Titlul: Titlul din limba română provine de la cuvîntul latin „genesis" care înseamnă „început", în limba ebraică, cartea aceasta poartă numirea primelor cuvinte din debutul ei: „La început" („bereşit"). Acest titlu este cum nu se poate mai nimerit pentru o carte în care Dumnezeu a binevoit să ne dea informaţii cu privire la începuturile tuturor lucrurilor din lumea necunoscută în care deschidem ochii prin naşterea biologică.
Autorul: Cartea aceasta a fost scrisă de Moise şi, împreună cu următoarele patru scrise de el, face parte dintr-o grupă de cinci cărţi cunoscute sub numirea de: „Pentateucul lui Moise". Dovezi în sprijinul părerii că Moise a fost autorul acestor cărţi se găsesc în: (1) textul acestor cărţi (Exod 17:14; 24:4, 7; 34:27; Num. 33:1-2; Deut. 31:9), (2) alte cărţi ale Vechiului Testament (Iosua 1:7-8; 8:32, 34; 22:5; 1 Împăraţi 2:3; 2 Împăraţi 14:6; 21:8; Ezra 6:18; Dan. 9:11-13; Mal. 4:4), (3) în cărţile Noului Testament (Mat. 19:8; Marcu 12:26; Ioan 5:46-47; 7:19; Rom. 10:5), (4) faptul că descrierile apar a fi ale unui martor ocular, nu a unuia care ar fi trăit la multe secole după aceea (Exod 15:27; Num. 21:1-31; 11:7-8), (5) faptul că autorul manifestă o cunoaştere foarte exactă asupra numelor, cuvintelor, obiceiurilor şi locurilor din Egipt (Gen 13:10; 16:1-3; 33:18; 41:43 cf. Fapte 7:22)
Conţinutul: Cartea Genezei conţine informaţii despre „începuturile" multor lucruri din lumea în care trăim noi astăzi. Descrierea acestor „începuturi" este făcută concentric, începînd cu informaţii globale despre realitatea creaţiei şi apropiindu-se apoi treptat, treptat de lumea imediat înconjurătoare omului. Această apropiere cosmogonică sugerează că întreaga carte este un răspuns pe care Dumnezeu îl dă celor mai arzătoare întrebări ale fiinţei umane: Cine sînt eu? Ce este lumea aceasta în care m-am născut? Cine a făcut-o? De ce m-am născut şi care este raţiunea existenţei mele?
Textul Genezei apare de 60 de ori în conţinutul Noului Testament dovedind într-un sens profund că germenii tuturor revelaţiilor dumnezeieşti sînt plantate aici şi că cine vrea să înţeleagă pe deplin această revelaţie trebuie să înceapă cu această carte.
Geneza este o carte istorică. Ea cuprinde evenimente din „protoistoria omenirii". De fapt am putea împărţii întreaga Biblie în două secţiuni istorice distincte. Evenimentele dinaintea căderii omului (Geneza 1:1 pînă la Geneza 3:24) şi evenimentele de după aceea (Geneza 4:1 pînă la sfîrşitul Bibliei). În cea de a două secţiune istorică sînt redate evenimentele din planul de „mîntuire" a fiinţei umane, adică acele evenimente cauzate de Dumnezeu să se întîmple pentru salvarea omului de la pierzarea veşnică.
Sînt multe feluri în care se poate face istorie; există o istorie a mijloacelor de producţie (tehnologie), o alta a formelor diferite de alcătuire a societăţii umane (sociologie), o alta a diferitelor războaie sau a cuceririlor teritoriale, o altă istorie a cuceririi spaţiului înconjurător şi încă o alta a abilităţii omului de a-şi explica lumea şi raţiunea ei de existenţă (filosofie). Biblia este o carte de istorie în măsura în care cuprinde evenimentele cauzate de Dumnezeu pentru salvarea oamenilor de la pierzarea veşnică produsă de neascultarea din grădina Edenului, în lumina destinului nostru veşnic, Biblia, şi implicit cartea Genezei, este singura naraţiune istorică care ne poate influenţa soarta noastră eternă. Ignorarea celorlalte cărţi de istorie ne poate dăuna relativ, dar ignorarea Bibliei ne poate atrage suferinţa noastră absolută şi de neînlăturat.
În mod normal, după căderea omului în neascultare, Dumnezeu a trebuit să exercite pedeapsa şi să refacă echilibrul dreptăţii. Dumnezeu a ales însă să nu ne facă ceva rău care să ne distrugă veşnic; pedepsele Lui sînt limitate în măsură şi educative în scop. Hotărîrea lui Dumnezeu de a restringe „dimensiunile" pedepsei pentru a ne face bine este ilustrată în cele 8 „legăminte" pe care El le-a făcut cu omul în decursul istoriei. Primele 4 legăminte din această serie de 8 sînt redate în cuprinsul cărţii Geneza. Iată însă o listă completă a tuturor celor 8: (1) Edenic (Gen. 2:16), (2) Adamic (Gen. 3:15), (3) prin Noe (Gen. 9:16), (4) Avraamic (Gen. 12:2), (5) Mozaic (Gen. 19:5), (6) Palestinian (Deut. 30:3), (7) Davidic (2 Sam. 7:16) şi (8) Legămîntul cel Nou (Evrei 8:8; 1 Cor. 11:23-25).
Aşezată la începutul celor 66 de cărţi ale Bibliei, Geneza este şi începutul „revelaţiei de Sine" a lui Dumnezeu, a descoperirii fiinţei Lui către făptura creiată. Această descoperire treptată este progresivă în esenţă şi culminează în Cristos, Dumnezeu adevărat făcut trup şi coborît printre oameni (Ioan 1:18; 14:8-10; Col. 1:15; 2:9; Evrei 1:1-3).
Cunoaşterea pe care oamenii au primit-o despre Dumnezeu este exprimată în „numele" cu care L-au identificat. În mod absolut, Dumnezeu nu poate avea un nume deoarece orice cuvînt reprezintă o realitate statică, iar Dumnezeu este infinit în dimensiunile fiinţei Sale şi în posibilităţile Lui de manifestare. Totuşi, cartea Geneza ne pune la dispoziţie primele trei numiri cu care L-au identificat oamenii pe Dumnezeu: Elohim, Iehova şi Adonai, date oamenilor într-o ordine prestabilită şi desăvîrşită care nu poate fi schimbată fără a altera caracterul revelaţiei lui Dumnezeu către oameni (Exod 6:3), precum şi cele cinci numiri compuse ale numelui lui Dumnezeu: El-Elion: Dumnezeul Cel Prea înalt (Gen. 14:18), Iehova Elohim: Domnul Dumnezeu (15:2), El-Roi: Dumnezeul care mă vede (Gen. 16:13), Iehova-Iire: Domnul va purta de grijă (Gen. 22:14) El-Elohe-Israel: Domnul este Dumnezeul lui Israel (Gen.33:20).
Elohim este o formă de plural care denumeşte un aspect caracteristic al fiinţei divine: Dumnezeu întreit în fiinţă (Gen. 1:26), dar unic în natură şi persoană (Deut. 6:4)
Iehova nu este un nume propriu zis, ci un grup de cuvinte care desfăşoară ceva din caracterul infinit al prezenţei şi posibilităţilor divine: „Eu sînt Cel ce sînt" (Exod 3:11-15). Ocazia în care a apărut acest nume i-a făcut pe mulţi să se oprească asupra lui ca asupra singurului nume veritabil al dumnezeirii. Este bine de ştiut însă că evreii au pierdut ei înşişi pronunţarea corectă a acestei perifraze notate în textul vechi doar prin consoanele HH şi semivocalele Y, W (lingviştii de astăzi înclină totuşi spre forma Yahweh). În timpul Evului Mediu, rabinii au înlocuit vocalele originale cu vocalele din cel de al treilea nume pentru divinitate: Adonai şi astfel s-a ajuns la numirea de „Iehova". Astăzi nimeni nu poate spune că ştie cum a sunat vocea din ceruri prin care S-a identificat Dumnezeu înaintea lui Moise, iar faptul că în textul Bibliei au apărut apoi alte numiri pentru Dumnezeu ne arată clar că nu este bine să ne legăm prea mult de această singură numire.
Adonai, sau mai scurt „Adon" este numirea veche pentru „Stăpîn" sau „Domn" şi este aplicată în textul Vechiului Testament şi omului şi divinităţii (Gen. 15:2). Atunci cînd este aplicat oamenilor „adonai" se scrie cu literă mică.
Faptul că Geneza începe cu cuvintele acestea: „La început Dumnezeu a făcut cerurile şi pămîntul" este de o importantă covîrşitoare. Această afirmaţie limitează rătăcirile imaginaţiei noastre care-l caută pe Dumnezeu în forme aberante şi arbitrare.
„La început Dumnezeu...” - neagă totodată şi Ateismul şi Politeismul. Între vidul nimicului şi confuzia mulţimii de dumnezei, Geneza ni-L aşează înainte pe maiestuosul Dumnezeu unic care este sursa, suportul şi scopul tuturor lucrurilor.
„La început Dumnezeu a făcut...” - neagă Fatalismul cu învăţătura lui bazată pe hazard.
„La început Dumnezeu a făcut...” - neagă şi Evoluţionismul haotic, maşinist şi impersonal.
„La început Dumnezeu a făcut Cerurile şi pămîntul" - neagă Panteismul care susţine că Dumnezeu este totuna cu creiaţia Sa, dar neagă şi Materialismul care, ameţindu-ne cu ceea ce se vede şi pretinzînd că materia este veşnică, caută să ne ascundă izvorul creator, începutul şi Judecătorul desăvîrşit al tuturor celor create.
ÎMPĂRŢIREA CĂRŢII
Tema Genezei fiind: „Suveranitatea divină în creaţie, istorie şi mîntuire", am putea sistematiza cuprinsul cărţii după cum urmează:
I. Protoistoria Omenirii
Patru evenimente de seamă
CREAŢIA - Suveranitatea divină asupra lumii fizice. Priorităţile veşnice ale lui Dumnezeu.
CĂDEREA - Suveranitatea divină în problemele umane. Autoritatea morală divină.
POTOPUL - Suveranitatea divină în pedepsire. Autoritatea judiciară supremă.
CRIZA DE LA BABEL - Suveranitatea divină în răspîndirea şi specificul raselor. Autoritate socială supremă. Stăpînirea deplină asupra societăţii.
II. Istoria patriarhilor
Patru persoane de seamă
AVRAAM - Suveranitatea divină în alegere. Chemare supranaturală.
ISAAC - Suveranitatea divină în alegere. Naşterea supranaturală.
IACOV - Suveranitatea divină în alegere. Îngrijire supranaturală.
IOSIF - Suveranitatea divină în călăuzire. Călăuzire supranaturală.
SCHIŢA CĂRŢII
I. FACEREA LUMII 1:1 - 2:25
a. Facerea universului, 1:1
b. Facerea pămîntului, 1:2 - 2:3
c. Facerea Omului, 2:4 -25
II. CĂDEREA OMULUI 3:1-24
a. Ispitirea, 3:1-7
b. Pedepsele, 3:8-24
III. PROTOISTORIA OMENIRII 4 - 5
a. Cain şi urmaşii lui, 4:1-24
b. Set, 4:25-26
c. De la Adam la Noe, 5:1-32
IV. VIAŢA LUI NOE 6:1 - 10:32
a. Cauzele potopului, 6:1-13
b. Potopul, 6:14-8:19
c. Evenimente de după potop, 8:20 - 9:29
d. Urmaşii lui Noe, 10:1-32
V. TURNUL BABEL, 11:1-9
VI. VIAŢA LUI AVRAAM 11:10-25:11
a. Strămoşii lui Avraam, 11:10-26
b. Familia lui Avraam, 11:27-32
c. Chemarea lui Avraam, 12:1-20
d. Despărţirea lui Avraam de Lot, 13:1-18
e. Lot izbăvit de Avraam, 14:1-24
f. Legămîntul Avraamic, 15:1-21
g. Naşterea lui Ismael, 16:1-16
h. Tăierea împrejur, 17:1-27
i. Nimicirea Sodomei şi Gomorei, 18; 19
î. Avraam şi Abimelec, 20:1-18
j. Naşterea şi jertfirea lui Isaac, 21; 22
k. Moartea Sarei, 23:1-20
l. Căsătoria lui Isaac, 24:1-67
m. Moartea lui Avraam, 25:1-11
VII. URMAŞII LUI ISMAEL, 25:12-18
VIII. VIAŢA LUI IACOV, 25:19-36:43
a. Iacov şi Esau, 25:19-34
b. Isaac şi Abimelec, 26:1-35
c. Iacov în tinereţe, 27:1 - 28:22
d. Iacov la Laban, 29:1 - 30:43
e. Iacov se întoarce în Canaan, 31:1 - 33:20
f. Bătrîneţea lui Iacov, 34:1 - 36:43
IX. VIAŢA LUI IOSIF, 37:1 - 50:26
a. Iosif vîndut în robie, 37:1-36
b. Păcătuirea lui Iuda cu Tamar, 38:1-30
c. Iosif în Egipt, 39:1 -41:57
d. Fraţii lui Iosif vin în Egipt, 42:1 - 45:28
e. Toată familia vine în Egipt, 46:1 - 47:31
f. Binecuvîntarea copiilor lui Iosif, 48:1-22
g. Iacov îşi binecuvîntează fii, 49:1-27
h. Moartea şi îngroparea lui Iacov, 49:28 -50:14
i. Ultimele zile ale lui Iosif, 50:15-26