Probabil că nici una dintre epistolele apostolului Pavel nu a fost scrisă unui grup mai frămîntat de probleme, de compromisuri cu păcatul şi de lupte ca această scrisoare adresată creştinilor din oraşul Corint. Au existat glasuri care au spus că Biserica din Corint poate fi numai în parte şi cu greu considerată o Biserică „creştină". Totuşi, faptul că Pavel o numeşte aşa şi mai ales faptul că Duhul Sfînt a socotit că scrisorile adresate de apostol credincioşilor de acolo merită să fie păstrate în canonul Noului Testament, ne îndeamnă să avem o altă părere. Este bine să stăruim cu atenţie asupra acestei Biserici şi să vedem ce mesaj găsim în epistolele adresate ei pentru viaţa Bisericilor de astăzi.
Titlul: În originalul grec, cartea se numeşte: „Pros Korinthious A" - „Către Corinteni A" (sau „întîia").
Autorul: Pavel este nu numai autorul acestei epistole, ci şi fondatorul Bisericii din Corint (1 Cor. 4:14-15).
Contextul scrierii: Corintul era un mare centru comercial, cultural, religios şi vai, un mare centru al desfrîului. Intrarea apostolului în oraş s-a petrecut la mai bine de o sută de ani după ce Iulius Cezar reconstruise cetatea, transformînd-o într-o nouă capitală a Ahaiei. Din punct de vedere maritim, Corintul era un oraş situat pe promontoriul dintre două porturi: Chencrea la est şi Laceum la vest. Această poziţie i-a asigurat accesul traficului maritim comercial din toată lumea. Cînd spuneai Corint, spuneai afluenţă materială, tranzacţii comerciale, garnizoane militare, lux, afluenţă materială şi... iar afluenţă materială. Cînd Pavel aminteşte de: „aur, argint şi pietre preţioase" în capitolul 3, el vorbeşte cu oameni care cunoşteau foarte bine valoarea acestor mărfuri.
La 16 kilometri de porţile cetăţii se întindeau cîmpurile destinate Jocurilor Istmice, un corespondent al Jocurilor Olimpice de astăzi. Din patru în patru ani veneau acolo atleţi din toată lumea să se întreacă în tot felul de jocuri dintre care cursele, boxul şi luptele erau cele mai renumite. Pavel face aluzie la aceste întreceri în capitolul 9.
Sus pe înălţimea Acropolis, dominînd şi la propriu şi la figurat cetatea, se înălţa mîndru Templul Afroditei, zeiţa iubirii şi a fertilităţii. O mie de preotese practicau prostituţia ca parte a ritualului de închinăciune. Corintul era un oraş al viciului. Pe străzi se plimbau bărbaţi homosexuali care-şi lăsaseră părul să crească ca la femei. Vorbind despre ei, Pavel scrie în l Cor. 11:4:
„Nu vă învaţă chiar şi firea că este ruşine pentru un bărbat să poarte părul lung...” Ne putem închipui ce mare trebuie să fi fost dezgustul lui Pavel la vederea decadenţei morale din jur. Nici în Antiohia nu întîlnise o aşa combinaţie de „înţelepciune" lumească şi imoralitate animalică. În toată Biblia nu se găseşte o descriere mai vie a stării de păcat a omenirii decît aceea făcută de Pavel în capitolul 1 al epistolei către Romani. Este suficient să spunem că acel comentariu trist fusese scris pe vremea în care apostolul se afla în cetatea Corintului.
Pavel a venit la Corint după ce vizitase Atena. Acolo avusese o experienţă nu prea încurajatoare cu cei ce-l ascultaseră (Fapte 17:15-34). Probabil că starea lui sufletească nu era prea bună. Grecia nu părea să fie un cîmp bun pentru Evanghelie. După îngîmfata Atena, a urmat decăzutul Corint! Nu-i de mirare că Dumnezeu a trebuit să i se arate noaptea şi să-l încurajeze:
„Noaptea, Domnul a zis lui Pavel într-o vedenie: „Nu te teme; ci vorbeşte şi nu tăcea, căci Eu sînt cu tine; şi nimeni nu va pune mîna pe tine, ca să-ţi facă rău: vorbeşte, fiindcă am mult norod în această cetate". Aici a rămas un an şi şase luni, şi învăţa printre Corinteni Cuvîntul lui Dumnezeu" (Fapte 18:9-10).
Primii cu care s-a întîlnit Pavel au fost Aquila şi Priscila, evrei creştini, victime a expulzării evreilor din Roma sub Claudiu Cezar. Pentru că se ocupau şi ei cu facerea corturilor, casa lor a devenit şi casa lui Pavel. După ce Sila şi Timotei, care fuseseră în Macedonia, au întregit echipa misionară, Pavel s-a dedat cu totul propovăduirii, fiind susţinut material de ceilalţi (Fapte 18:5).
În Fiecare zi de Sabat el predica în Sinagogă „dovedind iudeilor că Isus este Cristosul". Două convertiri notabile s-au produs ca urmare a predicării: Iust, un evreu a cărui casă era vecină cu Sinagoga şi-n casa căruia s-a mutat Pavel, şi Crisp, fruntaşul Sinagogii, care s-a întors la Domnul cu toată casa lui (Fapte 18:7-8) Aşa a luat fiinţă Biserica Nou Testamentală din Corint alcătuită din bărbaţi şi femei, evrei şi dintre neamuri, sclavi şi oameni liberi. Despre caracterul şi caracteristicile acestei adunări găsim ceea ce spune Pavel în cap.l:26-31 şi 6:9-11:
"De pildă, fraţilor, uitaţi-vă la voi care aţi fost chemaţi: printre voi nu sînt mulţi înţelepţi în felul lumii, nici mulţi puternici, nici mulţi de neam ales...”, „Nu ştiţi că cei nedrepţi nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă înşelaţi în privinţa aceasta: nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahii, nici sodomiţii, nici hoţii, nici cei lacomi, nici beţivii, nici defăimătorii, nici răpăreţii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. Şi aşa eraţi unii din voi! Dar aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi...”
Conţinutul cărţii: 1 Corinteni este o scrisoare plină de mînie, de mustrare, de corectare şi de învăţătură. După cele 18 luni petrecute în Corint, Pavel a plecat la Efes unde a stat 3 ani de zile. Fiind acolo, el a primit o scrisoare din partea credincioşilor din Corint în care i se cerea părerea despre căsătorie şi despre carnea rămasă de la jertfele păgîne. Trei foarte cunoscuţi membrii ai adunării din Corint i-au adus lui Pavel scrisoarea la Efes: Ştefanas, Fortunat şi Ahaic (1 Cor. 16:17, 18). Nu încape nici o îndoială că între Pavel şi aceşti trei fraţi din Corint au avut loc discuţii amănunţite din care apostolul a aflat despre starea decăzută a credincioşilor Corinteni. Răspunsul lui Pavel este îndreptat deci nu numai spre problemele ridicate de ei, ci înspre combaterea şi corectarea tuturor relelor despre care aflase.
Situaţia ar putea fi descrisă în aceste cuvinte: Cei din Corint fuseseră cu adevărat întorşi la Cristos şi formau acum o adunare de copii ai lui Dumnezeu. Ei o rupseseră în teorie pentru totdeauna cu idolatria şi cu practicile idolatre. Totuşi, ei nu puteau, peste noapte, să se desprindă de ceea ce fusese aşezat an după an „în ei" şi nu ştiau cum să se deslipească de ceea ce continua să se întîmple „în jurul lor". Practica vieţii lor nu se ridicase la nivelul „teoriei".
Misionarii de astăzi ne povestesc despre situaţii asemănătoare în care se găsesc unii convertiţi din ţările păgîne. Acceptarea lui Cristos este amestecată adeseori cu forme tradiţionale de idolatrie străveche. Oamenii nu se pot desprinde imediat de „formele" care le-au dat identitatea naţională timp de secole. Se ajunge astfel la o stare de impas, pe care unii încearcă să o depăşească pe calea compromisurilor. Aşa şi-au făcut loc în Biserică, de-a lungul veacurilor, tot felul de sărbători şi de obiceiuri păgîne ca: rugăciunea pentru cei morţi, teama de spiritele celor morţi, pomana pentru sufletul morţilor, cultul regenerării de la schimbarea anilor, descîntecele şi sărbătorirea unor zile preluate din calendarele păgîne. În relaţia cu păcatul, compromisul înseamnă însă „robie" spirituală (6:12). Corintenii au avut nevoie ca cineva să le spună că nu există nici o cale de mijloc: ori cu Dumnezeu, ori cu lumea păgînă. O alegere trebuia făcută şi această alegere trebuia făcută repede. Acesta este în esenţă mesajul din l Corinteni 5 şi 6. Duhul Sfînt este întristat într-o adunare în care este tolerat păcatul:
„Nu ştiţi că voi sînteţi Templul lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi?... căci Templul lui Dumnezeu este sfînt şi aşa sînteţi şi voi"(3:16-17}...”să fi fost dat afară din mijlocul vostru", „Daţi afară dar din mijlocul vostru pe răul acela"(5:2, 13) „Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Proslăviţi dar pe Dumnezeu în trupul vostru şi în duhul vostru, care sînt ale lui Dumnezeu” (6:20)
Cuvinte cheie şi teme caracteristice: Una dintre cele mai frumoase lecţii pe care le dă Pavel Corintenilor este lecţia exemplului personal. Ca reprezentant al lui Cristos într-o lume pierdută, apostolul se dă pe sine pildă celor din greu încercata Biserică a Corintului. Sub presiunea lumii, credincioşii din toate timpurile au avut nevoie de lideri care nu numai să le spună ce au de făcut, ci să le şi arate cum trebuie trăită viaţa creştină. În capitolul 4:16 el spune: „de aceea vă rog să călcaţi pe urmele mele", adăugînd în capitolul 11:1: „Călcaţi pe urmele mele, întrucît şi eu calc pe urmele lui Cristos".
Iată cele zece pasaje în care Pavel se dă drept exemplu demn de urmat:
1. Loialitate în mesaj, metodă şi motivaţie (2:1-5).
2. Seriozitate în punerea temeliei şi în zidirea de deasupra (3:10-23).
3. Credincioşie în lucrul încredinţat lui (4:1-6)
4. Răbdare în suferinţele pentru Cristos. 4:9-16
5. Consideraţie pentru fratele mai slab. 6:12; 8:13
6. Renunţare la drepturi şi privilegii. 9:12-18
7. Negare de sine pentru cîştigarea altora. 9:19-23
8. Autodisciplinare a trupului şi a comportamentului. 9:27; 10:33
9. Stăpînire de sine în adunările publice. 14:18-20
10. Rîvnă şi recunoştinţă. 15:9-10
SCHIŢA CĂRŢII
Introducere (1:1-9)
I. MUSTRARE PENTRU DEZBINARE 1 - 6
(Corintenii se complăceau în a da slavă oamenilor -1:12)
Partidele ataşate oamenilor sînt rele:
- pentru că mîntuirea prin Cruce înlătură orice fel de înţelepciune omenească (v.18-31)
- deoarece adevărata înţelepciune este dată de Duhul Sfînt; ea nu aparţine oamenilor (v.5-13)
- deoarece „învăţătorii" nu sînt decît „slujitori"; puterea este a Domnului (3:5, 6, 21; 4:1)
- atîta timp cît această „fală" (5:2) este ipocrită (5:6), căci credincioşii continuau să se complacă în mijlocul unor păcate murdare ca incestul, dările în judecată şi abuzurile de tot felul.
II. RĂSPUNSURI LA PROBLEME RIDICATE 7-15
(Corintenii i-au scris lui Pavel despre aceste probleme - 7:1)
cap. 7 - Răspuns la problema: „căsătorie sau celibat?"
cap. 8-10 - Despre carnea rămasă de la jerfele păgîne.
Principiul (cap.8), exemplul lui Pavel (9),
avertismente din Scriptură (10),
rezolvarea (10:23-11:1)
cap.11 - Ţinuta femeii în adunare (v.2-16) şi comportarea la Cina Domnului (v.17-34).
cap. 12-14 - Răspuns în problema darurilor spirituale. Distribuite de Duhul (12), sărace fără dragoste (13), inferioare profeţiei (14).
cap. 15 - Răspuns la problema învierii sfinţilor. Relaţia cu învierea lui Cristos (v. 1 -19), perspectiva (v.20-34), trupurile celor înviaţi (v.35-49), „taina" (v.50-58).
Apendice - cap. 16