Apocalipsa 14

1. Şi m-am uitat şi, iată, un Miel stătea în picioare pe muntele Sion şi cu el o sută patruzeci şi patru de mii având numele Tatălui său scrise pe frunţile lor.

2. Şi am auzit o voce din cer, ca vocea multor ape şi ca vocea unui tunet mare; şi am auzit vocea harpiştilor cântând cu harpele lor;

3. Şi cântau de parcă era un cântec nou înaintea tronului şi înaintea celor patru fiinţe vii şi a bătrânilor; şi niciun om nu putea învăţa acel cântec, decât cei o sută patruzeci şi patru de mii, care au fost răscumpăraţi de pe pământ.

4. Aceştia sunt cei ce nu s-au întinat cu femei, fiindcă sunt virgini. Aceştia sunt cei ce îl urmează pe Miel oriunde merge. Aceştia au fost răscumpăraţi dintre oameni, fiind primele roade pentru Dumnezeu şi pentru Miel.

5. Şi în gura lor nu a fost găsită viclenie; fiindcă ei sunt ireproşabili înaintea tronului lui Dumnezeu.

6. Şi am văzut un alt înger zburând în mijlocul cerului, având evanghelia veşnică, pentru a predica celor ce locuiesc pe pământ şi fiecărei naţiuni şi rase şi limbi şi popor,

7. Spunând cu voce tare: Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-i glorie, pentru că a venit ora judecăţii lui; şi închinaţi-vă celui care a făcut cerul şi pământul şi marea şi izvoarele apelor.

8. Şi un alt înger a urmat, spunând: A căzut, a căzut Babilonul, acea cetate mare, pentru că a făcut toate naţiunile să bea din vinul furiei curviei sale.

9. Şi al treilea înger le-a urmat, spunând cu voce tare: Dacă vreun om se închină fiarei şi icoanei ei şi primeşte semnul ei pe fruntea lui sau pe mâna lui,

10. Acela va bea din vinul furiei lui Dumnezeu, care este turnat fără amestec în paharul indignării sale; şi va fi chinuit cu foc şi cu pucioasă în prezenţa sfinţilor îngeri şi în prezenţa Mielului;

11. Şi fumul chinului lor se ridică în sus pentru totdeauna şi întotdeauna; şi nu au odihnă ziua şi noaptea cei ce se închină fiarei şi icoanei ei şi oricine primeşte semnul numelui ei.

12. Aici este răbdarea sfinţilor; aici sunt cei ce ţin poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus.

13. Şi am auzit o voce din cer, spunându-mi: Scrie: Binecuvântaţi sunt morţii care mor în Domnul de acum înainte: Da, spune Duhul, ca să se odihnească de muncile lor; şi faptele lor îi urmează.

14. Şi m-am uitat şi, iată, un nor alb şi pe nor şedea unul asemănător Fiului omului, având pe capul lui o coroană de aur şi în mâna sa o seceră ascuţită.

15. Şi un alt înger a ieşit din templu, strigând cu voce tare celui aşezat pe nor: Trimite secera ta şi seceră; fiindcă ţi-a venit timpul să seceri, pentru că secerişul pământului este copt.

16. Şi cel ce şedea pe nor şi-a aruncat secera pe pământ; şi pământul a fost secerat.

17. Şi un alt înger a ieşit din templul care este în cer, având şi el o seceră ascuţită.

18. Şi un alt înger a ieşit din altar, având putere peste foc; şi a strigat cu strigăt mare celui ce avea secera ascuţită, spunând: Trimite secera ta ascuţită şi adună ciorchinii viei pământului, pentru că strugurii ei sunt copţi pe deplin.

19. Şi îngerul şi-a aruncat secera pe pământ şi a adunat via pământului şi a aruncat-o în teascul cel mare al furiei lui Dumnezeu.

20. Şi teascul a fost călcat în picioare în afara cetăţii şi din teasc a ieşit sânge până la frâiele cailor, pe o întindere de o mie şase sute de stadii.