Titlul: În originalul grec, cartea poartă numele: „Ioannou G" - „Ioan G", „gama" fiind a treia literă din alfabetul grecesc.

Autorul: Acelaşi „presbiter" care a scris şi cea de a doua epistolă este şi autorul acesteia (2 Ioan 1; 3 Ioan 1). De data aceasta, apostolul Ioan se adresează nu Bisericii şi nici unei familii ci unui frate din Biserică.

Data: A doua şi a treia epistolă a lui Ioan au fost probabil scrisori de salut care au însoţit cea dintîi epistolă spre destinatarii ei. Data scrierii lui 3 Ioan deci trebuie să fie plasată tot în preajma anului 90 d.Cr.

Contextul scrierii: Cea de a treia epistolă s-a născut pe fondul aceloraşi frămîntări care tulburau viaţa Bisericii creştine din Asia spre sfîrşitul vieţii lui Ioan. Rămas ultimul ucenic al Domnului în viaţă, Ioan veghează asupra adunărilor creştine şi asupra celor care funcţionează ca lideri spirituali ai Bisericii.

Conţinutul cărţii: Această a treia epistolă a lui Ioan este scurtă în conţinut, dar plină de informaţii care trebuiesc toate studiate. Epistola poate fi considerată o scrisoare de însoţire şi recomandare pentru „cărăuşii" trimişi să răspîndească epistola scrisă de Ioan pentru apărarea credinţei în acele timpuri de atacul furibund al ereticilor „gnostici": „Vei face bine să îngrijeşti de călătoria lor, într-un chip vrednic de Dumnezeu; căci au plecat pentru dragostea Numelui Lui, fără să primească ceva de la neamuri. Este datoria noastră dar, să primim bine pe astfel de oameni, ca să lucrăm împreună cu adevărul" (3 Ioan 7-8).

La fel de bine însă, epistola poate fi citită ca şi un studiu în comportamentul liderilor spirituali ai Bisericii. Ioan, Gaiu, Diotref şi Dimitrie sînt tot atîtea tipuri de slujitori ai Bisericii. Ioan este „presbiterul" cu autoritate apostolică, Gaiu este lucrătorul tînăr plin de rîvnă care se avîntă dincolo de limitele puterilor sale (3 Ioan 2-3). Creşterea lui spirituală era supravegheată direct de Ioan. În Biserica în care se afla, Gaiu este prins Între exemplul rău dat de Diotref („Diotref, căruia îi place să aibă întîietatea între ei, nu vrea să ştie de noi. Ne cleveteşte cu vorbe rele, nu primeşte pe fraţi şi împiedică şi pe cei ce voiesc să-i primească, şi-i dă afară din Biserică" - v. 9-10) şi exemplul bun dat de Dimitrie („Toţi, chiar şi Adevărul, mărturisesc bine despre Dimitrie; şi noi mărturisim despre el; şi ştii că mărturisirea noastră este adevărată" - v.12). Sfatul pe care Ioan i-l dă lui Gaiu este să nu se lase biruit de rău şi să se ia după exemplul bun stabilit de Dimitrie: „Prea iubitule, nu urma răul, ci binele. Cine face binele este de la Dumnezeu; cine face răul n-a văzut pe Dumnezeu" - v. 11).

Cuvinte cheie şi teme caracteristice: În textul acestei epitole ne întîlnim iarăşi cu „umblarea în adevăr” (3 Ioan 4), cu „umblarea în dragoste" (3 Ioan l, 6, 7) şi cu grija lui Ioan pentru Biserica Domnului. Intimitatea dintre apostol şi credincioşi este ilustrată cum nu se poate mai bine de exprimarea dorinţei lui Ioan de a sta de vorbă cu ei „gura" către gură" (2 Ioan 12; 3 Ioan 13).

SCHIŢA CĂRŢII

Introducere, 1

I. GAIU - LUCRAREA ÎN ADEVĂR ŞI ÎN DRAGOSTE 
Un lucrător în creştere 
a. Credincioşie faţă de adevăr, 3-4 
b. Slujire fată de fraţi, 5 
c. Umblare în dragoste, 6 
d. Colaborare cu fraţii, 7-8

II. DIOTREF, LUCRAREA ÎN FIREA PĂMÎNTEASCĂ 
Un lider firesc 
a. Îi place să aibă întîietatea, 9 
b. Nu vrea să ştie de alţii, 9 
c. Îi cleveteşte pe alţi lucrători, 10 
d. Nu primeşte pe fraţi, 10 
e. Crede că este„proprietarul" Bisericii, 10 
f. Dă afară pe cine vrea el, 10 
g. Va trebui să fie disciplinat, 10 
h. Este un pericol pentru creşterea altora, 10

III. DIMITRIE, LUCRAREA VORBITĂ DE BINE 
Un exemplu demn de urmat 
a. Sprijinit pe Cuvîntul lui Dumnezeu, 12, 
b. Vorbit de bine de fraţii din Biserică, 12 
c. Confirmat de apostoli, 12

Încheiere, 13-14

A PHP Error was encountered

Severity: Core Warning

Message: PHP Startup: Unable to load dynamic library 'pdo_sqlite' (tried: /usr/lib/php/20190902/pdo_sqlite (/usr/lib/php/20190902/pdo_sqlite: cannot open shared object file: No such file or directory), /usr/lib/php/20190902/pdo_sqlite.so (/usr/lib/php/20190902/pdo_sqlite.so: undefined symbol: php_pdo_unregister_driver))

Filename: Unknown

Line Number: 0

Backtrace: