Titlul: În originalul grec, cartea poartă numele: „Pros Timotheon A" - „Către Timotei - A". Despre Timotei ştim că a fost un copil născut dintr-o căsătorie „mixtă" între un tată grec şi o mamă evreică (Fapte 16:1). Încă din cea mai fragedă pruncie, Timotei a luat cunoştinţă cu scrierile sfinte evreieşti prin mama lui, numită Eunice şi prin bunica lui, numită Lois (1 Tim. 1:5; 3:15). S-a convertit cu ocazia primei vizite a lui Pavel la Listra (1 Cor. 4:17; 1 Tim. 1:2; 2 Tim. 1:2). Cu ocazia celei de a doua vizite în Listra, Pavel hotărăşte să-l ia cu el şi-l taie împrejur din pricina iudeilor (Fapte 16:1-3). Este clar că pînă la ceasul acela, Timotei fusese privit de evrei ca un produs „compromis" al unei căsătorii „nelegiuite" şi crescut de un tată care n-a vrut să respecte asezămintele tradiţionale ale religiei evreilor. Crescut de Pavel şi ordinat în lucrarea creştină (1 Tim. 4:14; 2 Tim. 1:6), Timotei devine colaboratorul şi însoţitorul apostolului în călătoriile sale prin Troa, Berea, Tesalonic şi Corint (Fapte 16 - 18; 1 Tes. 3:1, 2). În timpul celei de a treia călătorii misionare, Timotei lucrează împreună cu Pavel sau este trimis ca reprezentant al apostolului în Efes, Macedonia şi Corint. Timotei a stat cu Pavel în timpul primei lui detenţii la Roma şi s-a înapoiat împreună cu apostolul la Filipi (Filip. 2:19-23). Mai tîrziu, Pavel îl lasă la Efes pentru a supraveghea lucrarea de acolo (1 Tim. 1:3), dar cînd este iarăşi închis, apostolul îl roagă să vină alături de el la Roma (2 Tim. 4:9, 21). Textul din Evrei 13:23 ne spune că Timotei însuşi a călcat pe urmele apostolului gustînd din viaţa amară a închisorii.

Personalitatea lui Timotei este remarcabilă. Bolnăvicios (1 Tim. 5:23), timid (1 Tim. 1:7) şi fără experienţă (1 Tim. 4:12), el a lucrat cu devotament alături de Pavel, dovedind abilitate de predicator, credincioşie de ucenic, rîvnă de apostol şi perseverenţă de misionar.

Autorul: Epistolele pastorale sînt o expresie a grijei apostolului Pavel pentru Biserici şi pentru ucenicii pe care el i-a promovat în lucrarea Evangheliei. „Tu dar, copilul meu, întăreşte-te în harul care este în Cristos Isus. Şi ce ai auzit de la mine în faţa multor marturi, încredinţează la oameni de încredere, care să fie în stare să înveţe şi pe alţii" (2 Tim. 2: 1-2). Extraordinara răspîndire a creştinismului din primele veacuri poate fi explicată numai dacă ţinem seama că atunci Biserica se răspîndea nu prin „teologie", ca astăzi, ci prin „ucenicie" (Fapte 18:23-28).

Data: Pavel scrie această scrisoare în preajma anului 63 d.Cr. la puţin timp după eliberarea lui din închisoarea de la Roma. Trecuseră 7 ani de cînd apostolul îi avertizase pe presbiterii bisericii din Efes de pericolul „lupilor răpitori" care se vor strecura în Biserică şi nu vor cruţa turma (Fapte 20:29, 30). Temerile apostolului se confirmaseră între timp. Urmaşii lui Imeneu şi Alexandru, pe care Pavel îi dăduse pe mîna Satanei, ca să se înveţe să nu hulească (1 Tim 1:20-21) ridicaseră din nou capul (1 Tim. 4:1-3). Acum în Efes era lucrător Timotei şi Pavel revine în scrisoarea pe care o trimite asupra aceloraşi teme discutate cu episcopii Bisericii.

Contextul scrierii: Timotei primeşte aceste epistole ale lui Pavel în timpul şederii lui în Biserica din Efes. Pavel lucrase cu mult spor în oraşul acela şi inima lui era legată tare de credincioşii de acolo. De fapt, lucrarea lui Dumnezeu în Efes a fost aşa de puternică, iar numărul convertiţilor la creştinism a fost aşa de mare încît într-un interval de timp de 50 de ani templele păgîne au rămas goale şi multe dintre ele au trebuit închise. Iată ce găsim scris în cronica din cartea Faptele Apostolilor:

„În urmă, Pavel a intrat în sinagogă, unde vorbea cu îndrăzneală. Timp de trei luni a vorbit cu ei despre lucruri privitoare la Împărăţia lui Dumnezeu şi căuta să înduplece pe cei ce-l ascultau. Dar, fiindcă unii rămîneau împietriţi şi necredincioşi, şi vorbeau de rău Calea Domnului înaintea norodului, Pavel a plecat de la ei, a despărţit pe ucenici de ei, şi a învăţat în fiecare zi pe norod în şcoala unuia numit Tiran. Lucrul acesta a ţinut doi ani, aşa că toţi ceice locuiau în Asia, iudei şi Greci, au auzit Cuvîntul Domnului" (Fapte 19:8-10).

Fără îndoială că expresia: „toţi ceice locuiau în Asia au auzit Cuvîntul Domnului" nu înseamnă că toţi locuitorii Asiei au venit ei înşişi la Pavel în Efes sau că toţi s-au înscris în şcoala lui Tiran. Răspîndirea deosebită a Evangheliei s-a făcut prin cei pregătiţi de Pavel în acea şcoală a lui Tiran şi trimişi apoi să propovăduiască mai departe. Tactica lucrării lui Pavel a fost să atingă personal centrele majore din Imperiu şi să instruiască acolo pe lucrătorii care să răspîndească apoi în jur Evanghelia. În vremea aceea nu existau Seminarii şi nici şcoli teologice. Metoda folosită de apostol pentru multiplicarea numărului de vestitori ai Evangheliei este descrisă în cea de a doua epistolă către Timotei:

„Dar tu, copilul meu, întăreşte-te în harul care este în Cristos Isus. Şi ce ai auzit de la mine, în faţa multor marturi, încredinţează la oameni de încredere, care să fie în stare să înveţe şi pe alţii" (2 Tim. 2:1-2).

Apostolul îl sfătuieşte pe Timotei să preia tactica lui de lucru şi să „se multiplice" pe sine, instruind lucrători care să poarte mai departe Evanghelia. În textul de mai sus sînt cuprise patru nivele de lucrători implicaţi în lucrarea creştină:

1) Pavel - l-a instruit pe Timotei şi pe mulţi alţii („în faţa multor marturi").

2) Timotei - este îndemnat să încredinţeze învăţătura primită la alţi „oameni de încredere".

3) Aceşti „oameni de încredere" - vor trebui aleşi după capacitatea for de a fi „în stare să înveţe şi pe alţii".

4) Acei „alţii" necunoscuţi încă, dar care se vor integra apoi în această „ştafetă nevăzută" a Evangheliei.

Un alt lucru pe care trebuie să-l spunem despre caracteristicile acelei perioade este faptul că în vremea aceea Bisericile nu aveau clădiri afectate ţinerii de servicii divine. Grupurile de creştini se întruneau în casele celor credincioşi (Rom. 16:5, 23), în aer liber sau în săli luate cu chirie (Fapte 8-10). Clădirile de Biserici au apărut numai după 200 de ani de la moartea lui Pavel, cînd, în urma decretului dat de Constantin cel Mare, a fost încetată persecuţia asupra credincioşilor şi creştinismul a devenit religie de Stat. În vremea lui Timotei, existau sute de „Biserici" mici care se adunau prin case (Filimon 2), sub călăuzirea unor lideri locali numiţi fie „presbiteri", fie „păstori", fie „episcopi" (Fapte 20:17, 28).

Conţinutul cărţii: Epistolele către Timotei şi Tit sînt veritabile cursuri de „teologie pastorală". Oricine vrea să-l aibă pe Pavel drept profesor, poate citi aceste lucrări ale lui. În vremea aceea, Timotei a funcţionat ca reprezentant apostolic în Efes şi probabil şi în alte părţi ale Asiei. Misiunea lui a fost să „aşeze presbiteri", să corecteze învăţăturile greşite şi să supravegheze viaţa Bisericilor înfiinţate de Pavel. Din textul cărţii reiese clar că epistola este o continuare a învăţăturilor pe care Pavel i le-a dat lui Timotei prin viu grai (1 Tim. 1:3-4). Scopul urmărit de Pavel cu colaboratorii săi mai tineri este exprimat foarte clar în 1 Tim. 3:14-15: „Îţi scriu aceste lucruri cu nădejdea că voi veni în curînd la tine. Dar dacă voi zăbovi, să ştii cum trebuie să te porţi în casa Dumnezeului celui viu, stîlpul şi temelia adevărului".

Cine citeşte cu atenţie scrisorile pastorale scrise de Pavel observă foarte repede că toate sînt un fel de testament al apostolului. Ucenicii lui sînt îndemnaţi în mod repetat să „păstreze" ceea ce le fusese încredinţat (1 Tim. 1:18-19; 3:9; 6:14, 20; 2 Tim. 1:13, 14; 2:2). Averea lăsată de apostol urmaşilor săi este identificată în 1 Tim. 1:11: „Evanghelia slavei fericitului Dumnezeu care mi-a fost încredinţată mie". Epistolele pastorale sînt o ilustrare a schimbului de ştafetă dintre două generaţii de lucrători: Pavel i-a crescut pe colaboratorii săi prin exemplu personal şi prin învăţătură (Filip. 3:17; 4:9). Acum este rîndul lui Timotei să ducă ştafeta mai departe. Metoda de creştere trebuie să rămînă mereu aceiaşi: exemplul personal şi învăţătura (1 Tim. 4:12-13, 16).

Conţinutul epistolei este foarte clar şi foarte sistematic aşezat: după o scurtă explicare a motivului pentru care a fost scrisă cartea (1 Tim. 1:1-17), urmează îndemnul lui Pavel pentru „păstrarea" moştenirii spirituale lăsate de Pavel (1 Tim. 1:18-20). Acest „depozit de învăţătură" este apoi descris în două secţiuni caracteristice: prima parte cuprinde învăţătura despre Biserică şi despre organizarea ei (1 Tim. 2 şi 3), iar a doua parte cuprinde învăţătura despre lucrătorul creştin şi despre felul lui de comportament faţă de diferite categorii de credincioşi din Biserică (1 Tim. 4-6).

Cuvinte cheie şi teme caracteristice: Tema întregii cărţi este sintetizată în următoarea expresie: „Ca să şti cum să te porţi în Biserică" (1 Tim. 3:15).

1 Timotei şi Tit sînt cele două epistole care ne prezintă caracterul şi caracteristicile liderilor spirituali ai Bisericii: ce sînt ei în ei înşişi (1 Tim. 3:2), ce sînt ei în relaţiile cu alţii (1 Tim. 3:3), ce sînt ei în familiile lor (1 Tim. 3:4-5) şi ce sînt ei în relaţiile cu lumea din jur (1 Tim. 3:6-7).

SCHIŢA CĂRŢII 
„Manualul presbiterilor"

Introducere 1:1-17 
Îndemn, 1:18-20

I. Biserica şi organizarea ei 2-3 
a. Lucrarea în Biserică, 2:1-7 
b. Rugăciunea în Biserică, 2:8 
c. Poziţia femeii în Biserică, 2:9-15 
d. Lucrătorii Bisericii 
Presbiterii, 3:1-7 
Diaconii, 3:8-14

II. Conduita lucrătorul creştin 4-6 
a. În combaterea învăţătorilor mincinoşi, 4:1-6 
b. În practicarea evlaviei, 4:7-11 
c. Într-o pildă de viaţă şi învăţătură, 4:11-16 
d. În relaţiile cu cei tineri şi cu cei bătrîni, 5:1 -2 
e. În îngrijirea văduvelor din Biserică, 4:3-16 
f. În relaţiile cu ceilalţi presbiteri, 5:17-25 
g. În relaţiile cu cei aflaţi în robie, 6:1-8 
h. În relaţiile cu cei bogaţi, 6:9-19

Repetarea îndemnului, 6:20-21