Detaliile cărții

1 Imparati 17

Proorocul Ilie.

1. Ilie tişbitul, un ghiladit, i-a zis lui Ahab: „Viu este Domnul, Dumnezeul lui Israel, Căruia Îi slujesc, că nu va fi nici rouă, nici ploaie în aceşti ani decât la cuvântul meu.“

2. Apoi, Domnul i-a vorbit lui Ilie astfel:

3. „Pleacă de aici, du-te spre răsărit şi ascunde-te lângă uedul Cherit, care se află la răsărit de Iordan!

4. Vei bea apă din ued. Le-am poruncit corbilor să-ţi aducă de mâncare acolo“.

5. El a făcut potrivit Cuvântului Domnului: s-a dus şi s-a aşezat lângă uedul Cherit, care se află la răsărit de Iordan.

6. Corbii îi aduceau pâine şi carne dimineaţa şi seara, iar apă bea din ued.

7. După o vreme însă uedul a secat, pentru că nu mai plouase în ţară.

Văduva lui Sarepta.

8. Atunci Cuvântul Domnului a venit la el şi i-a vorbit astfel:

9. „Scoală-te, du-te la Sarepta care aparţine de Sidon şi locuieşte acolo! I-am poruncit unei văduve de acolo să-ţi dea de mâncare.“

10. El s-a sculat şi s-a dus la Sarepta. Când a ajuns la poarta cetăţii, a văzut o văduvă care strângea lemne. El a strigat-o şi i-a zis: – Te rog, adu-mi puţină apă într-un vas ca să beau!

11. Ea a plecat să-i aducă apă, dar Ilie a strigat-o şi i-a zis: – Te rog, adu-mi şi o bucată de pâine!

12. – Viu este Domnul, Dumnezeul tău, i-a răspuns ea, că nu am pâine, decât un pumn de făină într-un vas şi puţin ulei într-un ulcior. Strâng acum câteva lemne, apoi mă voi întoarce acasă şi voi pregăti mâncarea pentru mine şi pentru fiul meu ca să mâncăm; după aceea vom muri.

13. – Nu te teme, i-a zis Ilie; du-te şi fă precum ai spus. Dar mai întâi fă din ceea ce ai o bucată mică de pâine pentru mine şi adu-mi-o; după aceea vei face şi pentru tine şi pentru fiul tău,

14. căci aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: „Făina din vas nu se va consuma, iar uleiul din ulcior nu se va termina până în ziua în care Domnul va da ploaie pe pământ.“

15. Ea s-a dus şi a făcut aşa cum i-a cerut Ilie. Şi astfel ea, Ilie şi familia ei au avut de mâncare în fiecare zi.

16. Făina din oală nu s-a consumat şi uleiul din ulcior nu s-a terminat, potrivit Cuvântului Domnului rostit prin Ilie.

Învierea fiului văduvei.

17. După aceea fiul femeii, stăpâna casei, s-a îmbolnăvit. S-a îmbolnăvit atât de grav, încât n-a mai rămas suflare în el.

18. Atunci ea i-a zis lui Ilie: – Ce ai împotriva mea, om al lui Dumnezeu? Ai venit aici să-mi aminteşti păcatul meu şi să aduci moartea fiului meu?

19. – Dă-mi-l încoace pe fiul tău, i-a zis el. L-a luat din braţele ei, l-a dus în odaia de sus unde locuia el şi l-a aşezat pe patul său.

20. Apoi a strigat către Domnul, spunând: „Doamne, Dumnezeul meu, de ce ai adus această nenorocire peste această văduvă la care locuiesc, făcând ca fiul ei să moară?“

21. El s-a întins de trei ori peste copil şi a strigat către Domnul, zicând: „Doamne, Dumnezeul meu, Te rog fă ca sufletul acestui copil să se întoarcă în el!“

22. Domnul l-a ascultat pe Ilie; sufletul copilului s-a întors în el şi el a revenit la viaţă.

23. Ilie l-a luat pe copil, l-a coborât în casă din odaia de sus, i l-a dat mamei sale şi i-a zis: – Iată, fiul tău trăieşte!

24. Femeia i-a zis lui Ilie: – Acum ştiu că eşti un om al lui Dumnezeu, iar Cuvântul Domnului pe care-l rosteşti este adevăr!