Cartea profetului Iona a fost cea mai batjocorită carte a Bibliei. Elementele de intervenţie supranaturală din conţinutul ei au fost ţinta ironiilor şi discreditărilor din partea oamenilor de pseudo-ştiinţă. Cei care au cercetat însă cu atenţie şi cu credinţă această carte o aşează printre cele mai frumoase cărţi care s-au scris cîndva.
Titlul: Cartea poartă numele autorului ei. „Iona" se traduce prin „porumbel", un nume potrivit pentru un crainic divin destinat să fie purtător de veşti către oameni.
Autorul: Iona, fiul lui Amitai, s-a născut în Gat-Hefer, o cetate aflată la 5 kilometri nord de Nazaretul Galileii. Singura referinţă despre el pe care o mai găsim în Vechiul Testament este un text din 2 Împăraţi 14:25.
Data: Textul din 2 Împăraţi fixează activitatea proorocului Iona în timpul domniei lui Ieroboam al doilea (782-735 î.Cr.). Iona a fost un urmaş al profetului Elisei şi un precursor al profeţilor Amos şi Osea.
Contextul istoric: Timpul în care a trăit Iona a fost un timp de relativă prosperitate în Israel. Imperiul Asirian intrase pentru o vreme în declin, astfel că Ieroboam al doilea a recucerit unele teritorii şi a reîntors bunăstarea în ţară. Teama de cruzimea şi puterea asiriană persista totuşi în întreaga lume civilizată de atunci.
Conţinutul: Cine citeşte pentru prima dată cartea lui Iona îşi pune foarte repede întrebarea: „Este această carte înregistrarea unei întîmplări reale sau este o alegorie poetică?" Pentru noi, autoritatea comentariului pe care-l face Domnul Isus despre cartea lui Iona este de ajuns să ne convingă că Iona a existat în realitate şi că păţania lui a fost reală: „Un neam viclean şi preacurvar cere un semn; dar nu i se va da alt semn, decît semnul proorocului Iona. Căci, după cum Iona a stat trei zile şi trei nopţi în pîntecele chitului, tot aşa şi Fiul omului va sta trei zile şi trei nopţi în inima pămîntului" (Matei 12: 29-40). Cineva va putea spune că Domnul a citat această întîmplare tot aşa cum citează cineva o ilustraţie dintr-o carte de ficţiune ca să exemplifice un lucru real, dar această neîncredere în realitatea istorică a întîmplării este spulberată de un alt comentariu al Domnului: „Bărbaţii din Ninive se vor sculă, în ziua judecăţii, alături de neamul acesta, şi-l vor osîndi, pentru că ei s-au pocăit la propovăduirea lui Iona; şi iată că aici este Unul mai mare decît Iona" (Luca 11:32; Matei 12:41).
Mulţi s-au poticnit pentru că în cartea lui Iona scrie că profetul a fost înghiţit de un peşte mare şi că a ieşit de acolo după trei zile viu. Arhivele navale dau însă dovezi clare că astfel de întîmplări sînt posibile şi că s-au repetat chiar de mai multe ori în decursul vremii. Ziarul „Daily Mail", apărut la Londra în 14 Decembrie 1928, descrie dimensiunile unui soi de peşte marin adus împăiat la o expoziţie. Oamenii erau îndemnaţi să urce o scară şi să se caţere prin gura peştelui în stomacul lui spaţios.
Sir Francisc Fox scrie în cartea sa: „63 de ani de inginerie" despre cazul unui caşalot în stomacul căruia s-a găsit scheletul unui rechin lung de nu mai puţin de 5 metri.
Domnul M. de Parville, editorul ştiinţific al ziarului francez „Journal de debats", povesteşte cum, în timpul vînării unui caşalot, doi marinari au căzut în apa oceanului. Unul a fost salvat, în timp ce celălalt dispăruse fără urmă. Cînd au reuşit să tragă în sfîrşit uriaşul caşalot pe punte şi i-au despicat stomacul, spintecătorii l-au găsit înăuntru pe Bartley, marinarul dispărut. Pielea lui fusese arsă de acidul sucului gastric, dar el şi-a revenit repede la viaţă. Medicul a constatat că Bartley leşinase de frică, nu din pricina lipsei de aer.
În luna Noiembrie, ziarul „Mail" din Madras, India, relata despre prinderea unui rechin de dimensiuni uriaşe în pîntecele căruia a fost descoperit scheletul unui om şi hainele care-i atîrnau încă pe oase. S- a făcut precizarea că rechinul fusese prins la 50 de kilometri de Bombei, iar victima fusese probabil unul dintre cei dispăruţi recent într-un taifun.
Exemplele ar putea continua, dar ce rost au ele în contextul unor afirmaţii atotsuficiente ale Domnului Isus Cristos, stîlpul şi temelia adevărului?
Revenind la cartea lui Iona, este bine să spunem că ea ne vorbeşte despre două teme paralele: (1) un profet aflat în şcoala lui Dumnezeu şi (2) un Dumnezeu căruia îi place să se îndure de oameni.
Întîmplarea este simplă, dar grăitoare: Iona este trimis cu un mesaj de pocăinţă la cetatea păgînă Ninive. Profetul cunoştea însă răutatea asirienilor şi pericolul potenţial pe care-l constituiau ei pentru evrei (Isaia profeţise cu aproximativ 30 de ani mai înainte despre nenorocirile pe care asirienii le vor aduce asupra celor din Israel - Isaia 7:17-25) şi din această cauză el refuză să plece la Ninive şi fuge „departe de faţa Domnului" cu o corabie care se îndrepta spre Tars. Dumnezeu îl opreşte din fuga lui răzvrătită prin intermediul unei furtuni stîrnită pe mare, trimite un peste să-l scape pe Iona de la înec şi să-l întoarcă pe ţărmul mării şi-l trimite pe profet a doua oară la Ninive. Rezultatul propovăduirii lui Iona este pocăinţa ninivenilor, dar şi mînia profetului, care-i vede pe duşmanii poporului său scăpaţi de pedeapsa divină. Urmează o lecţie plină de tact pe care Dumnezeu i-o dă lui Iona, ca să-l facă să cunoască ceva din dragostea pe care Creatorul o simte pentru toate creaturile Sale. Naţionalismul profetului este înnecat în imensitatea iubirii divine. Iona acceptă noua revelaţie a lui Dumnezeu şi se aşterne la scris pentru a ne lăsa nouă această extraordinară lecţie de disciplinare a unui profet, care şi-a iubit prea mult neamul şi prea puţin pe Dumnezeul său şi pe oamenii din popoarele înconjurătoare.
Cele 4 capitole ale cărţii sînt tot atîtea scene care ar putea purta nişte titluri de sine stătătoare: (1) Iona şi furtuna, (2) Iona şi peştele, (3) Iona şi oraşul Ninive şi (4) Iona şi Domnul. Rînd pe rînd îl vedem pe Iona fugind departe de faţa Domnului, rugîndu-se Domnului, predicînd în numele Domnului şi învăţînd de la Domnul. Cele 4 capitole ne arată succesiv: neascultarea, recuperarea, folosirea şi educarea lui Iona.
Cuvinte cheie şl teme caracteristice: Există 5 lucruri pe care le foloseşte Dumnezeu pentru educarea spirituală a profetului:
(1). furtuna stîrnită pe mare, (Iona l:4)
(2). un peşte mare, (Iona 1:17)
(3). umbrarul de curcubete, (Iona 4:6)
(4). un vierme mic, (Iona 4:7)
(5). un vînt uscat şi firbinte din răsărit, (Iona 4:8)
Păţania lui Iona intră în categoria „tipurilor" profetice. Iona simbolizează trei lucruri:
a. Destinul şi atitudinea Israelului în planul lui Dumnezeu de mîntuire a întregii lumi. În peripeţiile lui Iona vedem simbolic peregrinările evreilor. Şi ei au fost neascultători de Dumnezeu în împlinirea chemării lor de a fi lumina neamurilor. Şi ei au cautat scăpare printre neamuri. Şi ei au adus nenorocirea asupra neamurilor, aşa cum Iona a atras furtuna asupra marinarilor. Şi ei L-au vestit pe Dumnezeul lor în mijlocul crizelor produse între neamuri, tot aşa cum Iona L-a vestit pe Dumnezeu marinarilor. Şi ei au fost pedepsiţi de neamuri fiind consideraţi mereu un fel de pricină a tuturor răutăţilor şi calamităţilor. Şi ei au fost păstraţi în mod miraculos de Dumnezeu. Şi ei îşi vor relua curînd misiunea lor, care va produce pocăinţa şi mîntuirea neamurilor (Zaharia 8:13, 20 şi mai ales 23: „În zilele acelea, zece oameni din toate neamurile vor apuca pe un iudeu de poala hainei, şi-i vor zice: „Vrem să mergem cu voi; căci am auzit că Dumnezeu este cu voi.")
b. Înmormîntarea şi învierea Domnului Isus. Lucrul acesta s-a văzut clar în declaraţiile Domnului Isus înregistrate de Evanghelii. De ce a trebuit ca Iona să stea neapărat trei zile şi trei nopţi în pîntecele peştelui? Pentru că atît era plănuit să stea Domnul Isus în mormînt înainte de înviere.
c. Viaţa şi propovăduirea Domnului Isus însuşi. Textul din Evanghelia lui Matei ne spune că Iona a fost un semn pentru Niniveni. Fără îndoială că el le-a spus ceva despre fuga lui de Domnul şi de întîmplarea cu peştele. Se prea poate că pielea de pe trupul lui să fi vorbit de la sine dovedind veridicitatea spuselor profetului. Impresia pe care a produs-o Iona asupra poporului din Ninive a fost copleşitoare. Tot aşa şi Domnul Isus este astăzi un semn pentru mîntuirea neamurilor.
Mesajul peste veacuri: Capitolul 4 al cărţii este şi momentul ei culminant. Pentru cititorul neavizat, cartea lui Iona se întrerupe abrupt şi nenatural. Pentru cel familiarizat cu tehnica literaturii ebraice însă ştie că versetele din final sînt de fapt tema întregii cărţi şi că de fapt pentru enunţarea lor a fost clădit întregul eşafodaj al cărţii:
„Ţie îţi este milă de curcubetele acesta, care nu te-a costat nici o trudă şi pe care nu tu l-ai făcut să crească, ci într-o noapte s-a născut şi într-o noapte a pierit. Şi Mie să nu-Mi fie milă de Ninive, cetatea cea mare, în care se află mai mult de o sută douăzeci de mii de oameni, care nu ştiu să deosebească dreapta de stînga lor, afară de o mulţime de vite!" (Iona 4:10-11).
Această descoperire a lăuntrului inimii lui Dumnezeu se ridică mai sus decît majoritatea documentelor sfinte din arhivele evreilor, atingînd culmea Nou Testamentală a afirmaţiei din Ioan 3:16:
„Fiindcă atît de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică".
În misiunea lui Iona recunoaştem prefaţarea misiunii pe care o vor avea peste veacuri ucenicii Domnului Isus:
„Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură. Cine va crede şi se va boteza, va fi mîntuit; dar cine nu va crede va fi osîndit" (Marcu 16:15-16).
SCHIŢA CĂRŢII
I. FUGA LUI IONA
a. Motivele fugii lui, 1:1-2
b. Itinerarul fugii lui, 1:3
c. Rezultatul fugii lui, 1:4-17
II. RUGĂCIUNEA LUI IONA
a. Conţinutul rugăciunii lui, 2:1-9
b. Consecinţa rugăciunii lui, 2:10
III. PREDICA LUI IONA
a. Trimiterea divină, 3:1-3
b. Mesajul predicat de Iona, 3:4
c. Efectul predicării lui Iona, 3:5-10
IV. LECŢIA PRIMITĂ DE IONA
a. Nemulţumirea lui Iona, 4:1-3
b. Explicaţia pe care i-o dă Domnul, 4:4-11