Cartea „Rut" este o oază de credincioşie într-o epocă caracterizată de idolatrie şi apostazie.
Titlul: Este una dintre singurele două cărţi din Biblie care poartă numele unei femei. Cealaltă este „Estera" cu care se contrastează şi se completează reciproc.
Autorul: Samuel a scris această carte probabil după ce l-a uns pe David ca nou împărat peste Israel.
Data: Aproximativ în jurul anului 1.000 î.Cr.
Conţinutul cărţii: Cartea Rut este un apendice al cărţii Judecătorilor. De fapt, ea ar fi trebuit să fie inclusă în acea carte. Iată ce declară autorul ei în primul verset al cărţii: „Pe vremea judecătorilor a fost o foamete în ţară...”
De ce a scos Samuel această întîmplare din cartea Judecătorilor şi a făcut-o o carte de sine stătătoare? Motivele sînt două şi amîndouă sînt clare ca lumina zilei.
În primul rînd, Samuel a vrut ca această carte să fie o încheiere recapitulativă a lecţiilor date în cartea Judecători, încă o dată ne vom întîlni aici cu ciclul de apostazie, pedeapsă, pocăinţă şi izbăvire. De data aceasta însă, Samuel vrea să răspundă unei întrebări viclene: „Şi dacă nu ne vom pocăi? Ce se va întîmpla cu noi dacă în loc să ne pocăim ne vom îndepărta şi mai mult de Domnul şi vom fugi pe alte meleaguri, departe de faţa Sa?" Experienţa tristă a familiei lui Elimelec este răspunsul clar şi răspicat dat acestor întrebări răuvoitoare: „Nicăieri nu este prea departe pentru mîna Domnului ca să ne ajungă şi să ne pedepsească". Nu există altă soluţie de ieşire de sub pedeapsă decît pocăinţa. Cînd ne pocăim cu adevărat Dumnezeu se grăbeşte să ne dea izbăvirea şi binecuvîntarea.
În al doilea rînd, istoria familiei lui Elimelec este scoasă în evidenţă pentru că din această familie s-a născut mai tîrziu Işai, tatăl lui David, acest nou împărat uns de Samuel peste Israel. Providenţial, scrierea lui Samuel este mai importantă decît şi-a dat el atunci seama căci ea ne arată o secvenţă din viaţa familiei care-L va da lumii pe Mesia: Domnul Isus Cristos din seminţia lui David.
Cuvinte cheie şi teme caracteristice: O citire foarte atentă va scoate la iveală un mesaj spiritual latent ascuns în semnificaţia numelor purtate de personajele cărţii, întîmplarea debutează la Betleem, care tradus înseamnă „casa plinii". Primul personaj cu care ne întîlnim este Elimelec al cărui nume se traduce prin „Dumnezeu este împăratul meu" (Eli=Dumnezeu, melech=împărat). Acest bărbat pleacă din Betleem împreună cu nevasta lui numită Naomi, care se poate traduce prin „plăcuta" sau „fermecătoarea", şi cu cei doi fii ai lor: Mahlon, care înseamnă „cîntec" şi „bucurie", şi Chilion, care înseamnă „ornament" sau „desăvârşire". Hotărîrea lor de a pleca este echivalentă cu o încercare de a scăpa de sub pedeapsa pe care Dumnezeu o trimisese asupra Israelului prin secetă, în Moab, Elimelec („Dumnezeu este împăratul meu") moare şi după el mor şi cei doi fii: Mahlon (bucuria) şi Chilion (desăvârşirea). Frîntă de durere, Naomi hotărăşte să se întoarcă în Israel, dar refuză să mai fie numită Naomi şi cere să i se spună de acuma: Mara, care înseamnă amărăciune. Mesajul spiritual din această succesiune de evenimente este foarte clar: în Canaan, Israelul trăia sub teocraţie („Dumnezeu este împăratul meu") şi făcea casă bună cu plăcerea, cîntecul, bucuria, frumuseţea şi desăvîrşirea. Sub pedeapsa lui Dumnezeu, ei au recurs la soluţii lăturalnice, refuzînd pocăinţa şi asta le-a adus moarte, suferinţă şi sărăcie. Pentru copiii Domnului, singura ieşire din impasul neascultării este pocăinţa şi întoarcerea acasă, la Dumnezeului lor care nu oboseşte iertîndu-i şi reparîndu-le greşelile. Din momentul hotărîrii de întoarcere în ţară, mîna nevăzutului Dumnezeu începe să lucreze tainic pentru refacerea viitorului lui Naomi. Una dintre nurori, moabită Rut, se întoarce împreună cu ea şi găseşte favoare în ochii unui om bogat numit Boaz (tradus prin: „în El este puterea"). Acest Boaz restaurează moştenirea lui Naomi şi-i dăruieşte un fiu prin Rut. Fiul lui Naomi din Rut, Obed, fusese hotărît de Dumnezeu să fie tatăl lui Işai şi bunicul lui David, împăratul slăvit al lui Israel.
O altă temă foarte importantă din cartea Rut este„Goel", ruda cu drept de răscumpărare. În rînduială lui Israel, cineva căzut în robie putea fi răscumpărat de un astfel de Goel care trebuia să îndeplinească 3 condiţii: să fie cea mai apropiată rudă, să vrea să răscumpere şi să poată să răscumpere, în cazul lui Naomi au existat două persoane care aveau acest drept: una al cărui nume nu este specificat (Rut 3:12; 4:1-6) şi Boaz (2:20; 4:9-13). Prin răscumpărarea pe care o face, Boaz este un tip care-l prevesteşte pe Domnul Isus. Lucrarea Lui de răscumpărare este descrisă strălucit în Apocalipsa 5:1-10:
„Apoi am văzut în mîna dreaptă a Celui ce şedea pe scaunul de domnie o carte, scrisă pe dinlăuntru, şi pe dinafară, pecetluită cu şapte peceţi. Şi am văzut un înger puternic, care striga cu glas tare: „Cine este vrednic să deschidă cartea şi să-i rupă peceţile?" Şi nu se găsea nimeni nici în cer, nici pe pămînt, nici sub pămînt, care să poată să deschidă cartea, nici să se uite în ea. Şi am plîns mult, pentru că nimeni nu fusese găsit vrednic să deschidă cartea şi să se uite în ea.
Şi unul dintre bătrîni mi-a zis: „Nu plînge: Iată că Leul din seminţia lui Iuda, Rădăcina lui David, a biruit ca să deschidă cartea, şi cele şapte peceţi ale ei. Şi la mijloc, între scaunul de domnie şi cele patru făpturi vii, şi între bătrîni, am văzut stînd în picioare un Miel. Părea junghiat, şi avea şapte coarne şi şapte ochi, care sînt cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu, trimise în tot pămîntul. El a venit, şi a luat cartea din mîna dreaptă a Celui ce şedea pe scaunul de domnie. Cînd a luat cartea, cele patru făpturi vii şi cei douăzeci şi patru de bătrîni s-au aruncat la pămînt înaintea Mielului, avînd fiecare cîte o alăută şi potire de aur, pline cu tămîie, care sînt rugăciunile sfinţilor. Şi cîntau o cîntare nouă, şi ziceau: „Vrednic eşti tu să iei cartea şi să-i rupi peceţile, căci ai fost jungheat şi ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sîngele Tău, oameni din orice seminţie, de orice limbă, din orice norod şi de orice neam. Ai făcut din ei o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeul nostru, şi ei vor împăraţi pe pămînt".
Pentru că putea şi dorea să ne răscumpere, Domnul Isus s-a înrudit cu noi prin întrupare şi a devenit Goel-ul nostru.
Pe cine simbolizează însă cel care, deşi putea, n-a vrut să facă răscumpărarea Naomei din cauza moabitei Rut? Ei bine răspunsul este simplu. Acel „cutare" (Rut 4:1) simbolizează pretenţiile Legii mozaice. Textul Legii spunea: „Amonitul şi Moabitul să nu intre în adunarea Domnului, nici chiar al zecilea neam, pe vecie. Să nu-ţi pese nici de propăşirea lor, nici de bună starea lor, toată viaţa ta, pe vecie". (Deut. 23:3, 6) Moabită Rut este un simbol al Bisericii. Dumnezeu ne-a răscumpărat prin Cristos, dincolo de prevederile Legii, printr-un act de har şi de nemăsurată îndurare.
SCHIŢA CĂRŢII
I. ZADARNICA FUGA DE PEDEAPSĂ 1:1-5
a. Contextul istoric, 1:1
b. Contextul familial, 1:2
c. Rezultatul fugii, 1:3-5
II. ÎNTOARCEREA 1:6-22
a. Hotărîrea Naomei, 1:6-7
b. Sfatul dat nurorilor, 1:8-13
c. Hotărîrea lui Rut, 1:14-19
d. Naomi se cheamă acum Mara, 1:20-22
III. ÎNCEP COINCIDENŢELE 2:1-23
a. Rut merge pe ogorul lui Boaz, 2:1-3
b. Rut este lăudată de Boaz, 2:4-13
c. Rut capătă trecere înaintea lui Boaz, 2:14-16
d. Naomi întrevede binecuvîntarea, 2:17-22
e. Rut rămîne în ogoarele lui Boaz, 2:23
IV. ÎNTÎLNIREA DIN NOAPTE, 3:1-18
a. Sfatul dat lui Rut de Naomi, 3:1-4
b. Ascultarea lui Rut, 3:5-6
c. Boaz înţelege şi acceptă, 3:7-15
d. Naomi are credinţă, 3:16-18
V. ÎNTÎLNIREA DE LA POARTĂ 4:1-12
a. Cererea lui Boaz, 4:1-4
b. Explicaţia lui Boaz, 4:5
c. Refuzul răscumpărătorului, 4:6
d. Boaz oferă răscumpărare, 4:7-10
e. Poporul se bucură, 4:11-12
VI. DUMNEZEU DĂ UN VIITOR LUI NAOMI 4:13-22
a. Naşterea copilului, 4:13
b. Urarea femeilor din cetate, 4:14-17
c. Linia davidică, 4:18-21