Cărţile 1 şi 2 Împăraţi cuprind o perioadă de decădere şi declin în istoria lui Israel. Ele încep cu împăratul David şi termină cu împăratul Babilonului. Debutează cu construcţia Templului şi se încheie cu distrugerea lui. Încep cu o perioadă de glorie şi se termină în dezastru spiritual şi robie naţională. Vremea împăraţilor aduce în atenţia noastră lucrarea profeţilor biblici. l Împăraţi se termină cu lucrarea lui Ilie, acestui om de excepţie care a fost trimis de Dumnezeu să întoarcă poporul Israel din idolatrie la credinţa cea adevărată.

Titlul: În originalul ebraic, 1 şi 2 Împăraţi au format o singură carte. Traducătorii în limba greacă le-au despărţit în două pentru că textul grec era mai lung cu o treime şi sulurile de papirus pe care scriau ei erau limitate în lungime. Semnificaţia titlului este evidentă: aceste cărţi înregistrează evenimentele din timpul domniei împăratului Solomon şi ai celorlalţi împăraţi care s-au succedat la tronul lui Israel şi Iuda.

Autorul: Stilul cărţii arată lucrarea unui singur autor, chiar dacă el a folosit şi informaţii din alte cronici ale vremii (1 Împăraţi 11:41; 14:29). Tradiţia evreiască atribuie cărţile acestea profetului Ieremia, în orice caz, cărţile acestea au fost scrise înainte de distrugerea celui dintîi Templu.

Data: Aproximativ 550 î.Cr. Cartea acopere o perioadă de 400 de ani de istorie înregistrînd creşterea şi descreşterea împărăţiei lui Israel.

Conţinutul cărţii: În afară de timpul domniei lui Solomon, cartea 1 Împăraţi arată cum imediat după domnia lui Solomon, împărăţia s-a divizat în alte două împărăţii: una în Nord continuînd să poarte numele de Israel şi una în sud cu numele de Iuda. Împărăţia lui Israel cuprindea zece seminţii şi avea capitala la Samaria, în timp ce din împărăţia lui Iuda au făcut parte numai Iuda şi Beniamin, iar capitala s-a aflat la Ierusalim. Pe tronul Samariei s-au perindat 19 împăraţi din seminţii diferite. Ierusalimul a rămas credincios seminţiei lui David din care s-au ridicat succesiv un număr de 20 de împăraţi.

Ca împărţire, 1 Împăraţi se prezintă de la sine. Cele 22 de capitole sînt aşezate în două secţiuni egale. Primele 11 capitole sînt consacrate celor 40 de ani de domnie ai lui Solomon, iar celelalte 11 acopere primii 80 de ani de existenţă separată a celor două împărăţii divizate.

Cuvinte cheia şi teme caracteristice: Figura dominantă a cărţii 1 Împăraţi este împăratul Solomon. Personalitatea lui este ieşită din comun din trei puncte de vedere: ca înfăptuitor de istorie, ca influenţă asupra societăţii şi ca semnificaţie profetică mesianică.

Din punct de vedere istoric, Solomon reprezintă momentul de apogeu al monarhiei evreieşti. Domnia lui marchează culmea de abundenţă materială şi de cultură la care s-a ridicat vreodată Israelul. Cine citeşte capitolele 9 şi 10 ale cărţii îşi dă repede seama că nivelul ajuns de Solomon a stîrnit uimirea lumii de atunci. Solomon a fost şi ultimul împărat care a domnit peste întreg Israelul. Singurul care va mai face acest lucru va fi Isus Cristos, cînd se va întoarce să domnească ca fiu al lui David pe tronul Ierusalimului.

Ca lider social, Solomon este una dintre cele mai copleşitoare prezenţe din cîte au existat vreodată, înţelepciunea lui super-normală l-a făcut o celebritate admirată de toţi contemporanii. A alcătuit trei mii de proverbe pline de discernămînt şi de pricepere şi a compus o mie cinci cîntări care-l aşează în fruntea celor mai prolifici poeţi din toate timpurile. Prietenii şi duşmanii i-au căzut în admiraţie şi s-au grăbit să facă pace cu împărăţia lui. Abilitatea sa organizatorică şi administrativă a produs un salt de cîteva secole peste nivelul cunoscut în lumea şi civilizaţia de atunci. Capacitatea lui afectivă şi emoţională a fost ieşită din comun (vezi Cîntarea Cîntărilor). Excesele lui maritale nu pot fi explicate decît dacă acceptăm acest punct de vedere. Atitudinea lui faţă de Dumnezeu este punctul fragil din întreaga lui constituţie. Bogăţia nemăsurată şi neîmpărţită cu săracii poporului, mulţimea nevestelor şi numărul mare de care de luptă sînt toate în contrast evident cu prevederile Legii date de Dumnezeu evreilor (Deut. 17:16-17). Deşi este elocvent şi înfocat în rugăciune, se observă la el o oarecare detaşare de Dumnezeu. Abundenţa l-a făcut ca încet, încet să se socotească dacă nu suficient în sine însuşi, cel puţin mai puţin dependent de ajutorul divin, în comparaţie cu modestia şi sentimentul de neputinţă pe care l-am remarcat la tatăl său David, Solomon prezintă o siguranţă de sine şi o opulenţă care-i îneacă spiritul. Gîndurile sale exprimate în cartea Eclesiastul ni-l prezintă drept un cunoscător plictisit al tuturor dimensiunilor vieţii umane. Blazarea lui este evidentă şi supărătoare.

Falimentul lui Solomon ca lider spiritual al poporului a demonstrat încă o dată incapacitatea omului căzut în păcat de a sta într-o poziţie de totală autoritate. Nimeni n-a fost vreodată mai înţelept ca Solomon şi nimeni n-a avut la dispoziţia sa mai multe resurse materiale şi mai multă faimă. Falimentul lui este reprezentativ şi suficient pentru a explica falimentele noastre.

Apusul domniei lui Solomon prevesteşte furtuna care se apropie. Tîrîtă de iubire, inima lui îngăduie să se clădească în Ierusalim temple pentru toţi dumnezeii nevestelor lui. Chemoş, Baal-Peor şi Moloh intră cu fast în cetate şi în inimile poporului. Israelul se prăbuşeşte iarăşi în idolatrie. Dumnezeu îl trimite pe proorocul Ahia să-i vestească lui Solomon pedeapsa. Nimeni nu va mai aduna după el tot poporul într-o singură împărăţie. Zece seminţii vor trece sub stăpînirea unui slujitor de al său. Legămîntul Davidic însă va rămîne în picioare. David va avea mereu un urmaş pe scaunul său de domnie. Stăpînirea lui va fi însă limitata la seminţiile lui Iuda şi Beniamin.

Solomon este mult mai interesant şi mai important însă ca semnificaţie tipologică mesianică. Asemeni tatălui său David, el este unul dintre cele mai clare anticipări ale lucrării lui Isus Cristos. Şi tot ca David, Solomon este un simbol pentru aspectul viitor al domniei lui Cristos asupra lumii. Există comentatori care văd în David aspectul domniei mesianice din timpul mileniului, iar în Solomon aspectul domniei din Noul Ierusalim de după mileniu. Asupra acestor detalii nu putem să zăbovim şi nici să ne pronunţăm în acest scurt studiu.

Prin ce simbolizează domnia lui Solomon aspecte din împărăţia mesianică? Iată prin ce: Mai îmtîi, domnia lui a fost un timp de pace şi odihnă. Solomon n-a scos sabia din teacă în anii săi de domnie. În al doilea rînd, a fost o domnie caracterizată prin primatul înţelepciunii şi priceperii (1 Împăraţi 4 şi 10). În al treilea rînd a fost vorba despre bogăţie şi slavă - aşa cum nu mai fusese nicăieri şi niciodată, în al patrulea rînd a fost o domnie care s-a bucurat de faimă şi cinstire. Numele lui Solomon era renumit în toate împărăţiile contemporane. În al cincilea rînd putem vorbi despre bucurie şi siguranţă. Iată ce putem citi în 1 Împăraţi 4:20,25: „Iuda şi Israel erau în număr foarte mare... Ei mîncau şi se veseleau...  au locuit în linişte fiecare sub via lui şi sub smochinul lui, în tot timpul lui Solomon".

Din vestirile profeţilor noi ştim că acestea sînt tocmai caracteristicile domniei mesianice viitoare a lui Cristos asupra lumii. Va fi pace şi linişte: „Nici un popor nu va mai scoate sabia împotriva altuia, şi nu vor mai învăţa războiul" (Isaia 2:4). „Atunci lupul va locui împreună cu mielul, şi pardosul se va culca împreună cu iedul; viţelul, puiul de leu şi vitele îngrăşate, vor fi împreună, şi le va mîna un copilaş". (Isaia 11:6). Va fi un timp de înţelepciune şi pricepere aşa cum n-a fost niciodată: „Pămîntul va fi plin de cunoştinţa Domnului ca fundul mării de apele care-l acopăr" (Isaia 11:9; Habacuc 2:14). Va fi bogăţie şi slavă aşa cum n-a mai fost niciodată căci: „muntele (împărăţia) Casei Domnului va fi întemeiat ca cel mai înalt munte; se va înălţa deasupra dealurilor, şi toate neamurile se vor grămădi spre el" (Isaia 2:2; 11:10J. Va fi slavă şi cinstire aşa cum nici o împărăţie n-a avut vreodată pe faţa pămîntului: „În ziua aceea, Vlăstarul lui Isai va fi ca un steag pentru popoare; neamurile se vor întoarce la El, şi slava va fi locuinţa Lui" (Isaia 11:10). În împărăţia mesianică va fi bucurie şi siguranţă pentru toţi cei ce vor locui în ea. Profetul Mica scrie: „fiecare va locui sub viţa lui şi sub smochinul lui, şi nimeni nu-l va mai tulbura. Căci gura Domnului oştirilor a vorbit" (Mica 4:4). Nu există nimic mai minunat decît studierea acestor pasaje care ne vorbesc despre Împărăţia Domnului Isus care stă gata să vină. Chiar şi numai o lectură fugară a lor ne face să spunem plini de dorinţă: „Vie împărăţia Ta!"

Mesajul peste veacuri: Nu este greu de loc să înţelegem ce vrea Dumnezeu să ne înveţe din cele întîmplate în cartea 1 Împăraţi. Textul care găzduieşte acest mesaj este 1 Împ. 11:11-l3:

„Fiindcă ai făcut aşa, şi n-ai păzit legămîntul Meu şi legile Mele pe care ţi le-am dat, voi rupe împărăţia de la tine şi o voi da slujitorului tău. Numai nu voi face lucrul acesta în timpul vieţii tale, pentru tatăl tău David. Ci din mîna fiului tău o voi rupe. Nu voi rupe însă toată împărăţia; voi lăsa o seminţie fiului tău, din pricina robului Meu David, şi din pricina Ierusalimului pe care l-am ales".

Unde nu există ascultare, nu există viitor. Pentru cel semeţ, Dumnezeu nu păstrează nici un loc sub soare. Smeritul însă va rămîne pururi în harul dumnezeiesc şi Dumnezeu îi va asigura veşnicia.

SCHIŢA CĂRŢII

I. DOMNIA LUI SOLOMON 1-11 
a. Ridicarea lui Solomon, 1:1-3:1

ÎNŢELEPCIUNEA LUI SOLOMON, 3:2-4:34 
Solomon cere înţelepciune, 3:2-15 
Solomon dovedeşte înţelepciune, 3:16-28 
Solomon aşează administratori, 4:1-28 
Solomon în mărirea sa, 4:29-34

b. Templul lui Solomon, 5:1-8:66

FAIMA LUI SOLOMON, 9:1-10:29 
Legământul cu Domnul, 9:1-9 
Darul dat lui Hiram, 9:10-14 
Slujitorii lui Solomon, 9:15-25 
Flota lui Solomon, 9:26-28 
Vizita reginei din Seba, 10:1-13 
Bogăţiile lui Solomon, 10:14-29

CĂDEREA LUI SOLOMON, 11:1-43 
a. Motivul, 11:1-8 
b. Avertizarea, 11:9-13 
c. Duşmanii, 11:14-28 
d. Profeţia lui Ahia, 11:29-40 
e. Moartea lui Solomon, 11:41-43

II. ÎMPĂRĂŢIILE DESPĂRŢITE 12-22

DIVIZAREA ÎMPĂRĂŢIEI, 12:1-24 
Cererea triburilor din nord, 12:1-4 
Răspunsul lui Roboam, 12:5-15 
Revolta triburilor din nord, 12:16-24

a. Domnia lui Ieroboam în Israel, 12:25-14:20 
b. Domnia lui Roboam în Iuda, 14:21-31 
c. Domnia lui Abiam în Iuda, 15:1-8 
d. Domnia lui Asa în Iuda, 15:9-24 
e. Domnia lui Nadab în Israel, 15:25-31 
f. Domnia lui Baeşa în Israel, 15:32-16:7 
g. Domnia lui Zimri în Israel, 16:15-20 
h. Domnia lui Omri în Israel, 16:21-28 
i. Domnia lui Ahab În Israel, 16:29-22:40

PROOROCUL ILIE 
Ilie vesteşte seceta, 17:1 
Dumnezeu îl îngrijeşte pe Ilie, 17:2-24 
Ilie pe muntele Carmel, 18:1-46 
Ilie fuge la Horeb, 19:1-18 
Ilie H cheamă pe Elisei, 19:19-21

î Domnia lui Iosafat în Iuda, 22:41-50 
j. Domnia lui Ahazia în Israel, 22:51-53