Cu cartea Judecători ajungem să facem cunoştinţă cu unul dintre cele mai remarcabile personaje din istoria lui Israel: profetul-judecător Samuel. Acest om extraordinar a fost o figură pivotală în trecerea Israelului de la sistemul teocraţie la cel monarhic. Cărţile scrise de el fac legătura naturală între timpul lui Iosua şi vremea împăraţilor.
Circumstanţele scrierii: Pentru a înţelege cărţile Judecători şi Rut trebuie să plecăm de la criza sfîşietoare prin care a trecut Samuel spre sfîrşitul vieţii lui. În l Samuel 8:1-3 ni se spune că fii lui Samuel n-au călcat pe urmele tatălui lor şi poporul nemulţumit de comportamentul lor ca judecători s-a strîns la Rama şi i-a cerut să aşeze peste naţiune un împărat „cum au toate neamurile" (1 Sam. 8:5). Cererea aceasta l-a durut foarte mult pe Samuel care s-a văzut lepădat de popor înainte de vreme. Dumnezeu i s-a arătat însă în mîhnirea lui şi i-a explicat că cererea poporului era mult mai vinovată decît părea la prima vedere: „Ascultă glasul poporului în tot ce-ţi va spune; căci nu pe tine te leapădă, ci pe Mine Mă leapădă, ca să nu mai domnesc peste ei. Ei se poartă cu tine cum s-au purtat totdeauna, de cînd i-am scos din Egipt pînă în ziua de astăzi; M-au părăsit şi au slujit altor dumnezei", (1 Sam. 8:7-8) Deşi fusese unul dintre cei mai buni judecători din Israel, Samuel a trăit drama ca sub conducerea lui poporul să se lepede de Dumnezeu şi să ceară un om muritor drept împărat peste naţiune. Samuel li l-a dat atunci pe Saul (1 Sam. 9 şi 10). O bună bucată de timp, Samuel a fost torturat mereu de o întrebare chinuitoare: „Unde am greşit?" Ca să scape de ea, el i-a mai adunat o dată la un loc pe toţi evreii şi le-a spus: „Iată-mă! Mărturisiţi împotriva mea... : Cui i-am luat boul, sau cui i-am luat măgarul? Pe cine am asuprit şi pe cine am năpăstuit? De la cine am luat mită ca să închid ochii asupra lui? Mărturisiţi şi voi da înapoi". Ei au răspuns: „Nu ne-ai apăsat, nu ne-ai năpăstuit, şi nici n-ai primit nimic din mîna nimănui". Atunci Samuel a zis poporului:...” (1 Sam. 12:3-17) Ceea ce urmează în text este o recapitulare selectivă a istoriei lui Israel cu scopul de a arăta poporului tragedia alegerii pe care au făcut-o. Dumnezeu însuşi a confirmat din cer spusele lui Samuel dînd, în mijlocul anotimpului secetos, „chiar în ziua aceea tunete şi ploaie" (1 Sam. 12:17-18). Speriat de cele întîmplate poporul s-a căit şi a vrut să retracteze cererea pentru un împărat. Dar era prea tîrziu. Dumnezeu făcuse pe placul poporului, îl aveau de acum pe Saul.
Ce se va întîmpla însă cu Samuel? Amărît în suflet, el va rămîne credincios acestui popor îndărătnic şi va căuta să-i înveţe în continuare prin intermediul scrisului. Discursul său magistral, va fi dezvoltat şi îmbogăţit cu alte evenimente din trecut devenind o veritabilă lecţie de pedagogie istorică. Retras în singurătate, Samuel se aşterne la lucru şi scrie cartea Judecători, cartea Rut şi cărţile 1 şi 2 Samuel, căci spusese el: „Departe de mine să păcătuiesc împotriva Domnului, încetînd să mă rog pentru voi! Vă voi învăţa calea cea bună şi dreaptă", (1 Sam. 12:23)
Titlul: Cartea îşi ia titlul din însuşi cuprinsul ei care este dedicat perioadei aşa numiţilor „judecători", reprezentanţii lui Iehova, împăratul nevăzut al Israelului. Aceşti judecători (şofetim - în ebraică) nu reprezentau o succesiune ordonată de guvernatori, ci nişte eliberatori ocazionali ridicaţi de Dumnezeu pentru izbăvirea lui Israel şi pentru administrarea dreptăţii.
Autorul: Aşa cum am văzut, materialul cărţii este pus împreună de Samuel. Asta nu înseamnă că toate fragmentele cronicii istorice alcătuite de el au fost iniţial opera lui. Probabil că multe din părţile acestei cărţi au fost cronici ale seminţiilor lui Israel. Amănuntele prezente în texte ca fabula lui Iotam, cîntarea Deborei, mesajul lui Iefta către regele Amon şi detaliile mărunte din descrierea adunării de la Miţpa ne trimit la nişte autori care au fost ei înşişi martori participanţi la aceste evenimente. În acelaşi timp, apare evident faptul că aceste relatări au fost editate mai tîrziu de cineva care le-a pus împreună. Aflăm astfel că la scrierea cărţii, chivotul legămîntului fusese luat deja din Silo (Jud. 18:31; 20:27) şi că Israelul trecuse deja de pragul instaurării monarhiei (17:7; 18:1; 19:1; 21:25). Nu trecuse însă vremea lui David, căci despre Iebusiţi ni se spune că: „au locuit în Ierusalim cu fii lui Beniamin pînă în ziua de azi" (Jud. 1:21)
Data: Pe vremea lui Saul, după 930 î.Cr. Evenimentele cărţii acopere însă primii 300 de ani petrecuţi de Israel în Canaan, aproximativ între anii 1380 -1050 î.Cr.
Conţinutul cărţii: Samuel face ca evenimentele acestei perioade să sune ca o lecţie de istorie pentru poporul Israel. Dorinţa lui este să-i convingă pe evrei că din orice greşeala există posibilitatea întoarcerii la „Dumnezeul care nu oboseşte iertînd". Deşi sînt pomeniţi un total de 12 judecători, numai despre cîţiva se vorbeşte în detaliu aşa că tot cuprinsul cărţii poate fi rezumat la cinci serii de şapte: 7 apostazii, urmate de 7 pedepse prin robie, care fac poporul să se pocăiască de 7 ori şi se termină prin 7 izbăviri minunate lucrate de Dumnezeu prin intermediul a 7 judecători. Samuel ştia şi el că repetiţia este mama învăţăturii. De aceea el alege din trecutul Israelului 7 situaţii în care poporul a greşit înaintea lui Dumnezeu şi le arată cum, de fiecare dată, pocăinţa a fost singura ieşire posibilă de sub pedeapsa divină. Urmarea acestei pocăinţe a fost, de fiecare dată, îndurarea lui Dumnezeu, izbăvirea şi binecuvîntarea, în felul în care o redă Samuel, istoria lui Israel este o istorie ciclică.
Cuvinte cheie şi teme caracteristice: Există o frază-comentariu care se repetă ca un advertisment în punctele de greutate ale cărţii: „În vremea aceea nu era împărat în Israel. Fiecare făcea ce-i plăcea" (17:6; 18:1; 21:25). Există aici un semnal de alarmă pentru cei ce nu-L vor pe Dumnezeu să domnească asupra lor şi nu acceptă Cuvîntul Lui ca normă cu autoritate absolută asupra vieţii lor.
Fiecare din rătăcirile lui Israel este introdusă cu aceleaşi cuvinte: „Copiii lui Israel au făcut ce nu plăcea Domnului...” (3:7; 3:12; 4:1; 6:1; 10:6; 13:1). Pedepsele trimise de Dumnezeu pentru neascultarea lor sînt numite cu termeni care subliniază dreptul de posesiune al lui Iehova asupra Israelului: „Şi Domnul i-a vîndut în mîinile lui...” (3:8; 4:2; 10:7) său „Şi Domnul i-a dat...” (6:1; 13:1). Pocăinţa poporului sub chinul pedepsei este descrisă mereu cu aceleaşi cuvinte: „Copiii lui Israel au strigat către Domnul" (3:9; 3:15; 4:3; 6:7; 10:10). Repetarea aceasta obsedantă scoate în evidenţă caracterul ciclic al oscilaţiilor poporului Israel şi măreşte probabilitatea ca lecţia dată de Samuel să fie înţeleasă bine de cititorii lui evrei.
Pentru cititorul creştin, cartea Judecători mai ilustrează şi alte teme biblice:
1. Răutatea şi depravarea inimii umane „deznădăjduit de rea şi de înşelătoare" (Jud. 2:11-13, 17, 19; 8:33-35; 10:6; 13:1).
2. Plăcerea pe care o are Dumnezeu să se folosească de lucruri slabe: Ehud - un infirm stîngaci (3:15), Şamgar - cu un otig de plug (Jud. 3:31), Debora - o femeie (Jud. 4:2, 9, 21; vezi şi Jud. 9:53, Ghedeon - cel mai mic dintr-o familie săracă (Jud. 6:15), ceata mică de ostaşi cu ulcioarele în mîini (Jud. 7:16) şi falca de măgar din mîna lui Samson (Jud. 15:15).
3. Duhul Sfînt este cel ce dă tărie şi biruinţă, în viaţa lui Otniel (Jud. 3:10), în viaţa lui Ghedeon (Jud. 6:34), în viaţa lui Iefta (Jud. 11:29), în viaţa lui Samson (Jud. 13:25; 14:6; 15:14), în viaţa tuturor copiilor lui Dumnezeu (Zaharia 4:6).
Cartea Judecătorilor se termină într-un dezastru total şi generalizat. Stricăciunea morală, civică şi spirituală prevala pretutindeni. Asta nu înseamnă că poporul nu avea totuşi o lege. Falimentul oamenilor nu anulează standardul lui Dumnezeu, tot aşa cum astăzi dispreţul faţă de cele 10 porunci şi faţă de învăţăturile lui Cristos nu înseamnă că acestea nu există. Cartea Judecători este o dovadă că, lăsat de capul lui, omul nu merge în sus pe calea progresului, ci coboară vertiginos în abisurile păcatului. Lumea are nevoie de izbăvire. Ca şi altă dată, oriunde există pocăinţă sinceră ea se va grăbi să sosească. Şi va aduce o dată cu ea şi binecuvîntarea!
Mesajul cărţii: Este clar că Samuel nu a fost preocupat să redea fidel şi cronologic istoria. Dorinţa lui este să noteze numai anumite evenimente care au o semnificaţie spirituală aparte. Aceasta explică de ce unor întîmplări li se acordă un spaţiu atît de mare în naraţiune, iar altora doar un spaţiu restrîns. Lipsesc aproape cu desăvîrşire referinţele la activitatea „marilor preoţi" care au fost activi în această perioadă, iar istoriile judecătorilor nu sînt aşezate neapărat într-o ordine naturală. De fapt, unii dintre ei au funcţionat simultan în teritorii diferite din întinderea Israelului. Mesajul cărţii trebuie căutat în ultimul discurs ţinut de Samuel în faţa poporului: „Nu vă temeţi! Aţi făcut tot răul acesta; dar nu vă abateţi de la Domnul, şi slujiţi Domnului din toată inima voastră. Nu vă abateţi de la El; altfel aţi merge după lucruri de nimic, care n-aduc nici folos, nici izbăvire, pentru că sînt lucruri de nimic. Domnul nu va părăsi pe poporul Lui, din pricina Numelui Lui cel mare, căci Domnul a hotărît să facă din voi poporul Lui... Temeţi-vă numai de Domnul, şi slujiţi-L cu credincioşie din toată inima voastră; căci vedeţi ce „putere desfăşoară El printre voi" (1 Sam. 12:20-24)
SCHIŢA CĂRŢII
CADRUL ISTORIC GENERAL 1:1-3:6
a. Situaţia politică, 1:1-36
b. Situaţia spirituală, 2:1-3:6
I. PRIMUL CICLU 3:7-11
a. Păcatul idolatriei, 3:7
b. Pedeapsa prin robie, 3:8
c. Pocăinţa evreilor, 3:9
d. Ridicarea lui Otniel, 3:9-10
e. Ţara are odihnă, 3: 1 1
II. AL DOILEA CICLU 3:12-31
a. Neascultarea poporului, 3:12
b. Pedeapsa prin robie, 3:12-14
c. Pocăinţa evreilor, 3:15
d. Ridicarea lui Ehud, 3:12-29
e. Ţara are odihnă, 3:30
III. AL TREILEA CICLU 4 - 5
a. Neascultarea poporului, 4:1
b. Pedeapsa prin robie, 4:2
c. Pocăinţa evreilor, 4:3
d. Debora şi Barac, 4:4-5:31
e. Ţara are odihnă, 5:31
IV. AL PATRULEA CICLU 6:1 - 8:32
a. Neascultarea poporului, 6:1
b. Pedeapsa prin robie, 6:1-5
c. Pocăinţa evreilor, 6:6
d. Mustrarea, 6:7-10
e. Ridicarea lui Ghedeon, 6:11-24
f. Ghedeon dărîmă altarul lui Baal, 6:25-32
g. Ghedeon izbăveşte poporul, 6:33-8:32
V. AL CINCILEA CICLU 8:33 - 10:5
a. Păcatul idolatriei, 8:33-35
b. Abimelec vrea să fie împărat, 9:1-57
c. Ridicarea altor judecători, 10:1-5
VI. AL ŞASELEA CICLU 10:6 - 12:5
a. Păcatul idolatriei, 10:6
b. Pedeapsa robiei, 10:7-9
c. Pocăinţa evreilor, 10:10
d. Mustrarea Domnului, 10:11-14
e. Cererea poporului, 11:15
f. Ridicarea lui Iefta, 11:16-12:7
g. Alţi judecători, 12:8-15
VII. AL ŞAPTELEA CICLU 13-16
a. Neascultarea poporului, 13:1
b. Pedeapsa robiei, 13:1
c. Ridicarea lui Samson, 13:1-25
d. Hărţuielile lui Samson cu filistenii 14-15
e. Samson şi Dalila, 15:1-21
f. Răzbunarea şi moartea lui Samson, 15:22-31
PĂCATUL SE EXTINDE, 17-21
a. Mica schimbă preoţia, 17:1-13
b. Daniţii preiau apostazia, 18:1-31
c. Depravarea beniamiţilor, 19:1-21:25