Detaliile cărții

2 Imparati 24

1. În timpul domniei lui Iehoiachim, Nebucadneţar, împăratul Babilonului, a pornit la război împotrivalui şi Iehoiachim i-a fost supus timp de trei ani. Dar apoi s-a răzgândit şi s-a răsculat împotriva lui.

2. Domnul a trimis împotriva lui Iehoiachim cete de caldeeni, de aramei, de moabiţi şi de amoniţi. El le-a trimis împotriva lui Iuda, pentru a o distruge, după Cuvântul Domnului pe care-l rostise prin robii Săi, profeţii.

3. Lucrul acesta s-a întâmplat numai după porunca Domnului şi pentru a îndepărta pe Iuda din prezenţa Lui, din cauza tuturor păcatelor săvârşite de Manase

4. şi din cauza sângelui nevinovat pe care-l vărsase. El a umplut Ierusalimul de sânge nevinovat şi de aceea Domnul n-a vrut să-l ierte.

5. Celelalte fapte ale lui Iehoiachim şi tot ce a făcut el, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Iuda“?

6. Iehoiachim s-a culcat alături de părinţii săi, iar în locul lui a domnit fiul său Iehoiachin.

7. Monarhul Egiptului n-a mai ieşit din ţara lui, căci împăratul Babilonului luase tot ce aparţinea monarhului Egiptului, de la Râul Egiptului până la râul Eufrat.

Ioiachim. - Împresurarea Ierusalimului.

8. Iehoiachin era în vârstă de optsprezece ani când a devenit rege şi a domnit la Ierusalim timp de trei luni. Mama sa se numea Nehuşta şi era fiica lui Elnatan din Ierusalim.

9. El a făcut ce este rău înaintea Domnului, tot aşa cum făcuse şi tatăl său.

10. În vremea aceea, slujitorii lui Nebucadneţar, împăratul Babilonului, au înaintat împotriva Ierusalimului şi au asediat cetatea.

11. Nebucadneţar însuşi, împăratul Babilonului, a venit înaintea cetăţii în timp ce slujitorii lui o asediau.

12. Iehoiachin, regele lui Iuda, s-a predat împăratului Babilonului împreună cu mama sa, slujitorii săi, conducătorii săi şi demnitarii săi. Împăratul Babilonului l-a luat prizonier în al optulea an al domniei lui.

13. Nebucadneţar a luat de acolo toate comorile Templului Domnului şi toate comorile palatului regelui; a sfărâmat toate obiectele de aur, pe care le făcuse Solomon, regele lui Israel, în Casa Domnului, întocmai cum a spus Domnul.

14. I-a dus în captivitate pe toţi locuitorii Ierusalimului: pe toţi conducătorii şi pe toţi războinicii viteji, în număr de zece mii de prizonieri, pe toţi tâmplarii şi pe toţi fierarii, lăsând în ţară doar poporul sărac.

15. L-a dus pe Iehoiachin în captivitate la Babilon şi a mai dus în captivitate, din Ierusalim la Babilon, pe mama regelui, soţiile regelui, pe demnitarii săi, pe nobilii ţării,

16. precum şi şapte mii de oamenii viteji, toţi numai oameni puternici şi potriviţi pentru război, şi o mie de tâmplari şi fierari. Împăratul Babilonului i-a dus în captivitate la Babilon.

17. În locul lui Iehoiachin, împăratul Babilonului l-a pus rege pe Matania, unchiul acestuia, şi i-a schimbat numele în Zedechia.

Zedechia.

18. Zedechia era în vârstă de douăzeci şi unu de ani când a devenit rege şi a domnit la Ierusalim timp de unsprezece ani. Mama sa se numea Hamutal şi era fiica lui Ieremia din Libna.

19. El a făcut ce este rău înaintea Domnului, tot aşa cum făcuse şi Iehoiachim.

20. Din pricina mâniei Domnului s-au întâmplat aceste lucruri în Ierusalim şi în Iuda, pe care, în cele din urmă, le-a izgonit din prezenţa Sa. Zedechia s-a răsculat împotriva împăratului Babilonului.