Scrisoarea lui Pavel către Biserica din Colose s-a născut în timpuri grele, cînd învăţătura curată a Evangheliei era sub atacul pervertitor al ereziilor filosofiei gnostice. Din închisoarea Romei, Pavel aşterne pe hîrtie rînduri de scriere profundă cu implicaţii care trec dincolo de timp şi de spaţiu prezentîndu-ni-L pe Cristos în copleşitoarea Lui importanţă cosmică. Pentru cititorul de azi, cele scrise de Pavel pot şi trebuie să constituie un ghid înspre înţelegerea persoanei şi lucrării Domnului Isus Cristos.
Pentru titlul, autorul şi data vezi introducerea la Epistola către Efeseni.
Contextul scrierii: Oraşul Colose era situat la aproape 170 de kilometri distanţă de Efes şi îşi înşira locuitorii de-a lungul şerpuitoarei văi a rîului Licus. Pe albia rîului la vale, după un drum de 18 kilometri, ajungeai aproape de vărsarea Licusului în rîul Meander în ţinuturile oraşelor Laodicea şi Ierapole. Aceste două cetăţi stăteau faţă în faţă pe cele două maluri ale rîului şi-şi înlesneau una alteia dezvoltarea.
La vremea cînd scrie Pavel, toate cele trei cetăţi erau cuprinse în provincia Romană a Asiei. Locuitorii acestor oraşe erau bogaţi şi afluenţi atît în cele materiale, cît şi în cele culturale. Deşi greu încercaţi de activităţile vulcanice din străfunduri, care le-au pricinuit adeseori cutremure devastatoare, locuitorii n-au vrut să părăsească aceste meleaguri ale belşugului. Mai tîrziu apostolul Ioan avea să mustre Biserica din Laodicea pentru nevegherea ei, pentru superficialitatea credinţei ei şi pentru încrederea ei în lucrurile materiale (Apoc. 3:17-18).
Despre Biserica din Colose ştim precis că ea nu a fost înfiinţată de Pavel (Col. 2:1). Se pare că cel ce le vestise Evanghelia fusese unul dintre discipolii şi colaboratorii lui Pavel, Epafras (Col. 1:6-7).
Activitatea acestui lucrător se întindea peste toate Bisericile din valea rîului Licus. Rîvna lui este recunoscută şi lăudată de Pavel (Col. 4:12-13).
Pentru a înţelege mai bine ce se întîmplase în Colose este bine să-i comparăm pe cei de acolo cu exemplul pe care Pavel se străduia să-l dea tuturor. Dacă vă mai aduceţi aminte, Pavel mărturisise celor din Filipi că el „aleargă spre ţintă", căutînd „să-L cunoască pe Cristos" şi să se identifice duhovniceşte cu itinerarul parcurs de Cristos în suferinţa, moartea şi învierea Sa. Mesajul apostolului era mărturia unuia care nu se putea opri la jumătate de drum, mulţumindu-se numai cu jumătăţi de măsură. El dorea mereu mai mult şi... mai mult din Cristos. Prin comparaţie cu el, ceea ce se întîmplase în Colose era că cei de acolo nu se puteau mulţumi... numai cu Cristos!
Pavel îl dorea pe Domnul, cei din Colose doreau şi „altceva" pe lîngă Domnul.
Fără îndoială că în aceste centre ale Asiei pătrunsese învăţătura otrăvită a gnosticilor greci. Despre această filosofic şi despre pretenţiile ei tulburi vom avea ocazia să vorbim mai mult în introducerile la epistolele scrise de apostolul Ioan. Pînă atunci este suficient să spunem că această erezie:
a) ataca persoana şi suficienţa lucrării făcute de Cristos pentru mîntuirea lumii.
b) adăuga Evangheliei învăţături străine care o transformau într-o simplă „alternativă" a celorlalte „căutări filosofice ale omenirii".
Gnosticismul era o şcoală filosofică bazată pe o cunoaştere tainică („gnoza") obţinută printr-un proces de iniţiere în urma căruia li se împărtăşeau discipolilor cunoştinţe despre starea lumii şi despre căile spre refacerea „unităţii şi armoniei cosmice primordiale". Gnosticii priveau lumea ca pe o succesiune de şapte sfere concentrice ale existenţei cu centrul în Dumnezeu. La mijloc era sfera prezenţei divine, după care se înşirau apoi sferele, din ce în ce mai inferioare, ale „domniilor, dregătoriilor, şi stăpînirilor cereşti". Născut accidental în cea mai periferică sferă a existenţei, sfera materiei, omul era chemat să caute să se desprindă de ea şi să trăiască în spirit marea aventură a călătoriei prin „sferele cereşti" înspre „pleroma" sau locul plinătăţii dumnezeirii.
Formulată în termeni foarte apropiaţi creştinismului, această învăţătură a gnosticilor a făcut prăpăd în sînul Bisericilor primare. Comentatorii moderni o văd ca pe o încercare tardivă, dar energică a Diavolului de a împiedica răspîndirea mesajului curat al Evangheliei mîntuitoare prin jertfa de la Calvar.
Redus la cîteva cuvinte, avertismentul lui Pavel spune celor din Colose că nu tot ce seamănă a Evanghelie este Evanghelie. Aduceţi-vă aminte ce le spusese Galatenilor:
„Mă mir că treceţi aşa de repede de la Cel ce v-a chemat prin harul lui Cristos, la o altă Evanghelie. Nu doar că este o altă Evanghelie; dar sînt unii oameni care vă tulbură şi voiesc să răstoarne Evanghelia lui Cristos. Dar chiar dacă noi înşine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o Evanghelie, deosebită de aceea pe care v-am propovăduit-o noi, să fie anatema!
Cum am mai spus, o spun şi acum; dacă vă propovăduieşte cineva o Evanghelie, deosebită de aceea pe care aţi primit-o, să fie anatema!" (Gal.1:6-9).
Erezia care pătrunsese în Colose era o încrucişare de noţiuni filosofice orientale şi de restricţii alimentare iudaice. Gnosticismul reuşise să strîngă sub acelaşi acoperiş idei contrare şi nu de puţine ori contradictorii. Nu era pentru prima oară şi vai, nici pentru ultima oară, cînd speculaţii rafinate filosofice se uneau cu regulile rigide ale unei religii a faptelor şi ritualelor exterioare. Extremele se ating în eroare pentru că, aşa cum spunea cineva: „dacă mergi suficient de mult înspre est, ajungi cu siguranţă la vest".
Biserica trebuie să ştie să se ferească de atacurile învăţăturilor greşite. Iată un pasaj din instrucţiunile pe care i le dă Pavel mai tînărului Timotei:
„Dar Duhul spune lămurit că în vremurile din urmă, unii se vor lăsa de credinţă, ca să se lipească de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor, abătuţi de făţărnicia unor oameni care vorbesc minciuni, însemnaţi cu fierul roş în însuşi cugetul lor. Ei opresc căsătoria şi întrebuinţarea bucatelor, pe care Dumnezeu le-a făcut ca să fie luate cu mulţumiri de către ceice cred şi cunosc adevărul" (1 Timotei 4:1-3).
Conţinutul scrierii: Întreaga epistolă către cei din Colose este un răspuns dat atacului învăţătorilor eretici. Mesajul central al scrisorii este: „Cristos, plinătatea Dumnezeirii", iar intenţia declarată a apostolului este aceea de a-i convinge pe cei ce L-au primit pe Cristos că, dacă îl au pe El, nu mai au nevoie de nimic altceva.
Punctul central al întregii scrisori se găseşte în versetul 9 din capitolul 2. În acest text, Pavel aşează „pleroma" de care vorbeau gnosticii în chiar fiinţa lui Cristos:
„Luaţi seama ca nimeni să nu vă fure cufilosofia, şi cu o amăgire deşartă, după datina oamenilor, după învăţăturile începătoare ale lumii, şi nu după Cristos. Căci în El locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii. Voi aveţi totul deplin în El, care este capul oricărei domnii şi stăpîniri" (Col. 2:8-10).
Apostolul prezintă planul lui Dumnezeu de a reface „unitatea şi armonia cosmică primordială" nu prin ceea ce spuneau gnosticii, ci prin Cristos:
„El ne-a izbăvit de sub puterea întunerecului şi ne-a strămutat în împărăţia Fiului dragostei Lui, în care avem răscumpărarea, prin sîngele Lui, iertarea păcatelor.
El este CHIPUL DUMNEZEULUI CELUI NEVĂZUT, cel întîi născut din toată zidirea. Pentrucă prin El au fost făcute toate lucrurile care sînt sub ceruri şi pe pămînt, cele văzute şi cele nevăzute; fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpîniri. Toate au fost făcute prin El şi pentru El.
El este mai înainte de toate lucrurile şi toate se ţin prin El.
El este Capul trupului, al Bisericii.
El este începutul, cel dintîi născut dintre cei morţi, pentru ca în toate lucrurile să aibă întîietatea.
Căci Dumnezeu a vrut ca toată plinătatea să locuiască în El, şi SĂ ÎMPACE TOTUL CU SINE prin El, atît ce este pe pămînt cît şi ce este în ceruri, făcînd pace, prin sîngele crucii Lui" (Col. 1: 13-20).
Pentru Pavel, rezolvarea problemei umane, nu este „aventuroasa călătorie prin sferele cereşti", ci primirea lui Cristos în inimă, căci, întrucît omul nu putea ajunge singur la slavă, Dumnezeu a coborît slava la nivelul nostru şi ne-a oferit-o prin Cristos:
„Vreau să zic: taina ţinută ascunsă din veşnicii şi în toate veacurile, dar descoperită acum sfinţilor Lui, cărora Dumnezeu a voit să le facă cunoscut care este bogăţia slavei tainei acesteia între neamuri, şi anume: Cristos în voi, nădejdea slavei!" (Col. 1:26-27).
Conştient de existenţa unor „domnii şi stăpîniri" care se opun lui Dumnezeu prin învăţături greşite şi care vor să-I zădărnicească planurile, Pavel scrie:
„A dezbrăcat domniile şi stăpînirile, şi le-a făcut de ocară înaintea lumii, după ce a ieşit biruitor asupra lor prin cruce" (Col. 2:15).
În ce priveşte „datinile religioase", Pavel îi absolvă pe creştini de necesitatea respectării lor:
„Nimeni dar să nu vă judece cu privire la mîncare sau băutură, sau cu privire la o zi de sărbătoare, cu privire la o lună nouă, sau cu privire la o zi de Sabat, care sînt umbra lucrurilor viitoare, dar trupul este al lui Cristos" (Col. 2:16-23).
Soluţia tuturor problemelor de viaţă creştină este aşezată de Pavel în viaţa de înviere care trebuie să pulseze în vinele noastre. La sfinţenia creştină se ajunge nu prin „îmbunătăţirea şi disciplinarea firii pămînteşti", ci prin primirea unei naturi din Cristos care va rodi de la sine:
„Dacă deci aţi înviat împreună cu Cristos, să umblaţi după lucrurile de sus, unde Cristos şade la dreapta lui Dumnezeu. Gîndiţi-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pămînt. Căci voi aţi murit şi viaţa voastră este ascunsă cu Cristos în Dumnezeu" (Col. 3:1-3).
SCHIŢA CĂRŢII
Cuvînt de introducere (1:1-8)
Rugăciune pentru „umplere" şi „purtare într-un chip vrednic" (1:9-14)
1. DOCTRINĂ - „să vă umpleţi" (cap.1-2)
Cristos - plinătatea lui Dumnezeu în creaţie (1:15-18)
Cristos - plinătatea lui Dumnezeu în răscumpărare (1:19-23)
Cristos - plinătatea lui Dumnezeu în Biserică (1:24-2:7)
Cristos - plinătatea lui Dumnezeu în luptă cu erezia (28-23)
2. PRACTICA - „să vă purtaţi într-un chip vrednic" (cap.3-4)
Viaţa nouă - şi fiecare credincios (3:1-11)
Viaţa nouă - şi credincioşii între ei (3:12-17)
Viaţa nouă - şi relaţiile de familie (3:18-21)
Viaţa nouă - şi relaţiile de muncă (3:22-4:1)
Încheiere (4:2-18)