Detaliile cărții

2 Cronici 10

Dezbinarea împărăţiei.

1. Şi Roboam a mers la Sihem, căci la Sihem venise tot Israelul să îl facă împărat.

2. Şi s-a întâmplat, când a auzit aceasta Ieroboam, fiul lui Nebat, care era în Egipt, unde fugise din prezenţa împăratului Solomon, că Ieroboam s-a întors din Egipt.

3. Şi au trimis şi l-au chemat. Astfel Ieroboam şi tot Israelul au venit şi au vorbit lui Roboam, spunând:

4. Tatăl tău a făcut jugul nostru apăsător; acum, de aceea, uşurează puţin acest serviciu apăsător al tatălui tău şi jugul său greu pe care l-a pus peste noi şi îţi vom servi.

5. Iar el le-a spus: Veniţi din nou la mine după trei zile. Şi poporul s-a depărtat.

6. Şi împăratul Roboam a ţinut sfat cu bătrânii care au stat în picioare înaintea lui Solomon, tatăl său, în timp ce el încă trăia, spunând: Ce sfat îmi daţi ca să mă întorc să răspund acestui popor?

7. Iar ei i-au vorbit, spunând: Dacă eşti bun cu acest popor şi le vei plăcea şi le vei vorbi cuvinte bune, ei vor fi servitorii tăi pentru totdeauna.

8. Dar el a părăsit sfatul pe care bătrânii i l-au dat şi a ţinut sfat cu tinerii care au crescut cu el, care au stat înaintea lui.

9. Şi le-a spus: Ce sfat îmi daţi ca să mă întorc să răspund acestui popor, care mi-a vorbit, spunând: Uşurează puţin jugul pe care tatăl tău l-a pus peste noi?

10. Şi tinerii care au fost crescuţi cu el i-au vorbit, spunând: Astfel să răspunzi poporului care ţi-a vorbit, zicând: Tatăl tău ne-a făcut jugul greu, dar tu fă-l puţin mai uşor pentru noi; astfel să le spui: Degetul meu mic va fi mai gros decât coapsele tatălui meu.

11. Şi acum, dacă tatăl meu a pus un jug greu peste voi, eu voi pune mai mult peste jugul vostru; tatăl meu v-a pedepsit cu bice, dar eu vă voi pedepsi cu scorpioni.

12. Astfel Ieroboam şi tot poporul au venit la Roboam în a treia zi, precum a cerut împăratul, spunând: Veniţi din nou la mine în a treia zi.

13. Şi împăratul le-a răspuns cu duritate; şi împăratul Roboam a părăsit sfatul bătrânilor,

14. Şi le-a răspuns după sfatul tinerilor, spunând: Tatăl meu v-a făcut jugul greu, dar eu voi adăuga la acesta; tatăl meu v-a pedepsit cu bice, dar eu vă voi pedepsi cu scorpioni.

15. Astfel împăratul nu a dat ascultare poporului, căci răzvrătirea era de la Dumnezeu, ca să îşi împlinească DOMNUL cuvântul pe care l-a vorbit prin mâna lui Ahiia şilonitul, lui Ieroboam, fiul lui Nebat.

16. Şi când tot Israelul a văzut că împăratul a refuzat să le dea ascultare, poporul a răspuns împăratului, spunând: Ce parte avem noi în David? Şi nu avem nicio moştenire în fiul lui Isai; fiecare bărbat la corturile voastre, Israele; şi acum, David, vezi-ţi de propria ta casă. Astfel tot Israelul a mers la corturile lor.

17. Dar cât despre copiii lui Israel care au locuit în cetăţile lui Iuda, Roboam a domnit peste ei.

18. Atunci împăratul Roboam a trimis pe Hadoram, care era peste tribut; şi copiii lui Israel l-au împroşcat cu pietre, încât a murit. Dar împăratul Roboam s-a grăbit să îl i-a în carul său, să fugă la Ierusalim.

19. Şi Israel s-a răzvrătit împotriva casei lui David până în această zi.