Detaliile cărții

2 Cronici 28

Ahaz, împăratul lui Iuda.

1. Ahaz era în vârstă de douăzeci de ani când a început să domnească şi a domnit şaisprezece ani în Ierusalim, dar el nu a făcut ceea ce era drept înaintea ochilor DOMNULUI, precum David, tatăl său,

2. Fiindcă a umblat în căile împăraţilor lui Israel şi a făcut de asemenea chipuri turnate pentru Baali.

3. Mai mult, a ars tămâie în valea fiului lui Hinom şi a ars pe copiii lui în foc, după urâciunea păgânilor pe care DOMNUL i-a aruncat din faţa copiilor lui Israel.

4. A sacrificat de asemenea şi a ars tămâie pe înălţimi şi pe dealuri şi sub fiecare pom verde.

5. De aceea DOMNUL Dumnezeul său l-a dat în mâna împăratului Siriei; şi ei l-au lovit şi au dus o mare mulţime de captivi şi i-au adus la Damasc. Şi a fost de asemenea dat în mâna împăratului lui Israel, care l-a lovit cu un mare măcel.

6. Şi Pecah, fiul lui Remalia, a ucis în Iuda, într-o singură zi, o sută douăzeci de mii, toţi bărbaţi viteji, pentru că ei au părăsit pe DOMNUL Dumnezeul taţilor lor.

7. Şi Zicri, un războinic din Efraim, l-a ucis pe Maaseia, fiul împăratului, şi pe Azricam, guvernatorul casei, şi pe Elcana, care era lângă împărat.

8. Şi copiii lui Israel au dus captivi dintre fraţii lor două sute de mii: femei, fii şi fiice şi au dus de asemenea multă pradă de la ei şi au adus prada în Samaria.

9. Dar un profet al DOMNULUI era acolo, al cărui nume era Oded, şi a ieşit înaintea oştirii care a venit la Samaria şi le-a spus: Iată, pentru că DOMNUL Dumnezeul taţilor voştri s-a înfuriat pe Iuda, el i-a dat în mâna voastră şi i-aţi ucis într-o turbare care ajunge până la cer.

10. Şi acum sunteţi hotărâţi să ţineţi pe copiii lui Iuda şi ai Ierusalimului ca robi şi roabe pentru voi, dar nu sunt la voi, chiar la voi, păcate împotriva DOMNULUI Dumnezeul vostru?

11. Şi ascultaţi-mă de aceea şi eliberaţi din nou pe captivii pe care i-aţi luat captivi dintre fraţii voştri, pentru că furia înverşunată a DOMNULUI este peste voi.

12. Atunci, anumiţi capi ai copiilor lui Efraim: Azaria, fiul lui Iohanan, Berechia, fiul lui Meşilemot, şi Iehizchia, fiul lui Şalum, şi Amasa, fiul lui Hadlai, s-au ridicat împotriva celor care au venit de la război,

13. Şi le-au spus: Nu veţi aduce pe captivi aici; fiindcă deşi am adus ofense împotriva DOMNULUI deja, sunteţi hotărâţi să adăugaţi mai mult la păcatele noastre şi la fărădelegea noastră, fiindcă fărădelegea noastră este mare şi este furie înverşunată împotriva lui Israel.

14. Astfel soldaţii au lăsat pe captivi şi prada înaintea prinţilor şi a întregii adunări.

15. Şi bărbaţii care au fost rânduiţi pe nume s-au ridicat şi au luat pe captivi, şi cu prada au îmbrăcat pe toţi cei care erau goi printre ei şi i-au înveşmântat şi i-au încălţat şi le-au dat să mănânce şi să bea şi i-au uns şi i-au dus pe toţi cei slabi dintre ei pe măgari şi i-au adus la Ierihon, cetatea palmierilor, la fraţii lor, apoi s-au întors în Samaria.

Pedepsele asupra lui Ahaz.

16. În acel timp împăratul Ahaz a trimis veste împăraţilor din Asiria să îl ajute.

17. Fiindcă din nou edomiţii au venit să lovească Iuda şi au dus captivi.

18. Filistenii de asemenea au invadat cetăţile ţării de jos şi partea de sud a lui Iuda şi au luat cetatea Bet-Şemeş şi Aialon şi Ghederot şi Soco cu satele ei şi Timna cu satele ei, Ghimzo de asemenea cu satele ei, şi au locuit acolo.

19. Fiindcă DOMNUL a înjosit pe Iuda din cauza lui Ahaz, împăratul lui Israel, fiindcă el a dezbrăcat pe Iuda şi a încălcat mult legea împotriva DOMNULUI.

20. Şi Tilgat-Pilneser, împăratul Asiriei, a venit la el şi l-a strâmtorat, şi nu l-a întărit.

21. Cu toate că Ahaz a luat o porţie din casa DOMNULUI şi din casa împăratului şi a prinţilor şi a dat-o împăratului Asiriei, totuşi el nu l-a ajutat.

22. Şi în timpul strâmtorării lui a încălcat legea şi mai mult împotriva DOMNULUI, acest împărat Ahaz.

23. Fiindcă a sacrificat dumnezeilor Damascului, care l-a lovit, iar el a spus: Pentru că dumnezeii împăraţilor Siriei îi ajută, le voi sacrifica lor, ca să mă ajute. Dar ei au fost ruina lui şi a întregului Israel.

24. Şi Ahaz a adunat vasele casei lui Dumnezeu şi a tăiat în bucăţi vasele casei lui Dumnezeu şi a închis uşile casei DOMNULUI şi şi-a făcut altare în fiecare colţ al Ierusalimului.

25. Şi în fiecare cetate din Iuda a făcut înălţimi, să ardă tămâie altor dumnezei şi a provocat la mânie pe DOMNUL Dumnezeul taţilor lui.

26. Şi restul faptelor lui şi toate căile lui, cele dintâi şi cele din urmă, iată, sunt scrise în cartea împăraţilor lui Iuda şi Israel.

27. Şi Ahaz a adormit cu taţii lui şi l-au îngropat în cetate, în Ierusalim, dar nu l-au dus în mormintele împăraţilor lui Israel; şi Ezechia, fiul său, a domnit în locul lui.