Începînd cu această carte ne vom familiariza cu existenţa marilor imperii antice: Asiria, Babilon şi Persia. Ele vor începe să exercite o influenţă covîrşitoare asupra Israelului. Paradoxal, imperiile acestea sînt astăzi o binecuvîntare pentru poporul Bibliei, căci recentele descoperiri arheologice au făcut să amuţească critica arbitrară şi răuvoitoare din deceniile trecute. Fiecare lopată de pămînt întoarsă în terenul străvechiilor imperii acreditează astăzi Biblia ca o carte de istorie autentică.
Scopul scrierii acestei cărţi nu a fost numai acela de a înregistra vieţile împăraţilor din Iuda şi Israel. Această cronică a fost alcătuită pentru a arăta tuturor cititorilor că succesul oricărui împărat (şi a oricărei naţiuni luată ca atare) depinde de măsura de ataşament faţă de Cuvîntul şi voia Domnului. Neascultarea duce întotdeauna la decadenţă şi declin.
Titlul: 2 Împăraţi este o continuare firească a cărţii 1 Împăraţi cu care iniţial a constituit o singură cronică.
Autorul: Ceea ce s-a spus despre 1 Împăraţi este valabil şi pentru această carte. Proorocul Ieremia apare ca cel mai probabil dintre toţi autorii propuşi. El a folosit însă informaţii cuprinse în alte cărţi (1 Împ. 11:41; 14:19, 29). Ultimul capitol pare şi el scris de altcineva care a stat în Babilon, nu de cineva care s-a dus cu unii din popor în Egipt şi a murit acolo, cum este cazul cu Ieremia.
Data: În preajma anului 550 î.Cr. Nu înainte de distrugerea celui dintîi Templu.
Conţinutul cărţii: Această carte care debutează cu strămutarea lui Ilie la cer şi se termină cu strămutarea poporului evreu în Babilon este cea mai tragică cronică de istorie din toată Biblia. Ba am putea spune că este una dintre cele mai tragice înregistrări istorice din analele lumii. Poporul prin care Dumnezeu alesese să răspîndească cunoştinţa despre Sine şi despre planurile Sale pline de har s-a abătut din ce în ce mai mult de la ascultarea de Dumnezeu, s-a cufundat în idolatrie şi în întunerecul înstrăinării de Creator. Cînd nelegiuirea lor şi-a atins culmea, Dumnezeu a trimis asupra lor popoare străine puternice şi lipsite de milă care i-au tîrît într-o neagră, umilitoare şi chinuitoare robie.
Cartea 2 Împăraţi este cartea robiei. În capitolul 17 ni se prezintă ducerea Israelului (cele 10 seminţii din împărăţia de nord) în robia Asiriană. Aceste 10 seminţii nu se vor întorce acasă, ci vor continua să rămînă răspîndite printre neamurile lumii. Capitolul 25 ne aduce înaintea ochilor Ierusalimul înconjurat, cucerit şi dărîmat. Poporul împărăţiei de sud (Iuda şi Beniamin) este dus în robia babiloneană de unde nu se va mai întoarce decît o rămăşiţă.
Cartea consemnează de asemenea faptele profetului Elisei, continuatorul lucrărilor lui Ilie. Ca şi predecesorul lui, Elisei are o viaţă plină de întîmplări supranaturale. Unele dintre cele mai cunoscute minuni săvîrşite de el sînt: învierea fiului sunamitei (cap. 4), moartea în oală (cap.4), înmulţirea celor 100 de pîini (cap.4), vindecarea lui Naaman, căpetenia oştirii împăratului Siriei, (cap. 5), recuperarea securii unuia dintre fiii proorocilor (cap.6) şi orbirea temporară a sirienilor (cap. 6).
Împărţirea cărţii este neclară la prima vedere, dar un studiu atent va scoate la iveală faptul că primele 10 capitole se ocupă predominant de împărăţia de nord, implicînd împărăţia de sud numai cînd evoluţia acesteia afectează evenimentele din nord; partea dintre capitolele 11 şi 27 este o istorie alternativă a evenimentelor din cele două împărăţii surori, iar de la capitolul 18 la 25 găsim numai evenimente din istoria lui Iuda.
Cu excepţia lui Şalum care a domnit numai o lună, toţi cei 11 împăraţi ai lui Israel „au făcut ce este rău înaintea Domnului" (3:2, 3; 10:31, 32; 13:2, 3, 11; 14:24; 15:9, 18, 24, 28; 17:2). Ei au urmat calea lui Ieroboam, „cel care a făcut pe Israel să păcătuiască".
Împăraţii din Iuda sînt evaluaţi după standardul stabilit de tatăl lor David. Vedem aceasta în cazul lui Solomon (1 Împ. 11:6), Abiam (1 Împ. 15:3), Iosafat (2 Cronici 17:3), Amaţia (2 Împ. 14:3), Ahaz (2 Împ. 16:2), Ezechia (2 Împ. 18:3) şi Iosia (2 Împ. 22:2).
Plecarea lui Israel în robie s-a făcut în două etape. Cele două seminţii şi jumătate de dincolo de Iordan: Ruben, Gad şi Manase au fost luate captive de Tiglat Pileser, împăratul Asiriei cu cîţiva ani înainte de restul împărăţiei (2 Împăraţi 15:29; 1 Cronici 5:25-26). Celelalte seminţii din împărăţia de Nord au fost înrobite 13 ani mai tîrziu, cam prin anul 721 î.Cr. Tiglat Pileser murise între timp. Împăratul asirian Salmanasar a condus invazia şi a asediat Samaria timp de trei ani (2 Împăraţi 17:3-6).
Căderea împărăţiei din sud, Iuda, s-a produs numai după alţi 120 de ani de istorie. Şi ea a avut mai multe etape. Cea dintîi s-a petrecut în timpul domniei lui Ioiachim (2 Regi 23:36-24:1, 2; 2 Cronici 36:5-7). Atunci au fost duse la Babilon uneltele Casei Domnului împreună cu cîţiva tineri din ţară printre care şi tînărul Daniel (Dan. 1: l -4). A doua deportare s-a produs opt ani mai tîrziu, la începutul domniei lui Ioiachin. Nebucadneţar l-a luat prizonier pe împărat şi l-a strămutat la Babilon împreună cu familia lui şi cu 10 mii de oameni din floarea lui Israel. În Iuda n-au rămas decît oamenii săraci peste care Nebucadneţar l-a pus să domnească pe Zedechia, unchiul lui Ioiachin, întreg Ierusalimul a fost jefuit. Visteria Templului a fost luată şi vasele de aur făcute de Solomon la Templu au fost sparte (2 Împ. 24:8-17). A treia şi cea din urmă deportare în Babilon s-a produs în urma unei răscoale a lui Zedechia pe care Nebucadneţar a înăbuşit-o cu cruzime. Fiii lui Zedechia au fost înjunghiaţi înaintea lui, iar împăratului i-au scos ochii, l-au legat cu lanţuri de aramă şi l-au dus la Babilon. Templul a fost distrus cu desăvîrşire, cetatea Ierusalimului a fost transformată în ruine şi tuturor caselor li s-a dat foc (2 Împ. 25:1-21). Asediul a fost îndelungat şi a provocat celor din cetate suferinţe de nedescris. Tragedia de proporţii impresionante este descrisă în cartea sa de profetul Ieremia (Plîngeri 2:20; 4:3-10)
Perioada împăraţilor a fost şi perioada de activitate a profeţilor. Cărţile lor vor fi analizate în secţiunea dedicată profeţilor, dar este bine să ţinem minte că Osea şi Amos au profeţit în Israel, în timp ce Obadia, Ioel, Isaia, Mica, Naum, Habacuc, Ţefania şi Ieremia şi-au desfăşurat activitatea în Iuda.
Mesajul peste veacuri: Cine citeşte paginile acestea de istorie a poporului Israel va trage repede concluzii pentru viaţa sa personală de umblare cu Domnul. Iată numai cîteva dintre ele: (1) Stăruinţa în neascultare este cea mai sigură cale spre dezastru. S-ar putea să pară pentru o vreme că pedeapsa întîrzie, dar ea va veni cu siguranţă. (2) Privilegiile acordate de Dumnezeu aduc cu ele responsabilităţi corespunzătoare. Dumnezeu nu ne răsfaţă ca să ne îngîmfe, ci ne binecuvîntează ca să ne îndemne să stăruim în împlinirea scopurilor pe care le-a fixat pentru existenţa noastră. (3) Pedepsele trimise de Dumnezeu sînt proporţionale şi progresive. Scopul lui Dumnezeu este întotdeauna pedagogic. Cine nu răspunde la pedepse obişnuite îşi atrage singur pedepse mai mari şi mai chinuitoare. (4) „Dumnezeu pedepseşte pe cine iubeşte şi bate cu nuiaua pe orice fiu pe care îl primeşte" (Evrei 12:6). În plan uman şi terestru se pare că asistăm la o catastrofă şi la desfinţarea poporului ales. În cer însă se socotise altfel. Providenţial, planul divin va continua cu Israelul. Cel mai mare profet din timpul declinului lui Israel declară: „El (Dumnezeu) nu va slăbi, nici nu se va lăsa, pînă va aşeza dreptatea pe pămînt" (Isaia 42:4). Cînd tronul de pe pămînt se prăbuşeşte în pulbere, tronul din ceruri cîrmuieşte stăpîn pe furtună. Robia babiloneană a venit ca o pedeapsă pentru decăderea idolatră a lui Israel. Evreii au trebuit să înveţe departe de casă ce scump le este Dumnezeu şi Legea Lui. În exil au apărut sinagogile şi poporul a început să citească şi să înveţe temeinic Cuvîntul. Robia a fost cuptorul în care Dumnezeu şi-a curăţit poporul. Răspîndiţi printre neamurile lumii, evreii au fost păstraţi atunci şi continuă să fie păstraţi şi astăzi pentru împlinirea destinului lor istoric. Asirienii şi babilonienii s-au pierdut în negura timpului, dar poporul evreu a continuat să existe, în curînd va veni acel „Fiu al lui David" care va prelua stăpînirea în virtutea legămîntului Davidic şi, din Ierusalimul restaurat, îşi va exercita autoritatea supremă asupra lumii.
SCHIŢA CĂRŢII
I. CRONICILE ÎMPĂRĂŢIEI DE NORD 1-10
a. Domnia lui Ahazia (853-852), 7:7-3
ILIE Şl ELISEI
Înălţarea lui Ilie la cer, 2:1-11
Elisei îşi începe slujirea, 2:12-14
Confirmarea răpirii lui Ilie, 2:10-18
Vindecarea apelor de la Ierihon, 2:19-22
Pedepsirea copiilor, 2:23-25
b. Domnia lui Ioram (852-841), 3:1-27
FAPELE LUI ELISEI
Înmulţirea untdelemnului, 4:1-7
Fiul Sunamitei, 4:8-37
Moartea în oală, 4:38-41
Înmulţirea pîinilor, 4:42-44
Vindecarea lui Naaman, 5:1-27
Securea care pluteşte pe apă, 6:1-7
Elisei biruieşte sirienii, 6:8-8:6
Elisei profeţeşte în Damasc, 6:7-15
c. Domnia lui Ioram (852-841), 8:16-24
d. Domnia lui Ahazia în Iuda (841), 8:25-29
e. Domnia lui Iehu în Israel (841-814), 9:1-10:36
II. CRONICĂ ALTERNATIVĂ 11-27
a. Domnia Ataliei în Iuda (841-835), 11:1-16
b. Domnia lui Ioas în Iuda (835-796), 11:17-12:21
c. Domnia lui Ioahaz în Israel (814-798), 13:1-9
d. Domnia lui Ioas în Israel (798-782), 13:10-25
Moartea lui Elisei 13:14-21
e. Domnia lui Amaţia (796-767), 14:1-22
f. Domnia lui Ieroboam II în Israel (794-753), 14:23-29
g. Domnia lui Azaria în Iuda (790-739), 15:1-7
h. Domnia lui Zaharia în Israel (753), 15:8-12
i. Domnia lui Şalum în Israel (752), 15:13-15
î. Domnia lui Menahem în Israel (752- 742), 15:7 6-22
j. Domnia lui Pecahia în Israel (742-740), 15:23-26
k. Domnia lui Pecah în Israel (752-732), 15:27-31
l. Domnia lui Iotam în Iuda (750-731), 15:32-38
m. Domnia lui Ahaz în Iuda (731-715), 16:1-20
n. Domnia lui Osea în Israel (732-722), 17:1-41
SAMARITENII
III. CRONICILE ÎMPĂRĂŢIEI DE SUD 18-25
a. Domnia lui Ezechia (715-686), 18:1-20:21
Reforma religioasă, 18:1-12
Biruinţă sub două asedii, 18:1-20:21
Boala şi însănătoşirea lui, 20:1-11
Lăudăroşenia lui vinovată, 20:12-21
b. Domnia lui Manase (695-642), 21:1-18
c. Domnia lui Amon (642-640), 21:19-26
d. Domnia lui Iosia (640-609), 22:1-23:30
e. Domnia lui Ioahaz (609), 23:31-33
f. Domnia lui Ioiachim (609-597), 23:34-14:7
g. Domnia lui Ioiachin (597), 24:8-16
h. Domnia lui Zedechia (597-586), 24:17-25:21
Dărîmarea Ierusalimului şi a Templului
i. Guvernatorul Ghedalia (586), 25:22-26
î. Eliberarea lui Ioiachin în Babilon, 25:27-30