1 Samuel ne-a prezentat falimentul împăratului ales de oameni: Saul. 2 Samuel ne aşează înaintea ochilor frumoasa domnie a unui împărat „după inima lui Dumnezeu": David.

Titlul: Singurul motiv pentru care cartea poartă numele de „2 Samuel" este acela că în original conţinutul ei a alcătuit o singură carte împreună cu cartea „1 Samuel".

Autorul: Cronicarii care au păstrat scrisă amintirea acestor evenimente nu sînt cunoscuţi cu certitudine, 1 Cronici 29:29-30 ni-i indică drept autori pe doi profeţi: Natan şi Gad.

Data scrierii: Este nesigură, plasată însă cu certitudine undeva în cuprinsul secolului 10 dinaintea lui Cristos.

Conţinutul cărţii: 2 Samuel poate fi o carte uşor de memorat dacă o vom considera drept o carte biografică. Subiectul ei poate fi formulat astfel: 40 de ani de domnie din viaţa împăratului David (2 Sam. 5:4-5).

David a preluat conducerea lui Israel într-un timp în care naţiunea se afla într-o stare haotică. Moartea lui Saul fusese în acelaşi timp şi tragică şi ruşinoasă. Prima experienţă a Israelului cu monarhia sfîrşise într-un total eşec. Începutul cărţii „2 Samuel" ni-l arată pe David întors la Ţiclag după biruinţa pe care o avusese asupra Amaleciţilor (2 Sam.1:1). El era obosit în trup, dar bucuros în suflet pentru victoria repurtată. Grija lui cea mare însă era la soarta celeilalte bătălii: aceea dintre filisteni şi Israel. După trei zile, David primeşte vestea că Israelul a fost învins. Durerea lui David este sinceră şi nemîngîiată. Cu această ocazie iese în relief toată frumuseţea caracterului său. Cîntarea de jale scrisă de el pentru Saul şi mai ales pentru Ionatan (1: 17-27) este o elegie a unui suflet îndrăgostit şi neatins de morbul duşmăniei, în ciuda nebuniei ucigaşe a lui Saul, David l-a iubit pînă la capăt.

Începuturile domniei lui David au fost modeste şi pline de momente de descurajare, dar împăratul a avut o credinţă nestrămutată în Dumnezeu. Caracteristica vieţii lui David a fost o totală subordonare faţă de iniţiativele şi orarul lui Dumnezeu.

Sub conducerea lui David, Israelul a ajuns la apogeul puterii şi strălucirii. Timpul domniei lui şi timpul domniei fiului său Solomon sînt cunoscute drept „epoca de aur a Israelului". David a eradicat idolatria din ţară. Conducerea lui militară a fost genială şi teritoriile cucerite de el au dus Israelul la cea mai mare întindere geografică din toată istoria lui. Faima şi bogăţia adusă de el evreilor era cunoscută pretutindeni. Negustorii evrei cutreierau pămîntul între Nil, Tigru şi Eufrat sau alunecau pe corăbiile mărilor pînă spre ţărmuri exotice şi îndepărtate. Dumnezeu a rînduit ca pe vremea domniei lui David şi Egiptul şi puterea Mesopotamiei, cele două puncte tradiţionale de dominaţie mondială, să fie intrate într-o totală eclipsă. Pentru cîteva decenii, Israelul s-a aflat în fruntea naţiunilor lumii. Puterea, cultura, faima şi luxul aveau atunci o singură capitală: Ierusalimul. Tronul aşezat în acest oraş îşi exercita influenţa asupra populaţiei întregii lumii. De ce a făcut Dumnezeu aceste lucruri pentru David? Răspunsul nu este greu de găsit. David a acceptat să fie toată viaţa lui autoritatea numărul 2 în Israel. Secretul reuşitelor lui este întoarcerea la spiritul teocraţiei. Împăratul David s-a subordonat împăratului cerurilor căutînd toată viaţa lui să facă numai „voia Domnului" (Fapte 13:22; 1 Sam. 13:13-14). În inima lui David, Iehova a fost tot timpul adevăratul împărat al lui Israel. Pe sine s-a considerat doar un fel de reprezentant vizibil al divinităţii. Aduceţi-vă aminte de felul în care s-a purtat el cu Saul: de refuzul său repetat de a-şi face singur dreptate şi respectul nelimitat faţă de „unsul Domnului" (1 Sam. 24:6; 26:10-11). Remarcaţi totala lui dependenţă de indicaţiile divine: s-a nagat atunci cînd a fost în momente de criză (1 Sam. 23:2, 10-12), s-a rugat atunci cînd a început domnia (2 Sam 2:1) şi a aşteptat hotărîrile lui Dumnezeu atunci cînd a fost prigonit şi blestemat pe nedrept (2 Sam. 16:5-12). Probabil că tocmai această caracteristică a comportamentului lui a fost aceea care l-a făcut pe Dumnezeu să-l numească „un om după inima Lui" (1 Sam. 13:13-14). Altfel este greu să accepţi această numire pentru un om care a avut păcate şi defecte care i-au întunecat ultimii ani ai vieţii. Pentru cititorul atent, viaţa lui David se împarte în două jumătăţi distincte. Cea de pînă la păcătuirea cu Bat-Şeba şi cea de după această cădere. Chiar şi cartea le acordă fiecăreia părţi egale: 12 capitole pentru ascensiunea glorioasă a lui David şi tot 12 capitole pentru necazurile care i-au marcat cea de a doua perioadă a vieţii.

Cuvinte cheie şi teme caracteristice: În 2 Samuel 7:11-16 ne întîlnim cu legămîntul Davidic. Importanta lui se extinde nu numai asupra istoriei familiei lui David, ci şi asupra istoriei întregii omeniri, mai ales în partea ei viitoare. Legămîntul Davidic este cheia divină pentru înţelegerea planului lui Dumnezeu în istorie. Din momentul încheierii lui, evreii au ştiut că Mesia va veni din linia genealogică a lui David. Ei păstrează aceiaşi convingere şi astăzi (Isaia 11:1; Ieremia 23:5; Ezechiel 37:25; ca şi Luca 1:30-33). Legămîntul în sine conţine cîteva elemente distincte: (1) confirmarea tronului lui Israel. Pînă la acest pasaj, monarhia fusese o dorinţă vinovată a evreilor. De acum înainte, tronul lui Israel intră în istorie ca o instituţie divină, (2) consacrarea familiei lui David ca familie împărătească. Lui David i se promit trei lucruri: o „casă" cu semnificaţia unei linii continue de descendenţi, un „tron" cu semnificaţia autorităţii împărăteşti şi o „împărăţie" cu semnificaţia unui domeniu de exercitare a autorităţii. 2 Samuel 7:16 ne declară că promisiunea acestor trei elemente este „pe vecie". Cel de al treilea element este: (3) anunţarea programului mesianic. Caracterul veşnic al celor trei promisiuni făcute lui David implică împlinirea lor finală în viaţa lui Mesia (Isaia 9:7).

Legămîntul Davidic marchează cea de a patra treaptă de dezvoltare a promisiunilor mesianice. Lui Adam i s-a făcut o primisiune care privea rasa umană în general; lui Avraam i s-a făcut o promisiune care privea Israelul ca naţiune; prin Iacov s-a făcut o promisiune specială seminţiei lui Iuda, iar acum se identifică o familie din seminţia lui Iuda: casa lui David. Rămîne doar ca Isaia să mai adauge că „sămînţa femeii", fiul lui Avraam, Leul din seminţia lui Iuda şi odrasla lui David va fi născut... dintr-o fecioară (Isaia 7:14).

Mesajul cărţii: Cele două jumătăţi ale cărţii ne spun clar că există o plată care trebuieşte plătită pentru păcat. Greşala lui David în cazul lui Bat-Şeba şi Urie a atras asupra împăratului şi asupra casei lui agonia pedepsei. O clipă de rătăcire a dus la ani de suferinţe. Dreptatea lui Dumnezeu se aplică fără discriminare asupra tuturor celor ce păcătuiesc, oricare ar fi poziţia lor înaintea Domnului. Există însă chiar şi în pedepsele Domnului o porţie de har (2 Sam. 24:14).

SCHIŢA CĂRŢII

I. RIDICAREA LUI DAVID 1-12

ÎMPĂRAT PESTE IUDA 
a. Vestea morţi lui Saul, 1:1-10 
b. Reacţia lui David, 1:11-16 
c. Cîntarea de jale, 1:17-27 
d. David este uns împărăţia Hebron, 2:1-7 
e. Iş-Boşet, rivalul lui David, 2:8-11

RĂZBOIUL CIVIL 
a. Abner se luptă cu Ioab, 2:12-32 
b. Abner îl părăseşte pe Iş-Boşet, 3:1-21 
c. Ioab îl omoară pe Abner, 3:22-39 
d. Iş-Boşet este asasinat, 4:1-12

ÎMPĂRAT PESTE TOT ISRAELUL 
a. David este uns împărat peste Israel, 5:1-6 
b. Stabilirea capitalei la Ierusalim, 5:7-25 
c. Chivotul este adus la Ierusalim, 6:1-23

LEGĂMÎNTUL DAVIDIC 
a. Dorinţa lui David, 7:1-3 
b. Promisiunea dumnezeiască, 7:4-17 
c. Reacţia lui David, 7:18-29

CONSOLIDAREA Şl EXTINDEREA ÎMPĂRĂŢIEI 
a. Biruinţele lui David, 8:1-14 
b. Înalţii slujbaşi ai lui David, 8:15-18 
c. David şi Mefiboşet, 9:1-13 
d. Biruinţa asupra Amoniţilor, 10:1-19

PĂCATUL LUI DAVID CU BAT-ŞEBA 
a. Comoditatea, 11:1 
b. Ispitirea, 11:2 
c. Păcătuirea, 11:3-5 
d. Perversitatea, 11:6-13 
e. Crima, 12:14-25 
f. Rezolvarea păcătoasă, 12:26-27

II. NECAZURILE LUI DAVID 12-24

DUMNEZEU MUSTRĂ Şl PEDEPSEŞTE 
a. Natan spune o întîmplare, 12:1-5 
b. Reacţia lui David, 12:6 
c. Natan condamnă pe faţă, 12:7-9 
d. Rostirea sentinţei, 12:10-12 
e. David se recunoaşte vinovat, 12:13-14 
f. Moartea copilului, 12:15-23 
g. Naşterea lui Solomon, 12:24-25 
h. Refacerea autorităţii, 12:26-31

NECAZURI ÎN FAMILIA LUI DAVID 
a. Amnon curveşte cu sora sa, 13:1-22 
b. Amnon este omorît de Absalom, 13:23-29 
c. Absalom fuge în exil, 13:34-39 
d. Ioab mijloceşte pentru Absalom, 14:1-20 
e. Absalom este iertat şi adus înapoi, 14:21 -33 
f. Răscoala lui Absalom, 15:1-12 
g. Fuga lui David, 15:13-37 
h. Ţiba înnegreşte pe Mefiboşet, 16:1-4 
i. Şimei bleastămă pe David, 16:5-14 
î. Huşai la Absalom, 16:15-19 
j. Absalom ascultă de Ahitofel, 16:20-23 
k. Huşai înfruntă pe Ahitofel, 17:1-14 
l. Moartea lui Ahitofel, 17:15-23 
m. David la Mahanaim, 17:24-18:4 
n. Absalom ucis de Ioab, 18:5-18 
o. Jalea lui David, 18:19-33

NECAZURI ÎN ÎMPĂRĂŢIE 
a. Descumpănirea poporului, 19:1-8 
b. Refacerea armoniei în împărăţie, 19:9-43 
c. Răscoala lui Şeba, 20:1 -3 
d. Amasa asasinat de Ioab, 20:4-13 
d. Uciderea lui Şeba, 20:14-22 
e. Dregătorii lui David, 20:23-26 
f. Foamete de trei ani, 21:1-14 
g. Filistenii pornesc alt război, 21:15-22 
h. Cîntarea lui David, 22:1-51 
i. David laudă legămîntul, 23:1-7 
î. Vitejii lui David, 23:8-39 
j. Numărătoarea poporului, 24:1-9 
k. Pedeapsa prin ciumă, 24:10-25