Cartea lui Obadia este stenograma unui proces în care este publicată rezolvarea unui conflict care a început între doi fraţi mai înainte ca ei să se nască.
Titlul: Cartea poartă un nume foarte comun în Israel: „Obadia", care înseamnă în traducere: „Slujitorul" său „Închinătorul lui Iehova". Deşi întîlnim în textul Bibliei cîţiva oameni care au purtat acest nume, este foarte improbabil ca vreunul dintre ei să fie autorul acestei cărţi profetice.
Autorul: Identitatea lui Obadia rămîne un mister. Textul nu ne dă nici măcar numele tatălui său, ceea ce presupune că autorul nu face parte în nici un fel din familiile preoţeşti sau regale din Israel. Unele date furnizate de textul cărţii ne îndeamnă să credem că Obadia a trăit în împărăţia lui Iuda.
Data: Singurul indiciu al vremii este una din invaziile împotriva evreilor. Acestea au fost multe şi este dificil să precizăm la care dintre ele face aluzie textul. Această precizare nici nu este importantă de fapt. Data scrierii nu este în nici un fel vitală pentru înţelegerea şi interpretarea cărţii. Se prea poate ca această carte să fie cea mai veche dintre toate cărţile profetice, iar Obadia să fie unul dintre precursorii activităţii profetice din Israel.
Contextul istoric: Cartea lui Obadia este un rechizitoriu împotriva Edemului. Istoria acestui popor a început cu Esau, căruia i s-a mai spus şi „Edom" („Cel roşu") din pricina „ciorbei roşiatice" pentru care şi-a vîndul lui Iacov dreptul de întîi născut (Gen. 25:29-33). Edomiţii erau urmaşii acestui Esau care se stabiliseră în muntele Sein „Esau s-a aşezat în muntele Seir... Esau, tatăl Edomiţilor, în muntele Seir" (Gen. 36:8, 9). Acest munte Seir nu era un pisc izolat, ci un întreg platou montan care se întindea de la sudul mării Moarte pînă la Golful Akaba. Numele regiunii venea de la conducătorul unui popor străvechi care populase acele locuri: „...şi pe horiţi în muntele lor, Seir..", „Iată fii lui Seir, Horitul, vechi locuitori ai ţării..." (Gen. 14:6; 36:20). Numele capitalei ţinutului s-a chemat Sela sau Petra („stîncă"). Oraşul era situat la extremitatea unui defileu foarte îngust, dar lung de aproape 2 kilometri şi înalt de peste 200 de metri. Această aşezare geografică îi dădea un avantaj strategic extraordinar. O mînă de oameni putea apăra intrarea în oraş pe un termen foarte îndelungat. În depresiunea de la capătul defileului, locuitorii oraşului Petra construiseră peste l.000 de temple săpate în roca roşiatică. Locuinţele oamenilor erau şi ele săpate în stîncă, părînd agăţate în stîncă precum cuiburile vulturilor (Obadia 4). În cartea Deuteronomul 2:12 găsim scris cum au devenit Edomiţii locuitori ai muntelui Seir: „Seir era locuit altădată de Horiţi; copiii lui Esau i-au izgonit, i-au nimicit dinaintea lor, şi s-au aşezat în locul lor".
Între Esau şi Iacov, lupta a început încă din pîntecul mamei lor: „Copiii se băteau în pîntecele ei;... şi Domnul i-a zis: „Două neamuri sînt în pîntecele tău. Şi două noroade se vor despărţi la ieşirea din pîntecele tău. Unul dintre noroadele acestea va fi mai tare decît celălalt. Şi cel mai mare, va sluji celui mai mic" (Gen. 25:22-23). Înşelat de Iacov, Esau, fratele mai mare, a plecat şi s-a aşezat în muntele Seir, dar duşmănia dintre cei doi fraţi nu a încetat niciodată. Cînd urmaşii lui Iacov au fost scoşi de Dumnezeu din Egipt, ei au cerut voie urmaşilor lui Esau să-i lase să treacă prin ţinutul lor. Refuzul lor a fost însă categoric (Num. 20:14-21). Mai tîrziu, Edomiţii i s-au împotrivit lui Saul. David şi Solomon i-au subjugat pentru un timp. S-au răsculat iarăşi împotriva evreilor în timpul lui Iosafat şi Ioram (2 Cron. 21:8), au fost cuceriţi iarăşi de Amaţia (2 Împ. 14:7) şi s-au eliberat iarăşi în timpul lui Ahab (2 Cron. 28:17). După aceea, Edomiţii au fost cuceriţi de Nebucadneţar, împăratul Babilonului; în secolul cinci înainte de Cristos, ţinutul lor a fost invadat de Nabateeni, şi Edomiţii au trebuit să se refugieze în sudul Palestinei unde au fost cunoscuţi ca "idumeni". Ironic, la naşterea Domnului Isus, un idumean, Irod, era pe tronul Israelului. Pentru a cîştiga încrederea şi simpatia evreilor, el rezidise o parte a Templului. Încercarea lui de a-L ucide pe Cristos prin masacrarea pruncilor, este încă o dovadă a acestui conflict dintre fraţi, întins peste veacuri. Idumenii au participat la răscoala Ierusalimului împotriva Romei imperiale (70 d.Cr.) şi au fost nimiciţi ca neam, limbă şi civilizaţie imediat după aceea. Astfel s-a împlinit profeţia rostită de Obadia: „Din pricina silniciei făcute împotriva fratelui tău Iacov, vei fi acoperit de ruşine şi vei fi nimicit cu desăvîrşire pentru totdeauna" (Obadia 10).
Conţinutul: Cartea lui Obadia este cea mai mică din întregul Vechi Testament. Textul ei este solemn şi dur asemenea rostirii unei sentinţe judecătoreşti. La tribunalul cerului, Edom fusese găsit vinovat de împotrivire faţă de planurile lui Dumnezeu şi condamnat la distrugere veşnică. Vina lui Edom a fost că n-a scăpat nici un prilej de a face rău evreilor. Deşi rude de sînge, duşmănia dintre ei a determinat Edomul să ia partea truturor celor care s-au repezit asupra lui Israel. Cartea este un verdict aspru împotriva unui popor care n-a ştiut să-şi valorifice privilegiul de a fi ieşit din aceiaşi rădăcină cu Israelul. Condamnarea Edemului este contrastată în text cu viitorul luminos pe care-l promite Dumnezeu poporului Său, pe care l-a ales ca să moştenească „împărăţia Domnului" (Obadia 21).
SCHIŢA CĂRŢII
I. PEDEPSIREA EDOMULUI
a. Certitudinea ei, 1-9
b. Motivele ei:
Lipsa iubirii de frate, 10
Indiferenţa, 11-12 A
gresivitatea, 13-14
c. Justificarea ei, 15-16
II. PROMISIUNI PENTRU ISRAEL
a. Ascendent asupra Edomului, 17-19
b. participare la împărăţia Domnului, 18-21