.so: undefined symbol: php_pdo_unregister_driver))

Filename: Unknown

Line Number: 0

Backtrace: