Titlul: În originalul grec, cartea poartă titlul: „Kata Ioannen" - „după Ioan".
Autorul: Despre Ioan ştim că a fost fiul lui Zebedei şi frate cu Iacov, împreună se ocupau cu pescuitul şi s-au întîlnit pentru prima dată cu Domnul Isus pe malul mării, pe cînd îşi cîrpeau mrejele (Matei 4:21; Marcu 1:19). Ioan a avut toată viaţa lui o relaţie deosebită cu Simon Petru, pe care l-a cunoscut încă dinainte de a deveni ucenic al Domnului Isus. Luca 5:10 ne spune că ei pescuiau împreună. Probabil că Petru era încă de pe atunci un om pe care vîrsta şi mai ales personalitatea l-au ajutat să ocupe o poziţie de lider între ceilalţi. Marcu ne spune că aceşti pescari aveau deja creiată între ei o oarecare intimitate:
„După ce a ieşit din sinagogă, a intrat împreună cu Iacov şi Ioan în casa lui Simon şi a lui Andrei" (Marcu 1:29). Pe Ioan şi Petru îi întîlnim apoi împreună în grupul restrîns de ucenici pe care i-a luat Domnul Isus cu Sine peste tot (Petru, Iacov şi Ioan sînt împreună cu Isus pe Muntele schimbării la faţă, în grădina Gheţimani, etc.). Tot împreună sînt trimişi să pregătească Pastele înainte de răstignirea Domnului (Luca 22:8), împreună se duc în curtea Marelui Preot (Ioan 18:16), împreună îi vedem fugind la mormînt să verifice învierea (Ioan 20:1-10) şi tot împreună îi găsim după înălţarea lui Isus la cer, în activităţile Bisericii primare (Fapte 3:1). Cei doi fuseseră tovarăşi în meseria de pescari şi Mîntuitorul i-a transformat în „pescari de oameni" (Marcu 1:17).
Înainte de a deveni ucenic al lui Isus, Ioan a fost ucenic al lui Ioan Botezătorul (Ioan l:35-40).
Conţinutul cărţii: Spre deosebire de ceilalţi trei Evanghelişti care s-au străduit să aştearnă pe hîrtie viaţa Domnului Isus într-o ordine oarecum cronologică, Ioan porneşte în scrierea Evangheliei sale de la cu totul alte premize.
Evanghelia lui este gîndită ca o necesară „completare" a celorlalte trei. Cu siguranţă că aţi remarcat faptul acesta. Primii Evanghelişti ne-au lăsat scris de unde a venit Isus, în ce sătuc a fost născut, care i-au fost părinţii, copilăria, peregrinările, peripeţiile, lucrările, moartea şi învierea, dar, concentrîndu-se preponderent asupra a ceea ce a făcut Domnul Isus, ei nu ne-au spus destul despre cine a fost de fapt El. Supravieţuind ca longevitate tuturor celorlalţi apostoli, şi ajungînd să trăiască într-o epocă în care divinitatea, nu istoricitatea lui Cristos era contestată, Ioan s-a apucat să scrie căutînd să-şi convingă cititorii că: „Isus este" nu numai fiul Mariei şi al lui Iosif, ci şi „Cristosul, Fiul lui Dumnezeu". Numai un astfel de Isus a putut aduce oamenilor mîntuirea: „şi crezînd, să aveţi viaţa în Numele Lui" (Ioan 20:31)
Acesta este punctul central în care Ioan se deosebeşte de ceilalţi Evanghelişti. Cei trei îl prezintă pe Isus, el merge mai departe şi-L interpretează pe Isus. Ei ni-L prezintă pe Domnul din afară, Ioan pătrunde mai adînc şi ni-L arată aşa cum era pe dinăuntru. Cei trei subliniază „omenescul" din viaţa lui Isus, Ioan ne descopere „divinul" din fiinţa şi lucrările Lui. Sinopticii sînt concentraţi asupra faptelor, Ioan ne lămureşte doctrinele.
Aceste caracteristici care ne coboară în intimitatea fiinţei Domnului Isus sînt factorii care ne fac să „simţim" Evanghelia lui Ioan mai „diferit" decît pe celelalte Evanghelii. Comentariile aşezate de Ioan în jurul „rostirilor" Domnului Isus sînt adevărate studii care s-ar cere examinate cu cea mai mare atenţie, dar de care nu ne putem ocupa în spaţiul restrîns al acestei introduceri.
Cuvinte cheie şi teme caracteristice: O altă nestemată a Evangheliei lui Ioan este aşezarea întregului plan al mîntuirii într-o secvenţă de şapte miracole succesive săvîrşite de Domnul Isus. Evanghelistul ne avertizează că el nu a avut intenţia să scrie tot ceea ce ştie, ci că a „ales" anumite întîmplări ca să ne ajute „să credeţi că Isus este Cristosul, Fiul lui Dumnezeu; şi crezînd, să aveţi viaţa în Numele Lui"(Ioan 20:30-31)
1.- Schimbarea apei în vin (Ioan 2)
- „efectul primirii Cuvîntului într-o inimă de piatră" (25)
2.- Vindecarea fiului unui slujbaş (Ioan 4)
- „acceptarea prin credinţă" (4:50)
3.- Vindecarea ologului (Ioan 5)
- „un răspuns pozitiv la porunca divină" (5:8)
4. - Înmulţirea plinilor (Ioan 6)
- „săvârşirea mîntuirii" (6:32-33)
5.- Umblarea pe mare (Ioan 6)
- „un ajutor dincolo de puterile umane" (6:21)
6.- Vindecarea unui orb din naştere (Ioan 9)
- „vedere nouă într-o lume nouă" (9:3)
7. - Învierea lui Lazăr (Ioan 11)
- „nemuritor prin Isus Cristos" (11:25)
Primele trei sînt ilustraţii pentru condiţiile mîntuirii, ultimele trei sînt consecinţele mîntuirii în viaţa celui credincios, iar cea de a patra este cheia întregii misiuni a lui Cristos. Pentru a înţelegere mai bună a Evangheliei lui Ioan, vă îndemnăm să citiţi şi comentariile făcute epistolelor scrise de el.
Schiţa generală a Evangheliei lui Ioan urmăreşte tainic planul intrării Marelui Preot în CORTUL ÎNTILNIRII. Prin „iluminare" divină Ioan înţelege că umbrele simbolice din Vechiul Testament au fost împlinite în viaţa Mîntuitorului. Cortul dat de Dumnezeu Israelului drept loc de întîlnire dintre divinitate şi oameni se transformă astfel într-o fascinantă anticipare a lucrării lui Dumnezeu, care, prin Cristos, a vrut să-şi „împace lumea cu Sine" (2 Cor. 5:19).
Cei care au citit Evanghelia lui Ioan în limba greacă au rămas surprinşi şi încurcaţi de faptul că la începutul scrierii el proclamă:
„Şi cuvîntul s-a făcut trup, şi a LOCUIT printre noi, plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl" (Ioan 1:14)
Acolo unde în limba română este „a locuit", în limba greacă este „a cortuluit", termen imposibil de tradus în limba noastră pentru că nu există. Ceea ce a vrut să facă Ioan a fost să atragă atenţia cititorilor că viaţa Domnului Isus va fi prezentată ca o „dezlegare" a misterelor ascunse în tiparul Cortului Întîlnirii: viaţa lui terestră va fi prezentată drept lucrare de Mare Preot străbătînd mai întîi curtea de afară, apoi Sfînta cameră a Cortului şi pătrunzînd în final în Sfînta Sfintelor, cu propriul Său sînge pe care-l va turna pe Capacul Ispăşirii.
În cîteva ocazii, Domnul Isus se identifică pe Sine cu acel „Eu sînt", „Iehova" prin care s-a făcut cunoscut Dumnezeu lui Moise. Cîteva pasaje în care Ioan afirmă categoric divinitatea Domnului Isus sunt: Ioan 1:1; 8:58; 10:30; 14:9, 20:28. Ca Dumnezeu întrupat, Isus Cristos se prezintă pe Sine prin cîteva expresii tipice: „Eu sînt pîinea vieţii" (Ioan 6:35, 48), „Eu sînt lumina lumii" (Ioan 8:12; 9:5), Eu sînt uşa (Ioan 10:7, 9), „Eu sînt păstorul cel bun" (Ioan 10:11, 14), „Eu sînt învierea şi viaţa" (Ioan 11:25), „Eu sînt calea, adevărul şi viaţa" (Ioan 14:6), „Eu sînt adevărata viţă" (Ioan 15:1-5).
SCHIŢA CĂRŢII
I. Întruparea Fiului, 1:1-18
II. Prezentarea Fiului, 1:19-4:54
A. De către Ioan Botezătorul, 1:19-34
B. pentru ucenicii lui Ioan, 1:35-51
C. La nunta din Cana, 2:1-11
D. La Templu, 2:12-25
E. pentru Nicodim, 3:1-21
F. Încă o dată de Ioan Botezătorul, 3:22-36
G. pentru femeia samariteancă, 4:1-42
H. pentru un slujbaş împărătesc, 4:43-54
III. Confruntările Fiului, 5-12
A. La un praznic în Ierusalim, 5:1-47
1. Semnul supranatural, 5:1-9
2. Reacţia formalismului, 5:10-18
3. Cuvîntarea, 5:19-47
B. La un Paşte din Galileea, 6:1-71
1. Semnul supranatural, 6:1-21
2. Cuvîntarea, 6:22-40
3. Reacţia celor fireşti, 6:41-71
C. La un praznic al corturilor, 7:1-10:21
1. Controversa nr.1: cuvîntarea, 7:1-29
2. Reacţia ascultătorilor, 7:30-36
3. Controversa nr.2: cuvîntarea, 7:37-39
4. Reacţia ascultătorilor, 7:40-53
5. Controversa nr.3: cuvîntarea, 8:1-58
6. Reacţia ascultătorilor, 8:59
7. Controversa nr.4: semnul supranatural, 9:1-12
8. Reacţiile, 9:13-41
9. Controversa nr.5: cuvîntarea, 10:1-18
10. Reacţii împărţite, 10:19-20
D. La praznicul înnoirii Templului, 10:22-42
1. Cuvîntarea, 10:22-30
2. Refuzul şi acceptarea, 10:31-42
E. La casa din Betania, 11:1-12:11
1. Semnul supranatural, 11:1-44
2. Reacţiile lor, 11:45-57
3. Maria Îl unge cu mir, 12:1-8
4. Reacţiile lor, 12:9-11
F. La Ierusalim, 12:12-50
1. Intrarea triumfală, 12:12-19
2. Învăţăturile Lui, 12:20-50
IV. În şcoala Fiului, 13:1-16:33
A. Despre iertare, 13:1-20
B. Despre trădare şi trădător, 13:21-30
C. Despre plecarea Lui, 13:31-38
D. Despre cer, 14:1-14
E. Despre Duhul Sfînt, 14:15-26
F. Despre pacea lăuntrică, 14:27-31
G. Despre rodnicie, 15:1-17
H. Despre lume ca sistem, 15:18-16:6
I. Despre misiunea Duhului Sfînt, 16:7-15
J. Despre revenirea Lui, 16:16-33
V. Mijlocirea Fiului, 17:1-26
VI. Răstignirea Fiului, 18:1-19:42
A. Arestarea, 18:1-11
B.Judecata, 18:12-19:15
1. Înaintea lui Ana, 18:12-23
2. Înaintea lui Caiafa, 18:24-27
3. Înaintea lui Pilat, 18:28-19:16
C. Răstignirea, 19:17-37
D. Înmormîntarea, 19:38-42
VII. Învierea Fiului, 20:1-21:25
A. Mormîntul gol, 20:1-10
B. Arătările Domnului cel înviat, 20:11-21:25
1. pentru Maria Magdalena, 20:11-18
2. pentru ucenicii fără Toma, 20:19-25
3. pentru ucenicii cu Toma, 20:26-31
4. pentru şapte dintre ucenici, 21:1-14
5. pentru Petru şi pentru ucenicul pe care-i iubea Isus, 21:25
VIII. Infinitatea Fiului, 21:25