Amos 2
Împotriva Moabului.
1. Astfel spune DOMNUL: Pentru trei fărădelegi ale Moabului şi pentru patru, nu voi întoarce pedeapsa lui, pentru că a ars oasele împăratului Edomului până le-a făcut var;
2. Dar voi trimite un foc asupra Moabului şi acesta va mistui palatele Cheriotului; şi Moabul va muri cu tumult, cu strigăte şi cu sunetul trâmbiţei;
3. Şi voi stârpi pe judecător din mijlocul lui şi voi ucide pe toţi prinţii lui împreună cu el, spune DOMNUL.
Împotriva lui Iuda.
4. Astfel spune DOMNUL: Pentru trei fărădelegi ale lui Iuda şi pentru patru, nu voi întoarce pedeapsa lui, pentru că au dispreţuit legea DOMNULUI şi nu au păzit poruncile lui, iar minciunile lor, după care au umblat taţii lor, i-au făcut să rătăcească;
5. Dar voi trimite un foc asupra lui Iuda şi acesta va mistui palatele Ierusalimului.
Împotriva lui Israel.
6. Astfel spune DOMNUL: Pentru trei fărădelegi ale lui Israel şi pentru patru, nu voi întoarce pedeapsa lui, pentru că au vândut pe cel drept pentru argint şi pe cel sărac pentru o pereche de încălţăminte;
7. Care doresc cu ardoare ţărâna pământului de pe capul săracilor şi abat calea celor blânzi; şi un bărbat şi tatăl lui vor intra la aceeaşi tânără, pentru a pângări numele meu sfânt;
8. Şi se culcă pe haine puse pentru a fi garanţie, lângă fiecare altar, şi beau vinul celor condamnaţi în casa dumnezeilor lor.
9. Totuşi eu am nimicit pe amorit dinaintea lor, a cărui înălţime era ca înălţimea cedrilor şi era tare ca stejarii; totuşi i-am nimicit rodul de deasupra şi rădăcinile lui de dedesubt.
10. De asemenea v-am adus din ţara Egiptului şi v-am condus patruzeci de ani prin pustie, ca să stăpâniţi ţara amoritului.
11. Şi am ridicat profeţi dintre fiii voştri şi nazirei dintre tinerii voştri. Nu este aceasta chiar aşa, copii ai lui Israel? spune DOMNUL.
12. Dar voi aţi dat nazireilor să bea vin; şi aţi poruncit profeţilor, spunând: Nu profeţiţi.
13. Iată, sunt apăsat sub voi, precum este apăsată o căruţă, plină de snopi.
14. De aceea fuga va pieri de la cel iute şi cel tare nu îşi va întări forţa, nici războinicul nu se va elibera pe el însuşi;
15. Nici cel ce mânuieşte arcul nu va sta în picioare; şi cel iute de picior nu se va elibera; nici cel ce călăreşte pe cal nu se va elibera pe el însuşi.
16. Şi cel curajos printre războinici va fugi gol în acea zi, spune DOMNUL.