Cu cartea 1 Samuel începem să citim cele trei grupe de cărţi duble din Vechiul Testaemnt - 1 şi 2 Samuel, 1 şi 2 Împăraţi şi 1 şi 2 Cronici. Ele alcătuiesc împreună o unitate distinctă acoperind perioada istorică delimitată de ridicarea şi prăbuşirea monarhiei în Israel, adică aproximativ 500 de ani scurşi pe albia vremii între 1095-586 î.Cr.
Titlul: Cartea poartă numele autorului ei: Samuel, care tălmăcit înseamnă „cerut de la Dumnezeu". În originalul evreiesc, cele două cărţi ale lui Samuel, ca de altfel şi celelalte două cărţi duble, au format la început o singură carte, împărţirea prezentă se datorează traducătorilor în limbile greacă şi latină. Deşi criticată de unii, împărţirea actuală îşi are meritul ei, deoarece 2 Samuel, ocupîndu-se prin excelenţă de cei 40 de ani de domnie ai împăratului David, merita să alcătuiască un volum aparte.
Autorul: Fără nici o îndoială, Samuel este cel ce a început să scrie această minunată cronică de istorie. Probabil că primele 24 de capitole sînt în întregime ale lui. Restul a fost adăugat de Natan şi Gad aşa cum găsim lămurit în 1 Cronici 29:29 şi în 1 Samuel 10:25.
Data: Aproximativ 930 î.Cr. şi cam 100 de ani după aceea. Cartea acopere o perioadă de 115 ani din istoria lui Israel.
Conţinutul cărţii: 1 Samuel este o cronică a tranziţiei lui Israel de la teocraţie la monarhie. Dumnezeu n-a vrut niciodată ca Israelul să aibă un alt împărat în afară de El însuşi. Dorinţa Lui a fost ca să ridice din mijlocul poporului conducători iscusiţi care să se afle întotdeauna sub ordinele Lui. Legea şi Marele Preot ar fi trebuit să reglementeze viaţa poporului în ascultarea lor deplină de Domnul. Dar n-a fost aşa. Israelul s-a depărtat de Dumnezeu, a iubit păcatul şi s-a aplecat spre idolatrie. Lipsiţi de limitările Legii poporul ajunsese fără frîu. Soluţia ar fi fost o întoarcere la Domnul şi la „mărturie", dar poporul a ales o altă cale: ei i-au cerut lui Samuel să aşeze un împărat peste ei, aşa „cum ou toate neamurile" (1 Sam. 10:3). Cererea lor fusese anticipată de previziunile lui Dumnezeu. Aduceţi-vă aminte ce le spusese El prin Moise în Deuteronomul 17:14-20. Poate că într-un fel, bătrînii lui Israel au văzut în aceast pasaj nu un avertisment, ci o ultimă portiţă de ieşire din impas pentru viitor.
Conţinutul cărţii 1 Samuel va putea fi ţinut foarte uşor în minte dacă o vom numi: „cartea celor trei conducători": Samuel (cap 1-7), Saul (cap. 8-15) şi David (cap.16-31). Fireşte, acţiunile acestor trei oameni se suprapun în anumite texte, dar, în mare, împărţirea aceasta a cărţii este corectă.
Samuel este una ditre cele mai luminoase figuri din întreaga istorie a lui Israel. Cu greu am putea găsi scris ceva rău despre el în paginile Scripturii. Ca importanţă, Samuel încheia şirul judecătorilor, este primul din şirul profeţilor, întemeiază prima mişcare de educaţie religioasă din istoria Israelului, întemeiază monarhia aşezînd pe tron primul împărat în persoana lui Saul, pentru ca mai apoi să-l ungă ca împărat pe David, cei care avea să devină cel mai mare împărat din întreaga istorie a naţiunii. Au mai existat sporadic şi alţi oameni despre care Biblia ne spune că s-au numit profeţi (Gen. 20:7; Num. 11:25; Jud. 6:8; Deut. 18:18), dar şirul profeţilor biblici începe cu acest Samuel (Fapte 3:24; 13:20). El este cel care a întemeiat oficiul profetic şi a înfiinţat şcolile profeţilor (1 Sam. 10:5, 6, 11-12; 19:20).
Mai presus de orice, Samuel a fost însă un om al rugăciunii: el a fost născut în urma stăruinţei în rugăciune (1 Sam. l:9-28), a fost un copil obişnuit cu rugăciunea (1 Sam. 3:1-19), a învăţat poporul să biruiască prin rugăciune (7:5-10), cînd poporul a cerut un împărat, el a alergat la rugăciune (1 Sam. 8:6) şi a continuat să se roage pentru popor chiar şi după ce l-au lepădat ca şi conducător (1 Sam. 12:19-23). Lipsa unei vieţi de rugăciune a fost privită de Samuel drept un păcat (1 Sam. 12:23).
Iată ce a realizat Dumnezeu prin viaţa lui Samuel: (1) i-a eliberat din robia filisteană, (2) i-a pregătit pentru împărăţie, (3) le-a dat un loc permanent pentru chivot şi (4) a întărit şi mai mult preoţia.
Saul, cel dintîi împărat al Israelului, a fost una dintre cele mai tragice figuri dintre personajele Vechiului Testament. El a început foarte promiţător, însă a cunoscut apoi un declin teribil şi a sfîrşit-o ruşinos şi lamentabil. Deasupra întregii lui vieţi a plutit un aer de rîvnă amestecat cu neascultare. Modestia i s-a transformat în mîndrie, adevărul în minciună, ruşinea în neruşinare şi bunătatea faţă de duşmani în ură şi ucidere de prieteni. Pe piatra de pe mormîntul acestui prim împărat al Israelului s-ar potrivi o frază pe care a rostit-o chiar el însuşi, într-una din rarele clipe de luciditate care i-au întrerupt tulburarea sufletească de la sfîrşitul vieţii: „Am lucrat ca un nebun!" (1 Sam. 26:21; vezi şi 1 Sam. 13:13)
David, „lumina ochilor lui Dumnezeu", a fost una dintre cele mai măreţe personalităţi din toate timpurile. El a îmbogăţit copleşitor de mult istoria socială, militară, religioasă şi culturală a lui Israel. În 1 Samuel ne întîlnim cu David ca băieţel la oi, cîntăreţ din arfă, purtător de arme, căpetenie în luptă, ginere al împăratului, scriitor neîntrecut de psalmi, împărat uns de Samuel şi... fugar rătăcitor şi nevinovat. Acest fiu al lui Iese şi nepot al lui Boaz, din moabita Rut, a văzut lumina zilei în Betleem ca cel mai mic din cei 8 fii ai tatălui său. La vîrsta de 18 ani a fost uns pentru prima dată de Samuel ca împărat ales de Dumnezeu peste Israel şi avea să devină apoi cel mai important dintre toţi împăraţii lui Israel, întemeietorul dinastiei din care s-a născut, „la plinirea vremii", Isus Cristos - Mesia.
Faima lui de cîntăreţ iscusit a ajuns la curtea împăratului Saul, unde a fost chemat să intre în anturajul familiei regale. Prietenia lui cu Ionatan, fiul lui Saul, este una dintre cele mai frumoase şi mai gingaşe pagini din istoria relaţiilor dintre oameni. Cînd a fost promovat în fruntea armatei, vitejia şi popularitatea lui printre evrei a stîrnit invidia împăratului care s-a hotărît să-l omoare. Saul a încercat de 4 ori acest lucru (1 Sam. 19:10, 15, 20, 21, 23, 24). Dumnezeu avea însă alte planuri cu David şi i-a ocrotit viaţa. Zbuciumul care a caracterizat această perioadă şi urmările lui în maturizarea deosebită a lui David pot fi văzute în conţinutul psalmilor 59 şi 37.
Încercările din tinereţe au fost şcoala prin care Dumnezeu îl pregătea pentru ceasul domniei peste Israel, înainte de a stăpîni peste oameni, David a fost învăţat să fie stăpîn pe el însuşi şi să aştepte, plin de încredere, iniţiativele şi hotărîrile Domnului.
Ca pribeag, departe de ameninţările împăratului Saul, David a trăit în mijlocul altor duşmani care ameninţau să-i ia viaţa. Din temerile acelor clipe s-a născut psalmul 56 în care găsim credinţa lui în Dumnezeu şi totala lui abandonare în hotărîrile Celui Atotputernic, ajunse la o totală maturitate. 1 Samuel se termină cu moartea ruşinoasă a lui Saul şi ne lasă să anticipăm cu înfrigurare citirea lui 2 Samuel în care viaţa lui David va cunoaşte împlinirea omului „după inima lui Dumnezeu" (1 Sam. 13:14).
Mesajul cărţii: Dumnezeu a chemat Israelul la o relaţie unică şi specială cu El în virtutea căreia El s-a proclamat împăratul lor nevăzut. Din pricina nepriceperii lor, ei au renunţat la acest privilegiu şi au cerut un împărat uman care să le meargă în frunte. Soluţia lor a însemnat un mare pas înapoi în destinul lor istoric. Suferinţele ulterioare şi tragedia lor naţională ne stau drept mărturie. Din ceea ce scrie în cartea 1 Samuel putem învăţa că neacceptarea căilor lui Dumnezeu, neatîrnarea de prezenţa Lui nevăzută, refuzarea trăirii prin credinţă de dragul comodităţii soluţionărilor omeneşti vor atrage întotdeauna asupra noastră suferinţe costisitoare şi un sfîrşit ruşinos.
SCHIŢA CĂRŢII
I. SAMUEL, ULTIMUL JUDECĂTOR l - 7
ANA, MAMA LUI SAMUEL
a. necazul ei, 1:1-8
b. rugăciunea ei, 1:9-18
c. copilul ei, 1:19-23
d. jertfa ei, 1:24-28
e. cîntarea ei, 2:1-W
SLUJIREA MICULUI SAMUEL
a. Situaţia din Silo, 2:11-36
b. Domnul i se descopere, 3:1-21
RĂZBOIUL CU FILISTENII
a. Înfringerea Israelului, 4:1-10
b. Pierderea chivotului, 4:11-17
c. Moartea lui Eli, I-Cabod, 4:18-22
d. Pedeapsa asupra filistenilor, 5:1-12
e. Filistenii trimit chivotul înapoi, 6:1-7:2
f. Campania de refacere spirituală, 7:3-17
II. SAUL, CEL DINTÎI ÎMPĂRAT 8-15
RIDICAREA LUI SAUL
a. Israeliţii cer un împărat, 8:1-22
b. Alegerea lui Saul, 9:1-27
c. Încoronarea lui Saul, 10:1-27
d. Înfrîngerea Amoniţilor, 11:1-15
e. Samuel înfruntă naţiunea, 12:1-25
PRĂBUŞIREA LUI SAUL
a. Războiul cu filistenii, 13:1-7
b. Jertfa nelegiuită, 13:8-9
c. Sentinţa rostită de Samuel, 13:10-14
d. Situaţia se înrăutăţeşte, 13:15-23
e. Jurămintele pripite, 14:1-52
f. Ascultările parţiale, 15:1-35
III. DAVID, ALESUL DOMNULUI 16-31
ASCENSIUNEA LUI DAVID
a. David uns împărat, 16:1-13
b. David adus la curtea lui Saul, 16:14-23
c. David şi Goliat, 17:1-58
d. David şi Ionatan, 18:1-4
e. David pizmuit de Saul, 18:5-16
f. David, ginerele împăratului, 18:17-30
DAVID ESTE PRIGONIT DE SAUL
a. David apărat de Ionatan, 19:1-7
b. David apărat de Mical, 19:8-17
c. David apărat de Samuel, 19:18-24
d. David, apărat de Ionatan, 20:1-42
e. David apărat de Ahimelec, 21:1-9
f. David apărat de Achiş, 21:10-15
DAVID Şl CEATA LUI
a. În peştera Adulam şi la Miţpe, 22:1 -5
b. Saul ucide preoţii din Nob, 22:6-23
c. David scapă Cheila, 23:1-12
d. În pustia Zif şi Maon, 23:15-29
e. En-Ghendi. David cruţă pe Saul, 24:1-22
f. David şi Nabal, 25:1-35
g. David şi Abigail, 25:36-44
h. Pustia Zif. David cruţă pe Saul, 26:1-25
DAVID ÎN ŢARA FILISTENILOR
a. Şederea lui la Ţiglad, 27:1-12
b. Filistenii se luptă cu Israelul, 28:1-4
c. Saul cheamă morţii, 28:5-14
d. Mesajul lui Samuel, 28:15-19
e. Groaza lui Saul, 28:20-25
f. David este trimis înapoi, 29:1-11
g. David îi biruieşte pe Amaleciţi, 30:1-19
h. Împărţirea prăzii, 30:20-25
i. Darurile trimise în Iuda, 30:26-31
MOARTEA LUI SAUL
a. Israelul bătut de filisteni, 31:1